Definitia casniciei perfecte

Tweet

Primita pe mail

Se poarta “Anti-Basescu”. De ce nu “Pro Geoana”?

Tweet

Auzi de noul trend pe la colturi, de la omul de la chiosc fixat pe Realitatea care urla “Dictatorul”, de la babutele care iubesc trandafirii, pana la mai-marile televiziuni de stiri. Si pana la urma, daca cei mai mari smecheri din Romanica, Los Mogulos, spun ca se poarta, inseamna ca intr-adevar se poarta, mai nene. Noua linie de vestimentatie arata astfel: basca iliesciana, privire pierduta si tampa tip Vanghelie si sacou colorat papagalicesc a’ la Mazare. Clasica de acum flexiune a incheieturii, in mare voga printre pitzipoance, trebuie preschimbata in stilul “mana intinsa” al lui Oprisan. Dar, pana la urma, totul tine de atitudine. Pentru a fi cu adevarat “Anti-Basescu”, trebuie sa urli cat te tin plamanii “Raul suprem, imputitule, securistule, betivanule, unde-i flota?”. Totul e clar pana acum. Ce nu inteleg este de ce nu se adopta o atitudine pozitiva “Pro Geoana” sau “Pro Klaus”? Pe primul il vedem, dar nu prea ne spune nimic, iar al doilea lipseste cu desavarsire. Sa nu ma intelegeti gresit, este probabil cea mai nefericita combinatie de candidati in turul doi. Dar macar incercati sa priviti lucrurile pozitiv! Daca pana la urma intra trendul “Pro-Geoana”, va fi liniste, presa nu va mai comenta deloc despre politica, cel putin nu nefavorabil, iar baronii deja au promis ca-l darama pe invizibilul Klaus in cateva luni. Dormiti linistiti. "Pro Geoana" vegheaza.

P.S- Oare cat a castigat moderatorul care i-a taiat discursul portocaliului? Sunteti liberi sa va dati cu presupusul.

Un crin ofilit

Tweet

Ultimele declaratii ale lui Antonescu mi-au creat o repulsie ingrozitoare fata de toata clasa politica si jocurile ei interminabile. Si asa am ajuns din nou sa regret ca am mers la vot. Cum e posibil sa ii spui in fata unui om ca e demagog, un om care plange in bratele babelor si da salarii de zeci de mii de euro pe luna unor rude si apoi sa-mi ceri mie sa-l votez?!? Si cum poti tu sa iti tratezi alegatorii ca pe o sleahta indobitocita care are nevoie de indrumarea ta? Te-am ales pentru ca am crezut intr-adevar ca se poate rasturna situatia. Regret amarnic faptul ca nu am pus “stampula” (cum i se mai spune acum) pe pletos, cum voiam initial. Dar am zis sa nu votez in van. Mare greseala. Mi-e mai scarba decat mi-a fost vreodata. De Realitatea si Antene, care au filmat babe care au declarat in direct ca au fost puse sa voteze “trandahirii” si mai apoi nu a comentat nimeni. De moaca de onanist a lui Geoana si de zambetele acre si avide de putere din spatele sau, care il joaca precum o papusa pe sfori. De ranjetul lui Basescu cu echipa sa de ridzipoance care nici macar nu stiu sa fure. Si ceea ce stiu aproape sigur este ca domnul Klaus Johannis nu va fi premier, si ca ii vom avea la guvernare pe sacalii care asteapta de mult: Oprisan, Vanghelie, Mitrea si Hrebenciuc, alaturi de vesnica si eterna Ambramburica. Si oameni buni, apele linistite sunt mai adanci! Sub aparenta serenitate a bunei intelegeri se va fura pe rupte tot ce a mai ramas. Un an de gratie ii mai dau Romaniei si apoi am plecat!

Cu cine ai votat, mamaie?!?

Tweet

In postarea asta n-am sa vorbesc despre babele fan Mircea Geoana, ci doar de baba mea, mamaia Tinca. Redau mai jos scurtul dialog:

-Cu cine ai votat mamaie?
-Pai, cu Geoana, mama.
-De ce?!?
-Doar nu era sa votez cu chiorul cel urat sau cu ala cu ochii beleujati(in traducere- foarte deschisi la culoare)! Geoana e cel mai frumos, mamaie!

Si uite asa am ajuns sa votam presedinti din ratiuni estetice. De referendum n-am mai cutezat sa intreb. Dar cred ca atat timp cat nu erau si poze cu parlamentarii, n-am de ce sa-mi fac griji. Dar, bai Geoana, macar o punga de faina sau 10 lei sa-i fi dat si lu’ mamaia, ce naiba? Poate la alegerile urmatoare vor candida soferii lui Moni. Atunci sa vezi framantari pe capul mamaitei mele!

Supleant de roman

Tweet

Inainte sa incep sa-mi spun parerea despre scrierea lui Petru Popescu, tin sa mentionez ca tot ceea ce scriu eu despre cartile pe care le citesc reprezinta doar un punct de vedere, in mod evident subiectiv si ca nu am nicidecum pretentii de critic literar sau mai stiu eu ce. Ei bine, odata fiind zise toate astea, cartea asta nu mi-a placut in mod deosebit. Desi parea sa aiba toate ingredientele unui roman pe care nu-l poti lasa din mana si anume idila intre autor si “fiica puterii”, Zoia Ceausescu, calatoriile in tari indepartate, si o alta perspectiva asupra comunismului, frantura din viata autorului, expusa parca prea brutal, nu m-a impresionat in mod deosebit. Ei bine, ingredientele picante nu lipsesc din “Supleantul”, dar parca lucrurile nu se incheaga. Romanul imi pare mai mult un scenariu de film care se vrea a fi scandalos si pe alocuri vulgar. Nu ii neg lui Petru Popescu abilitatea de a atrage cititorul prin dialog si imagini in acele vremuri, dar parca exprimarea literara, metafora, imbinarile savuroase de cuvinte au fost abandonate in favoarea unor descrieri brute, nefinisate care au menirea de a vinde. Chiar si relatia protagonistilor mi-a parut expusa superficial si nu mi-a satisfacut curiozitatea si pofta de detalii zugravite fin, care sa-mi transmita profunzimea unor simtiri puternice. Dar, cum spuneam la inceput, este doar parerea mea, nu vreu sa influentez pe nimeni care si-ar dori sa citeasca volumul. Din “Supleantul” am cules un singur citat:

“Scriitorul tineretului o saruta pe fiica puterii, fumegos si lung. Ea incearca sa se desprinda de el, odata si inca odata, dar cade prada atractiei trupurilor lor incordate si nedormite. A buzelor lor amare, de la tensiunea nervoasa si de la gustul de nicotina. Cade prada necunoscutului si neobisnuitului. Amandoi tradeaza, fiecare in felul lui, si amandoi gusta dulceata si usurarea tradarii. Isi pierd rasuflarea. Se despart ca sa-si reumple plamanii cu oxigen si cu mirosul marii. Si se saruta iar, ignorand universul, momentan eliberati”

Trezirea!!!

Tweet

Am apucat sa vad si eu intr-un final editia Top Gear facuta in Romania. Nu stiu cata lume stie, dar am avut o perioada de cativa ani in care eram obsedata de tot ceea ce inseamna masini, ajungand chiar pana in redactia unei reviste auto la interviu. Din pacate, n-a fost sa fie. Asa ca nu l-am putut rata pe Jeremy Clarkson si pe colegii sai in minunata lor plimbare prin Romanica noastra dulce si amara. Si atunci m-a lovit din nou. Cate lucruri s-ar putea face pentru bucatica asta de pamant din miezul Europei! Cum ar fi sa se organizeze curse de masini in Casa Poporului? Sau pe drumurile montane care serpuiesc cu darzenie printre varfurile semete impovarate de nori? Oare nu am putea sa ne fructificam si noi relieful, obiceiurile si peisajele care te lasa fara de suflu? Cred ca sunt doar doua variante pentru esecul nostru turistic. Nu se vrea. Nu se poate. Anul trecut eram in Tunisia. O tara lipsita de resurse, care traieste exclusiv din turism. O tara dominata de desert. Fara munti inalti, fara vegetatie abundenta. Dar orice duna, orice casa a berberilor, orice izvor era sub asediu turistic. Si au doar doua lucruri in plus fata de noi in comparatie cu multe alte minusuri: sosele si cazare ieftina si de calitate. Cat poate fi de greu?!?

R.I.P.

Tweet

Doar adevaratele tragedii ne pot demonstra cat de repede poate fi curmata o viata, si cum e nevoie de doar o secunda pentru a pune punct. Ieri am aflat ca o colega de liceu a plecat dintre noi. Fata cu ochii mari, cu ambitie nemasurata si care daruia mereu zambete celor din jur nu mai e. Nu am fost cele mai bune prietene, dar sunt sigura ca daca as fi incercat macar, nu as fi fost dezamagita. Am incercat sa-mi alung gandurile negre care ma tot patrund de cateva zile, dar nu pot. Nu pot sa ma impac cu ideea ca oamenii care ar fi putut avea ceva de zis, care vedeau o lumina in tot intunericul ce ne-nconjoara pot sa ne paraseasca atat de usor. Ca a fost indeajuns o clipa pentru a declansa atata durere, indignare si tristete si pentru a distruge vietile tuturor celor ce o pastrau in inima. Un singur moment de teribilism, de nebunie tinereasca. Intamplarea asta, care ma bantuie intruna, ma face sa imi pun niste intrebari cu vedere la cum trebuie traita viata. Pe mine aproape mereu m-a caracterizat simtul masurii, teama de necunoscut, prudenta. Am ajuns chiar aproape de a-mi detesta partea asta a caracterului care cred ca mi-a rapit multe momente memorabile. Oricat te-ai feri din calea secundei fatale, ea poate veni cand nici nu te astepti; poate sa te izbeasca in spinare ca un pumnal. Cui nu i s-a intamplat sa mearga cu un sofer care calca prea tare pedala de acceleratie? In locul Oanei puteam fi noi toti, dar destinul a ales-o pe ea in locul meu, al vostru. Merita atunci sa te eschivezi de la a alege calea mai dificila din teama sau prudenta, atat timp cat moartea te poate alege pe tine intr-o clipita, fara sa tina cont de caracter, inteligenta, pacate sau bani?

“Mi-e frica”

Tweet

Sunt cuvintele despre care se spune ca se auzeau acum mai bine de douazeci de ani. Erau spuse in causul palmei, sub sudoarea naclaioasa a fruntii si cu ochii traversati de vinisoare rosiatice, multe si dese. In camasuta mea portocalie cu snur albastru, de care eram tare mandra, le-am simtit prima data. Nu le-am auzit, doar le simteam in altii. Teama. Tacerea. Frustrarile. Si mai presus de toate, incercarea de a le ascunde. Zilele trecute le-am auzit cu adevarat la telefon si mai apoi pe viu. Frica de pierdere a serviciului si de irosire a muncii de o viata prin rostirea adevarului, prin expulzarea furiei si a dezgustului cu privire la oameni care ocupa locuri pe care chiar daca le-ar merita, modul in care au ajuns in varf nu poate imprima stema mandriei in fruntea nimanui. Am ajuns sa traiesc fiorii fricii despre care am auzit ca impovara romanii cu decenii intregi in urma. Nu ca protagonist, ci ca martor al unei societati care miroase a ruina, a vechi, poate chiar a hoit. O lume in care decrepitii zambesc ironic in fata trairilor sincere, desi inauntrul lor e doar putregai. Discursuri demagogice, pe care nici marele Caragiale nu ar sti cum sa le mai persifleze. Acum probabil ca nu ar mai starni rasul nimanui. Si peste toate astea, saracie lucie si o teama mutanta, intr-o noua forma. Lacatul rece care le inchide buzele celor care ar avea ceva de spus, si de facut, e impins cu forta pana in luciul dintilor.

“Convorbiri cu Octavian Paler”- Daniel Cristea-Enache

Tweet

“Am afirmat intr-o prefata ca nu pot sa scriu daca nu ma descriu” este fraza care m-a convins sa citesc “Convorbiri cu Octavian Paler” de Daniel Cristea-Enache, in ciuda faptului ca nu am citit niciun roman al lui Paler. Asa ca am preferat sa-l cunosc inainte sa-l citesc. Si cum nu l-am citit, ci doar l-am cunoscut prin propriile sale cuvinte, am sa va las pe voi sa-l descoperiti, prin citatele pe care le-am selectat, pe care le consider edificatoare, in speranta ca va fac curiosi:

“Cum ne-am fi descurcat noi sub turci, sub rusi, sub toate imperiile care au dorit sa faca “istorie” din “geografia” noastra daca n-am fi fost optimisti? Am fi dat, probabil, culturii niste tragedii, dar nu i-am mai fi oferit lui Caragiale ocazia sa zica “Bravos Natiune!”. Am fi avut mai putini “destepti”, dar si mai putine consolari. Banuiesc ca, la noi, in loc sa moara, Hamlet s-ar fi dus cu amicii la o bere ca sa uite de dilemele lui”

“Altadata regula era: frica. Acum, regula e: tupeul. Comunismul a creat omul duplicitar, schizofrenic. Vremea de azi creeaza omul cinic”

“Nicio tara de pe batranul nostru continent nu dispune de harul nostru de a lua in deradere orice, de a scoate bancuri din orice tragedie. Cine poate concura cu bascalia de pe malurile Dambovitei? Nimeni. Aici n-avem rivali”

Si credeti-ma, sunt mult mai multe. Poate volumul pe care l-am citit cu sufletul la gura nu ar fi atat de valoros, daca ultima insemnare a lui Paler n-ar fi fost scrisa cu o saptamana inainte sa incheie socoteala cu viata, caci trecerea intr-un spatiu de dincolo de noi nu reprezenta un concept pentru scriitorul pentru care “a crede” era un lucru inimaginabil, dar admirabil. Ultimele sale cuvinte au fost :” Orice cuvinte as folosi pentru a exprima pustiul duminicilor mele, tot prost le-as folosi”. Adio, Paler, adio Dinica! Bun venit …???

In judetul trist...

Tweet

Daca de stirile politice si de emisiunile porno de la televiziunile romanesti m-am cam saturat, la urmarirea emisiunilor despre calatorii nu pot renunta. Si nici nu vreau. Ieri am vazut doua emisiuni; una despre capitala Coreei de Sud, Seul si cealalta despre New York. Nu am pretentii ca Focsaniul sa semene macar cu un cartier din orasele astea, dar mi-e dor de cochetaria sa, de plimbarile prin Piata Unirii, de bulevardele lipsite de gropi si de perechile care se plimbau candva pe strazi. Acum Focsaniul parca se afla in coma. Strazi slab luminate, unde asprimea gropilor abia se percepe cu ochiul liber si vid, pustietate. De fapt, intreg judetul asta parca isi face somnul de veci. Unde sunt masinile care umpleau pana la refuz statiunea Soveja? Ce a ajuns Crangul, daca nu un peisaj dezolant, in mijlocul caruia troneaza o mare ruina? Unde sunt turistii din toata Europa care veneau la tratamente? Unde e gloria Marasestiului?

Toate astea s-au pierdut in dorinta insatiabila da e fura tot, de a distruge tot ce e mai frumos doar de dragul inavutirii. Dragi conducatori, reveniti-va odata! Si daca ma gandesc mai bine, dorinta de emigrare nu porneste doar din lipsa banilor, ci si din faptul ca, oricat ai castiga, cand cobori din limuzina, tot intr-o groapa innoroiata calci, tot printre gunoaie incerci sa-ti faci drum. Draga conducatorule, chiar si atunci cand avionul te aduce din locuri paradisiace, tot de pista gaunoasa te lovesti, si cand cobori din palatu-ti aurit, tot in noroi si mizerie esti obligat sa-ti duci traiul. Si asta doar din cauza ta!

Turnul din Pisa ma-sii

Tweet

Daca pana acum am crezut ca vina pentru decaderea societatii o poarta, in mare parte, fetele schimonosite care ne conduc, acum gandurile incep sa mi se lumineze. Pana acum am crezut sincer ca singura noastra speranta sta in mentalitatea tineretului, in mintile care pot emana o noua aroma a viitorului. Evident, ca de aproape fiecare data, m-am inselat. Aseara am fost la un bal de bobocei. Pe langa melancolia tineretii pierdute (da, suna cam nasol la 23 de ani, dar m-am distrat teribil in liceu) m-a surprins cultura generala a elevilor, care lipseste cu desavarsire la majoritatea. Cum naiba sa nu recunosti Turnul din Pisa?!? Sau Ateneul Roman. Sau Babele. Mai haioasa, si totodata trista, a fost interventia „luminata” a prezentatoarei, care a clarificat situatia prin rostirea cu voce tare a denumirii varfului, punand accentul pe penultima litera, astfel ca Babele a sunat gen manele sau mamele, notiuni desigur mai familiare boboceilor. Cu toate astea, inca imi mai propun sa cred in generatia tanara, mai ales dupa ce am descoperit cateva bloguri exceptionale scrise de liceeni.

Moacele politicii vrancene

Tweet

Foto: Iulia Cretu si Alex Chitu

Top Blog de duminica (4)

Tweet

http://delavrancea.blogspot.com/ - Noua aparitie in blogosfera: Baciul vrancean. Se merita sa-i faceti o vizita si sa cititi ce-i mai iese din fluieras!

http://generatia-prozac.blogspot.com/ ganduri, poezie, carte si multa nostalgie
“Mi-e dor...de mine cea din anii trecuti, mie dor de tine, mi-e dor de noi. Mi-e dor de tot si toate, pur si simplu azi am hotarat sa-mi fie dor. Am voie, ca rasplata pentru cinismul celorlalte zile din an. De ce mi-e dor? N-as putea sa-ti spun. De ce azi?Nici asta nu stiu.Tot ce stiu este ca m-am schimbat, si e normal”

http://www.sorinbasca.ro/- blog cu de toate, pentru toti si o privire lucida spre Romania de astazi.