Gusturile publicului roman

Tweet

In postarea asta o sa ma refer la cititorii de carti, la cei ai presei scrise, dar si la telespectatori. O sa incep prin a scrie ca s-a schimbat liderul de piata in presa scrisa. Romanii nu mai citesc Libertatea, ci Click!. Asta da evolutie! Nu mai citim despre silicoanele Danielei Crudu, acum citim despre prostituate care au atins culmea succesului. La tv, cea mai mare audienta o fac Acces Direct si Dan Diaconescu, iar printre cele mai citite carti in anul trecut se numara cele din colectia Chic, despre shopping, si cea a Mihaelei Radulescu. Zilele trecute, Libertatea a publicat articolul cu parintii care-si vand copiii pe o garsoniera. Am ramas masca atunci cand am vazut ca cel mai citit text din acea zi de pe site-ul lor era cel cu scula dezintegrata a lui Terente, iar niste comentatori se laudau care dintre ei o are mai mare!?! Cultura sexy-porno din presa s-a infiltrat si in cele mai nebanuite locuri. Meteo a devenit un colt de ziar cu o fufa in tanga, iar horoscopul s-a transformat intr-o expozitie de nuri. Eu totusi, refuz sa cred ca astea sunt gusturile noastre. Chiar nu mai intereseaza pe nimeni sa vada un documentar istoric bine pus la punct, sa citeasca un articol serios sau sa-si petreaca serile in compania unei carti valoroase? Oare tot ce avem in cap noi romanii, ma rog, majoritatea, se reduce la tate, scule si prostituate de succes?

Foto: Libertatea.ro

Paste gol

Tweet

Am fost sa iau lumina in noaptea de Inviere. NU AM SIMTIT NIMIC. Nici lumina in suflet, nu m-am simtit nici mai buna, nici mai impacata cu mine insumi si nici mai linistita. Nimic. Am observat doar o gasca de baietasi bauti, care fumau si injurau in curtea Bisericii, si multe gagicute care de care mai aranjate, care se pregateau probabil de club. Difuzorul de unde ar fi trebuit sa se auda trilurile preotului s-a stricat, iar eu am plecat acasa la doar cinci minute dupa ce am luat lumina care s-a stins in doua clipe. Golul din miezul noptii de Inviere nu a facut decat sa-mi atenueze dezgustul pentru preoti si modul in care este inteles crestinismul in general. Dupa mine, a fi crestin nu inseamna sa mananci fructe si legume o luna, timp in care sa barfesti, sa minti sau sa-i judeci pe ceilalti. Cred ca toata lumea a uitat esenta acestei religii: Iubirea. Iubirea de aproape, de viata si de tot ce ne inconjoara. Si mai cred ca nu ne trebuie doar cateva luni pe an sa incercam sa fim mai buni. Fiecare zi ar trebui sa fie dedicata gandurilor si faptelor bune.

Imi aduc aminte cand eram copil, mergeam la marturisit si impartasit, iar in noaptea de Inviere, imbracata cu hainutele noi, il ascultam pe preot cu atentie si ii sorbeam fiecare cuvant. Ma fascina lumina care venea din toate colturile, zambetele celor dragi si copiii care cantau alaturi de parinte. Asta dupa ce incondeiam zeci de oua impreuna cu bunica, pe care scriam cu stangacie numele tuturor unchilor si verisorilor. Mi-e dor de lumina copilariei mele, care acum cateva zile s-a stins in doua clipe.

Goana dupa perfectiune

Tweet

Zilnic, la televizor si mai ales in reviste, ne sunt prezentate tot felul de imagini ale unor persoane publice mai mult sau mai putin cunoscute menite, cred eu, sa ne starneasca invidia si admiratia netarmurita. Vedem tot felul de fotomodele care au sub 40 de kg, actrite cu un ten si un par impecabil, cu iubiti sau soti chipesi, masini scumpe si palate stralucitoare. In viata reala insa, in adolescentele si persoanele labile naste dorinta apriga de a fi fara de cusur, de a avea un aspect impecabil care poate duce la un trai cel putin indestulator. Ma uitam zilele astea in niste reviste pentru femei, iar trupurile expuse pe pagini intregi m-au impresionat profund. Sunt la fel de false ca o geanta Louis Vuitton purtata de o blonda intinsa cu placa in autobuz. E nevoie doar de o jumatate de ora de munca in Photoshop pentru a scoate cosurile, celulita sau soldurile prea proeminente.

Amintirea cazului unei fete pe care o cunoscusem putin pe un forum, care a murit de teribila boala numita bulimie, mi-a readus in ganduri revolta pe care o simt fata de intreaga industrie a modei in general si de promovarea unor tipare ireale de femei-zeite. Mii de femei din lumea intreaga mor cu degetele infipte in gat sau nemancate de saptamani intregi, doar pentru un trup perfect. Si cand imaginea femeii de succes in Romania a devenit fotomodelul care pune mana pe barbatii cu bani, toate valorile si aspiratiile fetelor aflate la inceput de drum se focuseaza strict pe aspectul fizic. Cand o sa invatam oare sa ne iubim si sa fim frumoase pentru noi insine, pentru sufletul nostru? Poate doar atunci cand in jurul nostru vom incepe sa-i observam pe oamenii care merita cu adevarat admiratia noastra si vom inceta sa ne mai ghidam existenta dupa paginile photoshopate din reviste si fetele cu cinci straturi de machiaj de pe micul ecran.

Cate ceva despre tabuuri

Tweet

Copilaria ne influenteaza definitiv si irevocabil viata de mai tarziu si mai ales relatiile cu apropiatii nostri. Nu in ultimul rand, ne influenteaza viata sexuala si modul in care percepem dragostea fizica. Unele lucruri pe care altii le pot vedea ca fiind de neinteles, pentru altii fac parte din meniul principal al relatiei. Cum eu nu as putea vreodata sa-i inteleg pe scatofili, poate tot in acest fel nu as fi inteleasa nici eu din anumite puncte de vedere. Ceea ce imi este destul de clar e ca doar partenerii pot decide ce li se potriveste si ceea ce este normal din punctul lor de vedere. Poate toate sau aproape toate normele societatii sunt facute pentru a fi incalcate la un moment dat. Si cine suntem noi sa decidem ce e acceptabil si ce nu e sau sa-i judecam pe altii care decid sa experimenteze toate laturile ascunse ale sexualitatii? Limitele nu le putem impune decat noi insine.

Tocmai am terminat de citit “Dezgolita” de Lola Beccaria, al doilea roman erotic pe care il citesc dupa “Luni de fiere” al lui Pascal Bruckner. Chiar daca romanul nu este o mare capodopera care sa impresionaze prin fraze armonioase sau subiect inedit, nu am putut sa nu ridic din spranceana stanga odata cu citirea paginilor cu continut erotic. Povestea de dragoste dintre Martina si Damian, ea o fetita de 7 ani si el un doctor faimos de vreo 40, mi-a ramas intiparita in minte. Modul in are este scrisa cartea subliniaza tocmai partea cea mai frumoasa a acestei relatii si este prima data cand citesc despre o astfel de legatura si nu imi vine sa vomit. Cateva pasaje ale scrierii mi-au rasturnat cumva convingerile de pana acum. “Viata nu citeste codul bunelor maniere. Viata, doamnelor si domnilor, ii apartine celui care stie sa aprinda scanteia si care arde el insusi ca un rug aprins pentru a ilumina cu propria flacara salasul intunecat al dorintelor”.

We suck bigtime!

Tweet

Desi nu sunt adepta autocompatimirii, nu pot sa nu observ cat de prost stam la capitolul servicii. M-am dus acum ceva timp la Carrefour sa-mi cumpar un ceas de perete si, bineinteles, am apelat la un magazin de decoratuni interioare. Am intrat cu zambetul pe buze, cum fac de obicei (poate-i molipsesc si pe altii) si am intrebat cu toata amabilitatea de care puteam da dovada daca au ceasuri de perete. Fetitele de dupa tejghea s-au uitat cu aroganta la mine si mai apoi cu un zambet mitocanesc una la cealalta, tratandu-ma ca pe un pusti cu iq din doua cifre si n-au zis nimic, desi eram singurul client care le-a trecut pragul (oare de ce?). Peste ceva timp m-am gandit sa merg la o cafea intr-un bar nou, deschis langa un restaurant specializat in nunti. Am asteptat 20 de minute sa vina cineva care macar sa stranga mizeria de pe masa, minune care nu s-a intamplat si am plecat. Asta in interval de cateva saptamani si doar vreo trei, patru iesiri. De ce altii pot si noi nu? De ce, in alte tari, iti comanzi ceva si primesti un zambet si o atentie din partea casei? De ce in alte tari ti se ia comanda in doua minute? Oare cum se poate schimba ceva? Sa se invete bunul simt in scoala, cursuri de zambit si amabilitate la angajare, amenzi sau mergem in continuare pe principiul „ba p-a mati!”?

P.S.- Magazinul din Carrefour s-a inchis intre timp. Astept sa se intample acelasi lucru la vreo doua cafenele, un restaurant, o farmacie si 80 % din magazinele de haine din oras.

Tradare cu dublu final

Tweet

Romanul “Un pumn de tarana” al lui Evelyn Waughn (despre care am crezut initial ca e femeie dupa nume) ilustreaza povestea unei familii britanice aparent perfecte din perioada interbelica. Tony si Brenda duc o viata linistita intr-un conac din suburbiile Londrei, fiind invidiati de cei din jur pentru existenta simpla si fara griji pe care o duc. Toate aceste lucruri se vor schimba insa, cand Brenda intalneste un alt barbat, Beaver, care se dovedeste a fi un arivist fara scrupule care nu cauta decat sa patrunda in cluburile exclusiviste mondene frecventate pana atunci de Tony, Brenda si prietenii lor. Astfel, ciclul tradarii trece de la un sot la altul, fiind intrerupt pe parcurs de moartea micutului John, care pana la un moment dat a fost vocea inocenta a constiintei celor doi. Odata cu moartea sa imprevizibila se produce si ruptura intre cei doi soti si plecarea Brendei la Londra pentru a fi alaturi de tanarul Beaver. Tradat si dezamagit, Tony pleaca intr-o expeditie in Brazilia, insotit de doctorul Messinger (funny, ha?), unde isi gaseste sfarsitul citind de zeci de ori cartile lui Dickens. Poate pentru a nu-si intrista in mod iremediabil cititorii amatori de telenovele, autorul redacteaza si un final alternativ, in care sotii trec peste toate certurile si se impaca. Intamplarile par cu atat mai aproape de prezent cu cat fiecare dintre noi a fost tradat la un moment dat tocmai de persoana de la care se astepta mai putin si cred ca noi toti ne-am simtit odata precum Tony cel naiv, credul si indragostit iremediabil de o imagine mincinoasa.

Timpul nu exista

Tweet

Nu imi place deloc cand aud oameni care se plang de batranete sau care traiesc din amintiri de mult apuse. Consider ca singurul lucru la care trebuie sa ne raportam este clipa, oprindu-ne constant sa punem in balanta alegerile pe care le avem de facut. Daca in fiecare moment al vietii noastre am sta sa ne gandim daca ne este bine in locul in care ne aflam si ce am putea face sa ne fie si mai bine, am fi intr-o continua evolutie spirituala si poate putin mai fericiti pe zi ce trece. Iar daca nu ne-am mai opri la fiecare pas sa privim inapoi sau sa ne proiectam intr-un viitor mult prea indepartat si pe alocuri utopic, poate am reusi sa simtim din plin fiecare moment al existentei noastre mult prea scurte. De atatea ori am simtit cum stau pe loc si nu intrevad nicio cale de iesire din platitudinea cotidiana. Tot de atatea ori, in clipele urmatoare am analizat variantele pe care le am la dispozitie si am ales. Poate nu mi-a fost mai bine, dar schimbarea m-a facut sa-mi cunosc reactiile si limitele, pentru a merge mai departe cu mai multa minte dar si cu mai multa incredere. Daca as sta sa ma uit inapoi, am facut multe greseli, dar fiecare dintre ele m-a ajutat sa ma redescopar, dar mai ales sa vad cu alti ochi lumea din jur, pentru a sti pe ce drum s-o iau la urmatoarea rascruce.

“Fericirea adevarata e totdeauna o clipa”- L. Rebreanu

Mirosul de zi cu zi

Tweet

Sunt perioade de timp in care zilele parca intra in linie dreapta, asemeni pulsului cand intri in moarte clinica. Atunci cand deschid ochii carpiti de dimineata si privesc spre ceas, ma lovesc de aceleasi numere si de mirosul de prajeala care strabate de la usa vecina. Ma ridic usor in picioare, ca un bolnav psihic cu reflexe neconditionate, ma spal incet, inspir aroma mentolata a pastei de dinti si a apei de gura, ma imbrac si plec la drum cu aceeasi masina, doar pentru a ajunge in aceleasi locuri vazute si adulmecate cu doar o zi in urma. De cateva luni, zilele mele miros la fel, a parfum proaspat atat de familiar pielii, a cafea instant de la automat si a tot felul de mancaruri care nici macar nu ma mai imbie. Si apropiatii mei de fiecare zi, masina si biroul, parca au miros de statut, de plictiseala si de lehamite. Televizorul, si el are un iz de putefactie, a la’ Becali, Simona Sensual si Basescu si parca tot orasul e impregnat cu miresme de imbietoare de friptura la gratar si cu vaporii imputiti care se ridica din canale. Ca sa adorm totusi cu zambetul pe buze, exact inainte sa inchid ochii, imi reamintesc de locuri frumoase, de zambete sincere si de jocurile copilariei, care incep sa miroasa a vechi.