Aşa... Să vă povestesc despre prostia mea

Tweet

Să expunem datele problemei:

-După o perioadă destul de lungă de căutări găseşti un job fain, eşti înconjurat de oameni de calitate, care îţi acordă tot felul de facilităţi precum un laptop frumuşel şi un telefon performant, lucruri de care eu n-am beneficiat până acum. La jobul anterior, deşi dădeam zilnic cel puţin 10 telefoane pentru documentare, nu aveam telefon de serviciu, totul venind pe factura mea personală, pe care tot eu o achitam integral. Bine, la fel ca benzina. Cât despre aparatul foto, tot al meu. Ah, aparatul...

-Într-o seară decizi să ajuţi un prieten şi mergi cu el la Cora Pantelimon, unde intri 15 minute, timp în care cumperi o baterie de maşină. Tu, tută paranoică de felul tău, zici să asculţi de cei care îţi tot spun să te relaxezi, că nu se fură chiar ca-n codru cum crezi tu. Ce dracu’, stai doar 10 minute în magazin, poţi lăsa bunurile în maşină.

-Când te întorci, vezi că a dispărut din maşină atât laptopul dalb cu măr muşcat, cât şi aparatul foto personal, partener de nădejde la atâtea articole şi reportaje, dar şi călătorii memorabile. Totul sub camere, lumini, paznici şi o turmă de taximetrişti care se aflau în zonă. Nici până acum n-am primit vreun semn de la Poliţia noastră cea de toate zilele, cum că ar fi prins pe cineva. Ba chiar mi-au zis de la început că şansele sunt aproape nule.

Deci, cât de prost poţi să fii să faci aşa o greşeală la doar câteva săptămâni de la angajare?!? Foooarte prost! Eu una n-am mai auzit de aşa idioţenie! Şi da, deja am început să mă împac cu prostia mea, să mă obişnuiesc cu ea, ba chiar parcă am intrat în rutina aceea specifică relaţiilor de lungă durată.

Prostia mea e ca o inimă care zvâcneşte constant, dar nu în piept, ci în creier.

E greu să fii prost

Tweet

Şi nu vorbesc despre alţii, ci despre mine. Cel mai dureros moment din viaţă e acela în care realizezi cât eşti de prost şi cum cinci minute de neatenţie/prostie te costă luni întregi de efort. Revin cu detalii când o să-mi pot îmbrăţişa prostia în toată splendoarea ei şi când o să o conştientizez pe deplin. O să fie şi ăsta un pas înainte pentru mine, măcar mi-am dat seama.

De ce?!?

Tweet

De ce te-ai terfeli pentru trei genţi şi doi saci de ţoale?!? Cât de obsedată să fii să menţii nişte aparenţe absurde, când e clar că nu îţi permiţi un anume stil de viaţă din veniturile "la alb"?

Băi, m-am săturat să văd pe stradă sau în staţiile de autobuz fete cu genţi Louis Vuitton sau ceas Cartier... Chiar nu realizaţi cât de penibile sunteţi?!? Tare bine mai şade Rolexul pe o mână care se sprijină pe bara din tramvai!

Le pot înţelege pe cele care se prostituează de foame, frig, neputinţa de a face altceva, etc... Dar să pupi cârnăciori fleoşcăiţi pentru o curea D&G depăşeşte cu mult puterea mea de înţelegere. Vă prevăd o bătrâneţe îndestulată, când veţi plânge de foame strângând în braţe cizmele Christian Louboutin din tinereţile voastre zbuciumate şi le veţi arăta nepoţilor din flori poze cu botic din Ibiza.

Furtişag, mândria ţării

Tweet

De când am început să merg zilnic cu metroul, pot să spun că am avut parte de cele mai interesante conversaţii de până acum. Pe prima poziţie şade cu mândrie o tanti pe la vreo 30 de ani, care a împărţit cu gingăşie din povestirile familiei ei, dar mai ales ne-a învăţat pe toţi cei din staţie o lecţie despre respect şi iubire de mamă, bineînţeles rostită cu voce tare, să audă şi cei de sus (nu ăia morţi sau îngerii, ci ăia de la suprafaţă). Şi acum, citez din memorie fragmente din mărturia cutremurătoare, care m-a impresionat până la lacrimi, a mândruţei de o onestitate rară:

“Fatăăăăăăă!!!! Maică-mea a fost cea mai tare! A furat, frateeee, de nu s-a mai văzut! Cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea a fost când lucra în confecţii şi venea acasă cu saci de cârpe, din care făcea fuste, rochii, de toate şi apoi le vindea. Aveam de-a bani… Prea tare, ce să mai! Cum am dus-o aunci… Acuma nu mai e nimic de făcut, ne iau ăştia tot, stau ca vulturii cu ochii pe tine, facem decât foamea, dreacu’ . Frate, ce bine mai era...”

Şi aşa cum cu gingăşie şi-a început monologul de preaslăvire a uneia dintre cele mai vechi meserii româneşti, presărat cu solide cunoştinţe politice şi socio-economice, la fel de repede s-au închis uşile, răpind încă un om tremurând înfiorat la amintirea vremurilor bune în care “ce-i în mână nu-i minciună, faci un ban şi eşti regină/ Şi în cartier măi frate, ai decât seninătate”


P.S.- Îmi cer scuze pentru ritmul de melc în care postez în ultima perioadă, dar sper să înţelegeţi un om care în mai puţin de două luni de zile a stat în trei locuri diferite, cu acces limitat la internet. Îmi revin eu :)

Foto: inkcinct.com.au

Un punct de vedere

Tweet

“Cea mai mare dorinta pe care o am pentru noul an este o schimbare de mentalitate in rindul celor din jur. Imi doresc sa scapam odata pentru totdeauna de atitudinea de asistat social, de asteptarea cu gura larg deschisa a pomenilor de orice fel, de grotesca replica „Sa ne dea, sa ne faca”, si sa ne dorim mai mult pentru noi. E singura cale prin care putem evolua. Din pacate, nici orasul Focsani si nici acest judet nu mai par sa aiba nimic de oferit tinerilor care nu vor decit sa traiasca decent, investitorilor care se lovesc de necesitatea imperioasa de a oferi „atentii” doar pentru a crea locuri de munca si a plati impozite din ce in ce mai mari, profesionistilor sufocati de incompetenti sfertodocti, cocotati pe scaune inalte doar prin posesia unui carnet de partid si a unui sac de bani negri. Imi doresc ca orasul in care am prins viata sa nu ajunga un sat parasit, pentru ca in mod cert este pe cale de a deveni. Cinematograf nu mai exista de ani buni, un bilet la teatru e mai scump decit la un spectacol la Ateneul Roman, strazile ilustreaza o urbe lovita aprig de obuze nemiloase, iar copiii se joaca in parcuri ignorate de autoritati, napadite de buruieni si de o amara uitare. Vrinceni, trenul schimbarii se apropie! Si nu, acesta nu vine in opulenta Eurogara, ci in voi insiva! Nu lasati focurile de artificii pe care le-ati platit un an intreg sa va umbreasca vederea, caci intr-o clipita se sting... „

Îl găsiţi şi aici. Vă rog să observaţi că semnez pentru prima dată în calitate de blogger :D