luni, 31 mai 2010

Singura noastră scăpare...

Să rămânem toţi la mare! Sunt convinsă că ştiţi versurile. Eh, pe mine m-a pălit aşa un dor de litoral de numa’ numa’. Şi nu de litoralul altora, ci de al nostru. Nu de plajele pline până la refuz, acoperite de PET-uri şi alte mizerii, ci de micile mele petice de paradis, ascunse de vederea ageră a celorlalţi. De plaja MEA, pe care doar eu şi câţiva iniţiaţi o ştim, pe care se coboară cu greu, pe cărări de pământ aspru, printre fire viguroase de iarbă uscată de vânt. Unde rocile aspre şi cenuşii iau locul nisipului care-ţi mângâie tălpile şi unde marea se înspumează mai abitir ca în oricare alt loc. Mi-e dor de plaja plină de scoici cărnoase, de alge proaspete ce miros a viaţă, de tăcerea rece a valurilor. Niciodată dimineţile nu mi-au fost mai răcoroase şi niciodată soarele abia trezit nu mi-a părut mai luminos. E locul în care apa îmbracă un albastru simplu, pământesc, real, verosimil, fără fasoane. Locul în care liniştea absolută nu e spartă decât de cântecul strident al pescăruşilor. Nici ei nu mai disting albastrul cerului de cel al mării şi după ore întregi de dans prin aer îşi odihnesc oasele pe pătura gri de nisip şi pietre, fără teamă de răutatea omului. Aici, pe plaja ascunsă sub stâncă, suntem toţi la fel. E locul unde omul e una cu peştii, păsările, meduzele, pietrele, cu el însuşi.

vineri, 28 mai 2010

Semănatul de primăvară târzie


Din ciclul ce vrăji au mai făcut vecinii mei, astăzi vă prezint semănatul de primăvară târzie. Haideţi să ne rugăm împreună şi să facem un dans al ploii, pentru cât mai multe pahare de plastic rumene, cutii de bere delicioase, reviste numai bune de făcut salată şi, desigur, ambalaje cu un gust formidabil, toate ecologice! Hai cu urările de belşug şi recoltă bogată! Că la atâtea legume proaspete merge şi câte o bucată generoasă de carne la frigider. Huuuooo!!!

joi, 27 mai 2010

Varză asudată cu muşchi de purcel


Dacă nu prea aveţi timp pentru mâncăruri elaborate nu-i nimic, mereu există soluţii precum aceasta. Pentru inceput, facem rost de o bucată sănătoasă de muşchi de porc afumat. A mea provine de la purceluşul bunicii, sacrificat de tânăr pe altarul foametei urbane. Ştiţi cum e şi cu sacrificiile astea, cu cât mai tânăr, cu atât mai bine. Dacă o mai fi fost şi virgin, deja e clar de unde atâta frăgezime, dar lăsăm pe altă dată discuţiile din sfera ocultului.

Am tăiat bine muşchiuleţul tânăr şi l-am aruncat într-o oală de mărime medie, după ce l-am stropit puţin cu ulei. Cât a stat să se perpelească, am mărunţit câteva fire de ceapă verde pe care le-am alăturat cărnii. Am lăsat ceapa să pătrundă carnea şi mi-am văzut de ale mele mai departe. Am înhăţat varza, am ciopârţit-o fără milă şi am mai turnat şi sare pe rană.

După tratamentul inuman la care a fost supusă, a mers şi doamna varză tot la “cazan”. Eh, şi de aici încolo a început chinul. Dă-i şi amestecă până se înmoaie toată amestecătura, aproape fără oprire, căci am preferat să nu adaug decât foarte puţină apă şi riscam să se ardă. După ce a asudat bine la “cazan” şi era aproape gata, am adăugat sosul de tomate, cimbru, busuioc şi foi de dafin. Cam atât. Am vrut să fac şi mămăligă, da’ am uitat să cumpăr mălai, aşa că am savurat-o cu o felie de pâine cam veche şi ardei iute murat.

marți, 25 mai 2010

Ce loc din România v-a plăcut cel mai mult?

România e o ţară minunată. Nu este o ironie, deşi sunt convinsă că 80% dintre cei care văd cuvintele astea cred că textul e făcut la mişto. Zilele astea mi-a fost dat să aud o reclamă de tot rahatul, pe Kiss FM cred. Era ceva de genul “Te-ai săturat de România? O vacanţă minunată, cu puţini români, doar în Grecia, la bla, bla, bla...”. Dacă adăugăm la asta şi toate părerile potrivit cărora nu e ţară mai urâtă şi mai naşpetă ca România, e clar ce fel de oameni suntem. Ştiţi vorba aia cu urăşte jucătorul, nu jocul. La noi ar trebui să fie ceva de genul “Urăşte-i pe cei care-şi terfelesc bogăţiile, nu ţara”.

Cred că trebuie să fi stat doar între patru pereţi toată viaţa, dacă nu realizezi ce frumuseţi te înconjoară. Că suntem noi mai puturoşi sau neinteresaţi sau incapabili să ne fructificăm frumuseţile, asta e o altă problemă, dar asta nu înseamnă că ele nu există. Eu anul ăsta vreau să bifez neapărat Gura Portiţei şi litoralul măcar în câteva weekend-uri. Şi cum a venit şi criza peste noi şi de ce să nu recunoaştem, e mai ieftin să-ţi faci concediul în ţară(da, da, la bulgari e mai scump), aştept să-mi recomandaţi cele mai frumoase locuri în care aţi mers.

luni, 24 mai 2010

Populismul e greţos şi călare şi pe jos

Se poartă sufletul mare, sensibilitatea, iubirea de aproape, empatia… Ce să mai, suntem un popor de sufletişti. Când ne vedem aproapele în suferinţă, încep să ni se prelingă lacrimile pe obraji şi nu mai ştim cum să împărţim din ceea ce avem cu cei mai nevoiaşi dintre noi. Câţi dintre voi nu v-aţi vinde maşina pentru a-i da o casă sărmanului care doarme pe stradă? Toţi iubim câinii, îi luăm acasă, nu ne batem joc de ei aruncându-le frimituri de la geam sau, eventual donăm bani pentru un adăpost. Nu putem suferi să vedem pensionari în lacrimi, le plângem de milă, i-am lua şi în braţe, am face orice, mai mai că le-am da salariul. Ce ne mai place să plângem de mila noastră şi a celor din jur, să ne văităm şi să dăm vina pe oricine, doar pe noi înşine nu. Aaa, şi bineînţeles că în fapt nu ajutăm pe nimeni, noi doar vorbim, aşa... Că deh, ne iubim aproapele cu gura şi cam atât.

Şi în buna tradiţie a unui populism bălos, am văzut că e la modă să ne dorim să fim toţi la fel de săraci. Cum îndrăznesc nesimţiţii de magistraţi, parlamentari, aviatori, generali, etc. să câştige mai mult? Ce au făcut ei pentru asta? Tot un fel de plimbători de hârtii sunt, nu-i aşa? La fel şi îmbuibaţii ăia de la privat. Ei, dar aici sunt două păreri. Dacă ei câştigă mult, înseamnă fie că iau bani de la stat, fie că sunt sclavi pe plantaţie şi se apleacă cu graţie în faţa şefului. Simpla idee că unii oameni ajung cu o treaptă mai sus decât tine prin muncă şi studiu e respinsă din start. Nu are cum să-ţi meargă bine, dacă nu furi, lingi (şi aici cu două înţelesuri), înşeli şi alte lucruri de genul ăsta. Pe valurile populismului s-au dat cu barca, rând pe rând, toate “generaţiile” de politicieni în toate culorile. Atât timp cât noi, ăştia care încă mai populăm bucata asta de ţară vom gândi aşa, nu vom ieşi în veci din noroiul în care ne scăldăm de decenii întregi. Nu mai vorbesc de “sărmanii” care le plâng de milă necăjiţilor din limuzine şi palate puse pe numele mamei şi al bunicii, făcute exclusiv prin sudoarea frunţii. Duceţi-vă-n populismul meu!

vineri, 21 mai 2010

Despre lichele şi alte creaturi parazite

Sunt peste tot. Îţi zâmbesc frumos, te iau de mână, te laudă când nu te aştepţi şi uşor, uşor încep să-ţi inspire încredere. Încetul cu încetul, renunţi la vechile mecanisme de autoapărare şi te gândeşti că poate, de această dată, îţi permiţi să ai încredere în oameni. Dar realitatea dură te loveşte din nou, când nici măcar nu ai apucat să te simţi bine. Vrem să trăim într-o societate care evoluează pe zi ce trece, dar căutăm mereu căi să-l săpăm pe cel de lângă noi. Are o maşină mai frumoasă? Are noroc cu tac-su sau cu mă-sa, că ea oricum e un nimic, o proastă care fără ceilalţi n-ar fi în stare nici să ridice botul de pe podea. Şi oricum se îmbracă mai rău ca dracu’ şi e şi crăcănată.

Aş fi ipocrită să spun că nu bârfesc, la fel ca orice persoană care afirmă acest lucru. Dar când se depăşeşte limita şi glumele, sărate sau nu, devin săgeţi prin care cauţi să-i sfâşii pe cei din jur pentru a te ridica tu precum un înger, când, de fapt, nu eşti decât o lichea infectă care se hrăneşte din nefericirea altora, atunci mi-e scârbă de tine. Mi-e greaţă de voi, secăturilor, voi cei care răstălmăciţi cuvintele după bunul vostru plac. Voi, zdrenţelor, care vă credeţi buricul pământului, când sunteţi doar pielea...

Voi, hienelor, vă hrăniţi din supărările altora cu plăcere orgasmică. Atunci când mâinile voastre se întind pentru îmbrăţişare, nu sunt altceva decât tentacule murdare care îmi înţeapă spatele. Sub zâmbetul alb ca neaua zac bulgări împuţiţi de rahat şi fiecare clipă din existenţa voastră ar fi amară dacă nu am exista noi, proştii, pe care să îi analizaţi şi pe care să căutaţi să-i înfundaţi cu ajutorul limbii voastre despicate de atât venin.

Otrava voastră face zadarnică munca noastră, căci o răutate plasată bine poate sfărâma truda de luni de zile a fraierilor. Doar că, otrepelor, viaţa voastră, aşa palpitantă cum vi se pare, e goală, e vid. Sunteţi doar nişte nimicuri care cresc datorită nouă, celor pe care căutaţi să-i doborâţi. La fel ca paraziţii, existaţi pe spinarea altora. Opriţi-vă o clipă şi priviţi-vă în oglindă. Ce s-a ales de viaţa voastră? Chiar sunteţi mai fericiţi decât cei cărora le săpaţi groapa? Aveţi prieteni pe care nu îi detestaţi şi care vă preţuiesc cu adevărat? Aveţi iubire? Puteţi zâmbi şi când nu scuipaţi venin?

sâmbătă, 15 mai 2010

Fie criza cat de mare, urca cocu’ pana-n zare

In dulcele stil al bloggerilor care scriu ce au papat dimineata si de cate ori s-au dus la buda, acus scriu si eu ca am fost la coafor sa ma fac belă, ca dupa-amiaza o sa iau din mot. Da’ fereasca Sfantu’, ca era sa fiu nasica necoafata, daca nu anula cineva o programare. Se imbulzesc doamnele la jumulit, ceva de neimaginat. Coafeza avea programari facute cu o saptamana inainte, atat in timpul saptamanii, cat si in weekend. Plin, plin… Ce serviciu, ce familie, ce indatoriri casnice, dar mai ales ce criza?!? Cand e vorba de frumusete, nicio limita nu este de netrecut. Grea soarta mai avem noi femeile astea. Si cand te gandesti ca in vremurile copilariei nici nu stiam ce ne asteapta.

Chiar ieri, in timp ce stateam cu staniolul in cap, aratand nu departe de sperietoarea din gradina bunicii, a intrat o tanti cu fetita de mana. Cred ca nu am sa uit prea curand privirea fetitei, ochii care s-au facut cat cepele modificate genetic. Cred ca s-a gandit ca nu va ajunge niciodata precum tanti cea nebuna, cu parul robotizat. Cred ca si-a si jurat ca nu o va face. Si cum privirea de foc a copilei nu ar fi fost de ajuns, in sanctuarul femeilor numit familiar coafor a intrat un barbat!!! Cu greu s-a abtinut sa nu rada in hohote si nici nu s-a straduit prea tare sa-si fereasca privirea de la Iulia sperietoarea. Imi si imaginez ce discutii savuroase a avut cu tovarasii de bere dupa-amiaza…

marți, 11 mai 2010

Cum sunca iti poate face mai bine decat marul

Stiti cum spun americanii ca un mar pe zi tine doctorul departe. Ei bine, marul pe care l-am mancat eu acum ceva timp te poate trimite direct in spital, ultimul loc din Romania in care ai vrea sa fii. In destul de scurta mea viata de mancator de mere nu mi s-a mai intamplat sa musc dintr-un mar si sa ma doara stomacul in mai putin de un minut. Nu mai vorbesc de gustul de guma Turbo. Oare daca il mancam pe tot muream?!?

Dupa treaba asta, m-am gandit sa fac si un experiment. Asa ca am lasat un mar timp de cateva luni in frigider. Ghiciti ce, nici macar o pata nu avea. Iar merele de la bunica trebuie aruncate dupa vreo saptamana, fiind cuprinse de putregai. Dar cum bunica nu e Pomicola, na’... Nu mai vorbesc de capsunile cu gust de castraveti si prunele cu gust de cauciuc.

Astea fiind zise, trebuie sa fac o confesiune: niciodata, dar niciodata nu mi s-a intamplat asa ceva cand am mancat sunca, ceafa de porc, carnati, si alte preparate ocolite de obicei de domnisoarele preocupate de silueta si care stramba gretos din nasuc in fata unei costite de porc. Asa ca am decis sa inlocuiesc micul dejun „sanatos” care-mi provoaca dureri de stomac cu mancaruri „obeze” precum sunca si costitele, direct din podul lu’ mamaia. Ce sa fac daca de mica mi-au placut porcii?

luni, 10 mai 2010

Unu' mai prim-ministru ca altu'


Tuturor vă mulţumim, că ca voi nu mai găsim!

sâmbătă, 8 mai 2010

Iubesc lucrurile neinsufletite

Cred ca Matizache e cel mai deprimat “masin” din orasul asta. Daca pana acum suferea din cauza gropilor si a varstei destul de inaintate din cauza careia a dobandit mai multe boli ale batranetii, mai nou e si maltratat. Nu sunt eu cea mai buna soferita din lume, nici pe departe, mai ales ca fac cu greu parcarea laterala (totusi, sunt doar o femeie la volan). Dar zau ca nu pot intelege cum dracu’ sa-mi fie lovita masina de doua ori in aceeasi saptamana?!? Si nici nu stiu sa am vreun dusman pe lumea asta. Nu tu gagici geloase, nu tu oameni chiar in halul asta de suparati pe ce scriu. Si aunci? Sa fie doar prostie? Cat de greu o fi sa te mai si uiti in oglinzi cand dai cu spatele, frate?

In momente de-astea ma bucur ca n-am vreun bolid de ultima generatie. Nu de alta, dar cred ca as plange, caci am tendinta bolnava de a ma atasa de obiecte, cateodata mai mult decat de vietuitoare. Macar obiectele nu mint, nu iti inseala asteptarile si de multe ori iti aduc lumina in privire fara sa ceara nimic in schimb. Numai ganditi-va cata pasiune poate starni un singur tablou sau cate persoane zac melancolice recitand cateva versuri. Cat lupta unii oameni pentru o casa si o masina, cateodata pana la moarte, in sensul propriu. Nu am auzit pe nimeni sa munceasca de dimineata pana seara tarziu pentru dragoste, pentru prietenie, pentru o imbratisare. Dragostea pentru lucruri fara de suflet este una pura, neintinata, certa, liniara, fara surprize, fara batai intense ale inimii, dar tot dragoste e.

P.S.- Slava Domnului ca nu s-a intamplat asa ceva cand conduceam masina asta, nu-i asa Dan?

miercuri, 5 mai 2010

Vrea cineva sa mai si munceasca?


Vad ca toata lumea vorbeste de saracii someri, cum sufera ei in tacere, in timp ce nesimtitii de patroni ii concediaza fara mila, fara ca macar sa-si dea seama ce exemplare rare de harnicie si dedicatie au calcat in picioare in goana disponibilizarilor. Mie mi se pare mai grav ca numarul celor care muncesc e mai mic decat al celor care stau. Cum naiba sa nu fie someri cu miile, daca satul romanesc a ajuns doar spatiul in care Gheorghe se deplaseaza intre punctul A, casa, si punctul B, carciuma, unde bea ajutorul de la stat, in loc sa dea de mancare la copiii cei multi care-l asteapta in punctul A. Dar pentru ce atat stres, cand poti pur si simplu sa-ti bei mintile? Copchiii se descurca ei cumva, cu bruma de alocatie pe care o au. Daca nu, pot cersi sau pot fura. Vorba celor de la Parazitii: „Munca innobileaza fraierii”.

Cum sa nu te apuce nervii cand tu ca om nu iti imaginezi sa treaca o zi fara sa faci ceva, iar altii nu stiu cum sa grabeasca venirea zilei de maine? Noi avem o firma de constructii si instalatii, si nu va puteti imagina cat de greu este sa gasesti oameni care sa munceasca, pur si simplu. Nu oameni cu facultati, cu masterate, sau macar cu opt clase. Nu mai spun ca, de multe ori, salariul unui astfel de angajat il poate depasi cu mult si pe al meu. Tot ce le-am cerut a fost sa munceasca, si nu in mina sau in cariera de piatra. Am ramas perplecsi cand am vazut cu cata sila iti poate raspunde un specimen de genul asta cand il rogi sa faca ceva si cum poate un om sa nu vina la serviciu o saptamana intreaga si sa isi inchida telefonul.

Si cand reusesti in sfarsit sa dai de el sa spuna sec si scarbit ca a avut treaba. Cand a fost dat afara, tot el a inceput sa injure!! „Deh, patronii astia nesimtiti, ei stau in puf, iar eu tre’ sa dau cu mistria!”. Nu mai aduc vorba despre cei care se fac muci pe santier si cei care pleaca acasa incarcati cu saci de ciment sau despre cum nu se gasesc oameni care sa culeaga via, sa praseasca, s.a.m.d. In schimb, toti vor bani de la stat si pentru ce? Culmea, pentru a STA!

P.S.- Aici nu ma refer la oamenii cu adevarat pregatiti, care au avut ghinionul unei perioade nefaste in domeniul in care activeaza, caci cunosc destui.
Foto

luni, 3 mai 2010

Doua tipuri de fumei

1.Zilele astea m-am lecuit definitiv de tembelizor, sper. Nu de alta, dar pe aproape orice post gasesc aceleasi fumei(caci nu le pot spune femei) gonflabile, cu gene de zece kile, buze de o tona si machiaj similar fatadei de vila. Nu ma intriga machiajul in exces, ci altceva, prostia in stare pura. Stiti ca nu sunt omul sa pun etichete, dar cateodata nu le gasesti nicio scuza. Uitandu-ma la stirile sportive, in loc sa vad ce performante au mai avut sportivii nostri, mi s-a aratat o fufa bruneta, bine chituita si umflata, care NU LEGA DOUA VORBE! Am inteles ca umbla cu un fotbalist, iar reporterul a intrebat-o cum se intelege cu el. Nu a reusit sa spuna nimic inteligibil, pur si simplu. Nici macar un „bine” rasuflat. Si stau sa ma gandesc, daca aceste fumei nu stiu sa lege doua vorbe, cum naiba au posete de mii de euro si masini scumpe?!? Cred ca e destul de clar cam care ar fi singura metoda. Si ce poate fi mai „cool” decat sa te terfelesti pe niste toale pe care nici nu le poti purta de doua ori, ca nu mai esti „trendy”? Cine ar trai o viata intreaga de umilinte pentru a pastra niste aparente tampite? Cum poti sa te vinzi scump si totusi sa arati asa de ieftin?

2. A doua fumeie e total opusa primei. Cuminte, nemachiata, ascultatoare si mai tot timpul in casa. Fidela unui singur barbat, de obicei si primul din viata ei. EL este Dumnezeul ei, EL dicteaza, EL decide, EL e stapanul, poate face orice. Iar daca vreodata a mai atins-o, a fost doar sa o educe, sa o ajute sa evolueze, sa fie mai buna. Unde da Stapanu’, creste! Si e si normal ca atunci cand greseste sa fie pedepsita! La fel, e normal ca atunci cand mancarea nu are o temperatura potrivita, ca Stapanul sa-i sparga farfuria in cap. Eh, dar fumeia nr. 2 are numai motive de lauda. E cea mai buna gospodina, nu gasesti fir de praf pe comoda, nici mancare de doua zile si nici rufa care sa fie strabatuta de cute. Cand merge in vizita la femei care mai si lucreaza stramba din nas si abia asteapta sa barfeasca impreuna cu vecina stratul „gros” de praf de pe televizorul mizerabilei. Nu exista femeie mai harnica decat ea, iar alea care merg la munca sunt curve, in cautare de barbati. Ce cauta afara din casa, mai ales ca barbatii sunt inzestrati de la natura cu un apetit sexual de necontrolat? Si Stapanu’ mai calca stramb, dar are voie, doar e barbat! De ce sa faca ea lucruri necurate, cand tocmai curatenia e pasiunea ei? Si cat timp in casa e ordine si miroase a mancare proaspata, mai poate avea EL nevoie de ceva?