Reclama, sufletul ingretosarii

Tweet

Eu sincer cred ca oamenii astia de la agentiile de publicitate ne iau drept prosti, cocalari, scatofili si gerontofili. “Mami vreau sa fac caca la Paul” sunt cuvintele care imi rasuna in minte periodic de saptamani bune, urmate, bineinteles de “Ce ai facut toata ziua iubito?”, la care ea ii raspunde suav la intoarcerea de la toaleta “Hmm, mai nimic”. Nu mai zic de babele care isi pierd proteza in mar, sau replicile din fascinantele reclame la Adria, gen “Ia ma… Mana de pe ea!!” Bai “publicitarilor”, nu ne mai luati de tampiti, nu toti vrem sa vedem rahati si babe fara dinti. Na, ca am facut si versuri! Pe mine reclamele astea ma fac sa nu mai cumpar nici un produs din cele prezentate. Cum sa ma duc eu la buda si sa apas pe butonas fara sa ma gandesc la Paul?!

Spirite malefice, arome orientale si politica

Tweet

Poate suna ciudat o asemenea alaturare, dar “O mie si una de nopti si zile” a lui Naghib Mahfuz tine sa le reuneasca pe toate intr-o colectie de povesti pe cat de frumoase, pe atat de moralizatoare. Romanul debuteaza cu a o mie doua noapte araba, cand Seherezada reuseste sa-l cucereasca pe sultan prin basmele sale si sa-l schimbe in bine. De aici, spiritele preiau fraiele mahalalei, patrunzand in casele oamenilor de rand sau chiar ale demnitarilor. Le schimba iremediabil destinele tuturor celor pe care ii intalnesc in cale, singura cale de mantuire a muritorilor fiind curatenia inimii si iubirea neconditionata a semenilor. Autorul, laureat cu premiul Nobel in ’88, realizeaza o fresca incantatoare a societatii egiptene, descrierile sale succinte si stralucitoare patrunzand pana in cel mai ascuns ungher la vietii protagonistilor sai. Crima, tradare, rusine, promiscuitate, toate sunt ingredientele acestei scrieri care fascineaza aproape instantaneu orice tip de cititor, dar mai ales pe cel care, asemeni mie, cauta sa se refugieze pentru cateva ore intr-o poveste incredibila, de o frumusete rara.

Bonus, cateva citate:

“Darurile nu conteneau sa curga, inimile erau furate, iar mintile o luau razna. Purtarile necugetate si prostia pusesera stapanire pe ei. Nimeni nu se gandea la ceea ce ar fi putut urma. Trecerea timpului nu mai conta, nu ramasese decat clipa. Iar lumea se abatu de la calea credintei”

“Stapane, am invatat ca bucatele sunt hrana cand sunt mancate cumpatat si otrava cand apare lacomia. Acest lucru e adevarat si cand e vorba de placerile carnii”

“Vai de oamenii care au un conducator care nu stie ce e rusinea”

Asa-i ca seamana cu societatea noastra de astazi??

Top Blog de duminica (3)

Tweet

Recomandari pentru saptamana ce vine:

http://capitolul7.wordpress.com/ -“Este nascuta pe data de 7 martie 1991 si poate ca din aceasta cauza a facut de-a lungul timpului o obsesie din cifra 7. Nu ii place sa se supuna si uraste cand trebuie sa o faca. Cu toate astea ar putea oferi tuturor nervi si vise frumos regizate,la kilogram”, se autocaracterizeaza Andra, autoarea unui blog destul de acid si pe alocuri haios rau!

http://alexepilog.weblog.ro/ -„Scriu aproape degeaba, subtil... mai mult ca sigur sa ma descarc! Sau poate nici macar din acest motiv. Scriu fara nicio ratiune, scriu doar ca sa invat sa scriu la taste si sa memorez literele tastaturii mele... de sus in jos si de la dreapta la stanga. Scriu pentru mine. Scriu ca sa-mi amintesc maine, poimaine, saptamana sau luna vitoare, anul viitor”- sunt doar cateva cuvinte in care m-am regasit si, evident, ma incanta!

http://anti-plicti.blogspot.com/ -Un blog cu care merita sa-ti incepi ziua sau pe care sa intri daca te plictisesti pe la birou.

Negrul din noi

Tweet

Cum poate un om bine educat, inteligent si generos sa se transforme intr-o fiara careia ii tremura carnea de placere la fiecare rautate spusa sau infaptuita? Ce anume ne induce simtamintele malefice, dar atat de dulci in trup? Acum o luna cred, am vazut un film documentar, in care un gardian cu inima mare a fost prins in mrejele puterii in stare pura si in ale violentei care absoarbe fiecare particica buna a sufletului. Primul baston aplicat scurt pe spatele detinutului a declansat furia si descatusarea frustrarilor intr-un om ca oricare dintre noi. Dintr-un suflet odata maculat, in doar o secunda, a tasnit un izvor de manie si satisfactie murdara stropita cu vinovatie. Acea vinovatie care se extinde ca puroiul. Acea vinovatie care iti ia cu asalt intreaga faptura. Dar acesta e doar un caz de transformare brusca. Din pacate insa, de cele mai multe ori, latura noastra neagra este exploatata si crescuta inca din copilarie, precum un al doilea plod.

Astazi ascultam povesti despre cum parintii se impotrivesc ca ai lor copii sa invete in clasa cu alti micuti cu dizabilitati usoare, precum autismul. Spre marea mea mirare, si conducerea gradinitelor, care era de fata, parea sa evite sa aiba astfel de copii in grija. Ba un anume personaj chiar a insistat sa se planga de programul „infernal” de care are parte CATEODATA, lucrand de la 9 la 17.00!!! Incredibil, domn’le! Daca pentru o clipa, cei pe care ii lasam sa ne supravegheze si sa ne ghideze viitorul si-ar scoate valul ignorantei si al nesimtirii de pe chipul stalcit, poate am putea avea incredere intr-o zi de maine macar cu o nuanta mai luminoasa. Dar preferam sa aruncam sagetile otravite ale urii peste oamenii care sufera inutil din simplul motiv ca s-au nascut intr-o categorie (da, suna aspru) neagreata de „cei multi”. Cum intoleranta si discriminarea sunt parte din noi inca de la nasterea umanitatii, disparitia lor este greu chiar si de imaginat. Ce este intr-adevar infricosator este abilitatea noastra de a fi la fel, de a striga „cioroi imputit”, „handicapat olog” sau „chior impiedicat”. Asa-i ca-i usor?

Miroase a mucegai

Tweet

Ii vad de luni intregi pe “alesii” nostri la TV vorbind despre reformarea educatiei. Examinari noi, mai putine probe la bac, scoaterea politicii din scoala(sic!). Dezbateri de luni intregi, certuri, acuzatii, balci. Si ma suna frate-miu, elev intr-a VII-a si imi spune entuziasmat ca de anul asta incepe sa invete informatica, fiind tare pasionat de tot ce inseamna calculator. Peste doua zile aflu ca invata Turbo Pascal. WTF?!? Si eu am facut Turbo Pascal, si mama, probabil ca daca mergea bunica la liceu, invata si ea tot TurboPascal! Mi-e scarba cand vad ca se discuta despre cum mai impartim anul scolar, cum dam probele la bac si admitere, ce partid ocupa catedra, dar nimeni nu se oboseste sa se uite in programa scolara. Zeci, sute de informatii inutile parca indesate cu pumnul in creierul copiilor de toate varstele. Cand internetul si programarea sunt viitorul, scoala parca simbolizeaza doar regresul si miroase puternic a mucegai. Eu in liceu am avut pentru cateva luni un profesor de limba romana, care ne citea „Moara cu noroc”(Asta era tot ce facea), in timp ce ii tremurau mainile si ii curgea scuipat din gura, iar sotul meu a avut in facultate un profesor orb!! De ce nimeni nu se uita la lucrurile cu adevarat importante? De ce niciodata nu se reformeaza nimic incepand de la baza?!? Ma gandesc cu tristete ca unii construiesc blocuri care isi schimba forma dupa lumina soarelui, iar urmasii mei vor invata Turbo Pascal si in epoca robotilor.

Sacrificiu, necaz si speranta

Tweet

“A ramas Mara, saraca, vaduva cu doi copii, saracutii de ei, dar era tanara si voinica si harnica, si Dumnezeu a lasat sa aiba si noroc”. Asa incepe marea capodopera a lui Slavici care ne arata treptat luptele care se poarta in sufletul unei precupete pentru care copiii sunt nucleul existentei sale. Trica si Persida isi aleg fiecare drumuri sinuoase, iar pentru ei calea cea mai simpla este un itinerariu de neconceput. Inca de la inceput, „norocul” din prima fraza ne sugereaza ca finalul povestii va fi unul pozitiv. De fapt, toate intamplarile care se succed fragmentar nu demonstreaza decat ca a alege cu inima este, fara indoiala, cea mai buna varianta, in ciuda faptului ca dumul spre fericire e pavat cu necazuri, sacrificii si rasturnari incredibile de situatie. Pe tot parcursul volumului, cititorul redescopera noi laturi ale personajelor, perfect justificate de evenimentele care se intretaie armonios, dovada ca Slavici stapaneste bine arta analizei psihologice prin constructia unor personalitati complexe, care surprind cu fiecare pas. „Mara” este un roman romanesc pur, intrecut prin frumusete si complexitate doar de „Ion”.

Citate care mi-au placut: „E o miselie nemaipomenita, isi zise ea in cele din urma, sa ai o singura viata si sa amarasti in viata asta zilele altora, lipsindu-te si pe tine de cele mai mari si mai curate multumiri”
„Cuprinsa de samtamantul ca dansa i-a adunat pe toti la un loc si ca copiii ei sunt cheagul care-i tine stransi, ea umbla mandra si usoara, oarecum pe zburate, si vorbea rara si apasat ca o imparateasa”

Hai sa ne refugiem in propria tara

Tweet

Si acum inca mai primesc ceva comentarii la postarea cu emigrarea. Oameni care nu mai suporta Pet-urile aruncate pe mijlocul strazii, aglomeratia si poluarea din oras, craterele din asfalt sau nesimtirea semenilor. Mie una mi-a venit o idee. Sa ne mutam cu totii la sat. Cu banii din vanzarea unui apartament iti faci o casa cocheta, cu un petec de pamant verde in fata. Asa am avea tot ce ne-am dori. Liniste, curatenie, mai ales sufleteasca, si multa verdeata. Eu una nu mi-as fi dorit sa traiesc in epoca medievala, stransa intr-un corset incomod si inconjurata de crinolina rece de fier. Mi-ar fi placut sa traiesc la sat. Dar la acel sat plin de voiosie, sa-l astept pe badita la poarta si sa mergem impreuna la hora. Cum o fi sa-ti incepi ziua trezindu-te incet, mangaiat de soarele racoros de munte, sa bei o cana de lapte cald si sa pleci la plimbare prin padurea umbroasa? Satele erau singurele locuri din lume unde sufletul se mentinea pur, dragostea nu cunostea latura perfida a interesului, iar viata curgea lin precum paraul izvorat din munti. Mereu am crezut ca iubirea de natura innobileaza sufletul. Cea mai imaculata si frumoasa imagine, pentru mine, e cea a ciobanasului cocotat in varf de deal, singur cu oile sale si cu cantecul fluierasului care coloreaza vesel vaile. Oare noi nu am putea aduce lumea asta inapoi?

Prima zi de scoala

Tweet

Ieri, plimbandu-ma prin curtea scolilor, am fost napadita de franturi de amintiri din primele mele zile de scolar. Nu era desfatare mai mare a sufletului, emotie mai luminoasa si mai intensa, iar curiozitatea apasatoare de a-mi cunoaste noii colegi s-a mentinut de fiecare data cand am trecut la alt nivel, de fiecare data cu simtaminte noi. Ghiozdanul, caietele, stiloul, toate miroseau a un nou si minunat inceput. Dar, cum e si firesc, tot intamplarile mai neplacute se mentin proaspete. Dupa ce am dat admiterea pentru clasa a V-a la „Cuza” si la „Unirea” si am luat la amandoua, a ramas sa ma duc sa-mi fac actele. Am inceput cu „Unirea” pentru ca era mai aproape de scoala la care invatasem in I-IV. Cum am intrat eu, mica si hotarata (fara parinti, ca intotdeauna, caci orgoliul de a ma descurca singura imi depasea emotiile), m-au luat de la usa cum ca ei acolo ii mananca pe copiii care intra. In naivitatea mea, i-am crezut si am zburat dincolo. La „Cuza” totul a decurs bine, pana in prima zi de scoala. Dirigintele striga clasele nominal, iar eu nu ma regaseam nicaieri. Pentru prima si ultima data am plans din cauza scolii. M-am dus sa cer socoteala, dar mi s-a raspuns taios „Ai luat si la „Unirea”, ce mai cauti aici?”. Si nu stiu cum se facea, aveam un loc din 25 ocupat prin examen, acum erau 30, dar eu... nicaieri!! In fine, dupa rauri de lacrimi si un scandal monstru totul s-a rezolvat. Din pacate, de atunci, amintirile din prima zi de scoala au devenit mai amare. Dar n-am mai plans niciodata. Nici macar cand am ramas fara lacasul copilariei mele, casa bunicilor.

Munca, bratara de datorii

Tweet

Cand timp pentru tine aproape ca nu mai ai, cand te imparti intre serviciu, casa, prieteni, iar la numaratoarea finala ramai cu portofelul cam gol, te gandesti daca se mai merita sa faci vreun efort. Cam asa gandeste un mare procent din romani, care au ales ajutorul social si stau acasa pretextand boli inchipuite. Acum incep sa nu-i mai condamn deloc. Zilele trecute, cand ma plimbam prin Bucuresti, nu am putut sa nu observ familiile intregi de romi, care lancezeau in case monument istoric, de o frumusete rara candva, acum ajunse la stadiul de ruine. Nicio grija, niciun stres, doar o dulce leneveala in curte, sub soarele racoros de septembrie. De cand eram mica am visat sa stau intr-o altfel de casa, sa am mobila stil Ludovic al XV-lea si tapet fin de matase. Pe atunci credeam ca daca voi munci, voi avea tot ce imi doresc. Nimic mai gresit! Am ajuns intr-o cutie de chibrituri, presata de nevoia de a lucra pentru a plati chiria exorbitanta, privind la fericitii care beneficiau fara niciun efort de casa visurilor mele infantile, pe care o ruinau. Acum imi dau seama ca daca vreau un sfert din ce visam, trebuie sa ma zbat intre credite, datorii catre stat sau catre banci. Am ajuns cu totii sa ne muncim tineretea pentru o locuinta, pentru ca la 60 de ani sa incercam sa ne odihnim. Culmea, tocmai atunci cand rodul muncii noastre de zeci de ani incepe sa se degradeze.

Ce faci mai Placy?

Tweet

Am aflat din Gandul ca inotatoarea Camelia Potec, medaliata cu bronz la Campionatele Mondiale de natatie de la Roma, nu va mai participa la competitii. Nu pentru ca s-a saturat, nu pentru ca a tras cocaina pe nas, nu pentru ca nu ar fi facut performanta. Pentru ca MTS nu ii plateste antrenorul!! Si din nou simt nevoia sa ma izolez intr-o padure racoroasa si sa urlu cat ma tin plamanii! Bine ca avem scene de sute de mii de euroi pe care urca pipite siliconate, si fotbalisti carora le e sila sa alerge si sa dea cu sutul in minge si care dupa un meci pierdut se relaxeaza in acorduri de manele si de burice unduitoare. Ce ma „distreaza” pe mine este ca stirile cu vestimentatia vedetelor Mutu si Chivu dureaza minute in sir, in timp ce sportivii care au performante REALE abia daca au un loc in finalul buletinului de stiri, inainte de publicitate. Niciodata nu vom avea sportivi de performanta intr-o tara in care circul ieftin, fitzele si furtul de orice fel guverneaza, sau in care inotatorii se antreneaza ca pestii pe uscat, in bazine goale, sarind pe saltele imbuibate de mucegai. Iar noi romanii, mai inghitim un mic cu mot de mustar, luam un gat de bere la Pet si deliram crezand ca poate, ceva se va schimba.

Mergeti la vot?

Tweet

Desi n-ar trebui, de ceva vreme ma aflu in cumpana, nu stiu daca sa votez au ba. Am inteles deja ca nu am de ales decat dintre „culorile calde” despre care vorbeam la un moment dat. Din perspectiva mea de necunoscator am trei variante: rosiaticii, hoti deja experimentati, care stiu cat de cat sa se acopere, sa treaca proprietati pe numele membrilor familiei, au acoperire pentru orice gainarie, portocalii care fura mai putin, dar mai „pe fata”, in stilul consacrat de tip Ridzi, si Patriciu, despre care am aflat ca a vandut si ultimele procente detinute la Rompetrol, deci trebuie sa inceapa altceva, pentru care, in mod evident, are nevoie de bani si putere. Dintre astea trei posibilitati, niciuna nu mi se pare convenabila, dar nici in situatia in care suntem astazi nu putem continua. Asa ca, daca aveti vreo alternativa, astept sfaturi! Pana atunci, daca totusi sunteti decisi sa votati, as vrea sa aflu motivele. Aaa, si inca o chestie; singurul lucru care m-ar fi facut sa votez pana si PSD ar fi fost candidatura lui Cristian Diaconescu.