Cel mai vechi dintre moravurile româneşti: lenea

Tweet

Dragii mei, să ridice mâna sus ăla care nu-i leneş. Ăla care dacă i se oferă atât de mulţi bani, încât să nu mai trebuiască să lucreze nici măcar o zi din amărâta-i viaţă zice ho bă, eu muncesc. Dar dacă numai cazul de faţă ne-ar putea transforma în leneşi, ar fi ceva. Dar, vedeţi voi, lenea e parte din român, se naşte odată cu el şi piere puţin după moartea sa, căci îi pătrunde până în măduva oaselor. În orice caz, ăsta nu-i un text de blamare a lenei, ci chiar de încurajare a ei.

Ce nu înţeleg eu e de ce continuăm să ne batem joc de acest simţământ pur al omului în loc să facem ceva util cu el, mai ales că în decursul istoriei lenea a adus mari progrese pentru omenire. Adică, ne-a fost lene să mergem pe jos mii de kilometri, am făcut maşina. Ne-a fost lene să înmulţim şi să împărţim, am făcut calculatorul. Şi pe măsură ce lenea a crescut, a evoluat şi tehnologia într-atât încât, din lenea de a vorbi unii cu alţii am făcut Facebook şi Twitter.

Câţi oameni harnici aţi văzut să fie şi bogaţi? Câţi dintre cei care muncesc cu cârca au cu adevărat bani? Dar dragoste? Ce e aia iubire, te întrebi când ai capul ocupat doar cu gândul de a munci? De multe ori lenea se confundă cu iubirea, atât e de dulce, de ameţitoare şi mai mult, îţi dă dependenţă. Românule, gândeşte-te de două ori înainte să te apuci de muncă sau să tragi ca boul în jug. Eu votez pentru un trup leneş şi o minte ageră!

Text scris pentru Vechi moravuri

Zidul

Tweet

Aţi avut vreodată senzaţia că tot ce vă doriţi e chiar lângă voi, că vă desparte doar o clipă de fericire? O clipă metamorfozată în zid rece, de gheaţă. Un zid pe care-l zgâriaţi cu colţul unghiei până ce scrâşnetul vă inundă timpanele vibrânde, până ce sângele vă împresoară buricele degetelor. Un zid aproape imposibil de escaladat, înalt ca un zgârie-nori. Şi voci. O, da! Vocile care fac din speranţă o biată râmă îmbibată în nămol, o larvă care se bălăceşte în neputinţă şi regrete. Vocile pentru care NU este singurul cuvânt cunoscut. Nimic nu-i mai greu decât să te afli în mijlocul balanţei şi să nu ştii în ce parte să te înclini.

Ghinionul când apare, soarele apune-n zare

Tweet

Frumos weekend se contura acum câteva zile. Ouă înroşite, pască pufoasă, cozonac dulce şi cremos şi mai ales linişte. Dar cum se întâmplă de obicei când visezi frumos, te mai şi trezeşti. Aşa se face că ne-am echipat încă de vineri seara cu purcel, căţel, boarfe şi casolete goale că deh, ştim cu toţii cum vine moldoveanul de acasă de la mama, cu sacii de mâncare în spinare. Frumoşi, tineri, zâmbitori şi mai ales modeşti, ne-am urcat în maşină. Am dat drumul la radio şi vuuuum!

Vuum pe naiba, că n-a pornit. Dă-i şi cheamă prietenii să te alimenteze, să te curenteze, orice numai să te mişti din loc. După mai bine de două ore de încercări am lăsat-o moartă şi ne-am dus la culcare cu tot cu o parte din bagaje. Am zis că a doua zi vorbim cu cineva cu o baterie mai mare că doar şi la astea mărimea contează(sâc!). Dimineaţă, iar speranţă, iar veselie. Am găsit şi o baterie mai mare la care s-o conectăm, dar nimic.

Hai să-l luăm pe Matizache, ne-am gândit noi. O fi el mai bătrân şi mai obosit, da’ măcar porneşte. Şi dă-i şi mută bagajele şi iar apăru speranţa, în ceapa mă-sii de speranţă. Că aşa-i cu asta, te păcăleşte, te face să zâmbeşti, să crezi că va fi bine, pentru ca mai apoi să rămâi tot prost.

Dar na’, hai să continui. L-am şters pe Matizache de praf şi hai la drum! Frumos, soare, lăsam Bucureştiul gri în spate când... Trosc, poc, a început să se înfrâneze, să huruie, în plus se încinsese roata, de a trebuit să ne întoarcem. Că de unde service în sâmbăta de Paşte?!? Într-un final, aventura s-a încheiat cu bine, căci am făcut rost de o altă maşină şi până la urmă am plecat. Şi uite-aşa, din două maşini, am plecat cu a altuia, căci niciodată două rable nu sunt de ajuns când ţi-e poftă de miel.

P.S.- Aseară, când m-am întors acasă şi am privit nostalgic pe geam, am zărit o mare buşitură pe aripa dreaptă a maşinii. Hristos a înviat!

O sugestie pentru CNA

Tweet

Am stat şi mi-am sucit creieraşul obosit şi atrofiat şi am ajuns la o concluzie despre care bănuiesc că vă va fi pe plac. Cum ar fi dacă, în loc să cenzurăm exprimările care abundă în organe care mai de care, să aplicăm banda neagră pe gură şi bip-ul pe unda sonoră în cazul agramaţilor?

Cum a zis unu’ “Am decât doi lei” sau “Masa care am mâncat-o”, pac, tăiem sunetul. Şi cu asta am scăpat de violul în grup asupra limbii române, dar mai ales de riscul ca ai noştri copii să creadă că Bebe care sparge seminţe în faţa blocului vorbeşte corect, că doar a văzut şi auzit la TV aceeaşi exprimare.

Nu ştiu voi, dar eu prefer să aud înjurături, până la urmă porniri sincere şi nedisimulate ale spiritului, decât să îmi zgârie timpanul tot felul de exprimări greşite. Şi ce naiba, rinichii sau plămânii nu sunt tot organe?!? Şi uite aşa, vin cu nişte propuneri:

-Băga-mi-aş inima în tine!
-Ce faci băi rinichi? (aici cu diminutivul rinichiuţ)
-Să-mi sugi aorta!

Posibilităţile sunt nelimitate!

Măgăria post-relaţie

Tweet

Nimic nu mie se pare mai penibil decât omul care, după ce se desparte, începe să arunce cu noroi în cel care i-a stat alături ani în şir. Câtă ură se poate cuibări acolo, în tine, câtă frustrare să-ţi roadă pântecele, pentru a uita tot?

Brusc, dintr-un înger care aruncă steluţe pufoase şi roz de iubire, cel pe care l-ai iubit cândva ajunge un demon încornorat, o expoziţie ieftină a celor mai rele dintre trăsăturile umane, un monstru, un cumul al promiscuităţii.

Nu puţine au fost cazurile de acest fel pe care le-am întâlnit. Şi uite aşa, noroiul se întoarce tot la tine, ca dintr-un ventilator setat la treapta 5, în timp ce se naşte o întrebare firească. Dacă persoana cu care ai fost e chiar atât de malefică pe cât laşi să se vadă, cine a fost prostul care o pupa pe frunte în fiecare seară, în timp ce-i mângâia cosiţele păcătoase?!?

Cel mai tare videoclip din ultima vreme

Tweet

Legile lu’ July

Tweet

1.Întotdeauna va suna telefonul atunci când stai pe budă şi meditezi la rostul existenţei tale pe Pământ şi mai ales la transcendenţa sufletului din perspectivă metafizică.

2.Întotdeauna, când te grăbeşti să termini pentru a răspunde, se va închide exact când ajungi la el.

A, şi încă una:

3.Eşti la muncă? Nu deschide niciodată linkurile postate de arhi pe Twitter!

Probabil va urma...