miercuri, 27 iulie 2011

Ce se ascunde în mine?

Umm, am avut o dilemă azi noapte pe la 1, când m-am trezit brusc, traspirată şi şocată de ce-mi poate produce mintea în stare de amorţire. Iată ce-am visat:

O tanti deprimată nu a mai putut suporta singurătatea şi tristeţea care o rodea şi s-a sinucis cât se poate de frumos. A băgat capul în cuptorul de microunde, i-a dat drumul şi a rămas acolo până ce i-a explodat scăfârlia. Asta după nopţi în care visam ba că mi se taie beregata, ba că îmi mor prietenii şi că urmez eu. La trezire mă păştea o întrebare: Dacă bagi un bebe la microunde, explodează?!?

Am I sick or what?

P.S.: Se pare că nu sunt singura. Netul e plin de dubioşi ca mine.

luni, 25 iulie 2011

De neuitat…

Am avut cea mai frumoasă copilărie. Spuneam cândva că astea au fost cele mai frumoase zile din viaţa mea . Nimic mai adevărat, însă nu au fost singurele.

Am mai spus-o, nimic nu se compară cu răcoarea dulce a muntelui, cu aerul proaspăt care-ţi inundă nările, cu foşnetul discret şi aspru de conifere. Iubesc marea cu intensitate, dar inima mea de copil rămâne tot la munte. În vârf de deal la Soveja şi sub cascada Putnei din Lepşa. Niciodată o baie în mare nu va egala scăldatul în ape curgătoare. Marea nu are nici limpezimea, nici puritatea apei de munte.

Încă de când îi auzi prima oară cântecul, cascada te stăpâneşte, te domină, şi peste toate astea, te face să treci peste toate neajunsurile ei. Tălpile învineţite de colţurile rocilor, frigul care te-mpresoară de cum ieşi din apă, toate vieţile pierdute în vârteju-i dulce, toate sunt nimicuri de care uiţi de îndată ce-i simţi glasul.

Odată intrat sub cascadă, îţi laşi sufletul aici şi ştii că nimic din tot ce va urma în anii ce vin nu va depăşi în intensitate aceste clipe. O baie în cascada Putnei e ca o poveste scurtă de iubire, acea iubire pe care o porţi cu tine oriunde, pe care n-o uiţi indiferent câte ţi se mai arată prin lume. Poate alţii au munţi mai înalţi, ape mai albastre şi mai învolburate, dar eu am Cascada Putnei, laolaltă cu regretul de a nu mai putea coborî niciodată acolo.

vineri, 22 iulie 2011

Algele nu sunt peste tot la mare, ci în Mamaia

Cică să se mai ducă omu’ la mare când vede la tembelizor weekend de weekend că e plin de alge la mare. Pentru cei mai temători dintre voi, simt nevoia să spun că mormanele verzi şi împuţite de la mal nu prea se regăsesc în restul staţiunilor de pe litoralul nostru, CI DOAR ÎN MAMAIA. În Costineşti de exemplu, primăria n-a făcut vreun efort mega-senzaţional, ci doar a trântit nişte stabilopozi mai în larg. Rezultatul? Când la Mamaia se plătesc minim 1000 de lei pe un weekend în muci, în celelalte staţiuni oamenii stau bine-mersi pe mal, mirosind doar valurile.

Am avut veri întregi petrecute la mare, în care am luat staţiunile şi plajele la rând şi ghici ce, apa era destul de curată în rest. Să mai zic de zilele călduroase, însorite, cu marea caldă ca un ceai? Ei bine, tembelizorul le arăta altceva cetăţenilor stingheri în oraş şi anume că e frig, e înnorat, că mai bine s-ar duce la Mall.

Apăi, dacă noi ne dăm cu bâta în cap ca idioţii, ce pretenţiisă mai avem de la alţii? Suntem ca o femeie care se plânge tuturor că are fundul mare şi zeci de colăcei, în timp ce spinarea mai are puţin şi i se lipeşte de spate...

miercuri, 20 iulie 2011

Metroretarzii, episodul 6. Azi cârtiţa de metrou

Dacă până acum am analizat doar specii care, indiferent de anotimp, se comportă la fel, astăzi vom trata comportamentul unui animal sezonier şi anume: cârtiţa de metrou. Nu trebuie să o cauţi mult, o remarci imediat după ochelarii de soare care se odihnesc pe nasu-i ascuţit.

Cârtiţa de metrou are o pasiune deosebită pentru întuneric, purtându-şi accesoriul definitoriu atât dimineaţa, în miezul zilei, cât şi seara. De cele mai multe ori, aceasta nu îşi schimbă comportamentul nici la restaurant şi nici dacă se întâlneşte cu prietenii.

Şi ce poate fi mai delicat decât o persoană care îţi vorbeşte cu ochelarii pe nas într-un spaţiu închis?!? Nu face decât să calce aprig pe toate simţămintele umane. Hai să explic cum vine asta.

Cum ar fi dacă ţi s-ar da papucii de către o cârtiţă de metrou? Fără expresie, fără lacrimi, fără pleoape tremurânde. Doar pa! Dureros, nu? Mai ales că gura unui om e, de cele mai multe ori, înşelătoare. Tot ochii surprind esenţa lui.

Tocmai ăsta-i scopul cârtiţei de metrou, distanţarea de restul speciilor prin răceală, atitudine nepăsătoare, “jemanfişism”.

Date biologice care ţin de regn:

-specia îşi face apariţia la începutul lunii mai, odată cu primele cireşe
-cârtiţa se adaptează foarte greu la anotimpul rece, purtându-şi prelungirile negre ale personalităţii până târziu în toamnă
-hrana preferată e berea, asezonată cu mici de Kaufland şi covrigi cu susan
-cârtiţele se împerechează doar pe întuneric, în linişte

Atât pentru astăzi. Până data viitoare, “Atenţie, se închid uşile!”

luni, 18 iulie 2011

Un alt fel de rasism. Al meu

Nu trece zi de la Dumnezeu să nu auzi o înjurătură la adresa ţiganilor. Putori, hoţi, needucaţi, cerşetori, peşti, mizerabili, „fătători” de copii pe bandă rulantă etc. Nu voi nega “calităţile” ce le sunt atribuite zi de zi, căci nu sunt deloc false, asta desigur generalizând. Dar oamenii ăştia TRĂIESC! Pentru ei nu există ziua de mâine, griji, buget, cheltuieli şi venituri, ci doar CLIPA!

Câţi dintre noi am putea face o mare petrecere, să cheltuim tot ce avem, asta doar pentru o seară de desfrâu? Câte dintre noi, doamnelor, am desface picioarele fără să ne gândim că dacă nu ne protejăm ne alegem cu un boţ de carne care trebuie întreţinut, educat, iubit, alintat, umplut de daruri scumpe doar pentru a-l vedea zâmbind? Câţi dintre noi i-am spune celui din faţă ceea ce credem cu adevărat, cu riscul de a ne alege cu un machiaj străveziu? Câţi dintre noi luăm atitudine când ne simţim neîndreptăţiţi, preferând în schimb să ne înghiţim frustrările doar să evităm scandalul? Câţi dintre noi ar sări la bătaie pentru a apăra un simplu necunoscut? Vă spun eu, puţini… Printre ceaune, lângă foc, prăfuiţi pe tălpi şi cu plete unsuroase, oamenii ăştia sunt FERICIŢI!

În altă ordine de idei, mentalitatea conform căreia toţi am fi la fel, toate rasele, e cât se poate de falsă, de o ipocrizie stupidă. Noi românii nu vom fi niciodată ca nemţii, nu vom munci de drag, nu vom pune la ciorap, nu vom menţine niciodată curăţenia nici în casă, nici pe străzi. Nu vom fi niciodată de o inteligenţă sclipitoare ca asiaticii şi nici la fel de răbdători ca ei. Puneţi voi românul să culeagă orezul fir cu fir! În schimb, avem alte calităţi care ne scot în faţă.

Punerea în aceeaşi oală a tuturor naţiilor e o imbecilitate, diferenţele fiind evidente, diferenţe care trebuie îmbrăţişate şi înţelese, nu ascunse sub perdeaua discursurilor demagogice. La un moment dat a fost făcută publică şi lista pe continente a IQ-urilor, care a fost exact aşa cum ne aşteptam. Din diverse motive a fost ulterior ascunsă opiniei publice, pentru a nu genera rasism. Fiecare rasă are calităţi şi defecte în egală măsură. Unii compensează lenea prin prietenie, alţii inteligenţa prin hărnicie şi tot aşa.Nu suntem toţi la fel! A crede asta e la fel de nociv cu a sublinia doar defectele unei rase şi a înfiinţa “tabere de reeducare”.

Text scris pentru Vechi moravuri

vineri, 15 iulie 2011

Cum te adresezi soacrei?

Pe o planetă în care lumea moare de foame şi de sete, unii oameni au probleme şi mai grave de atât. Cum ar fi asta:

Cum, Doamne iartă-mă, să mă adresez mamei soacre?!? Mai jos avem câteva variante, una mai proastă ca alta:

1.Mamă soacră- Sună ca un fund de maimuţă. Mic, delicat, dar aspru şi păros. Naşte grimase, iar la simplul său auz deja îi vezi ochii îngustaţi din care se preling lacrimi de neputinţă.

2.Soacră- Simplu şi lejer, nu? Ei aş! Asta deja pute a acreală, a luat la mişto, a presiflare. Urmează construcţiile “Poamă acră”, “Carne macră”, etc.

3.Mamă-Total exclus! Felicitări totuşi celor cu inima mare, care au lansat acest trend de multiplicare a uterelor din care poate ieşi un copil, celor cu suflet curat, celor plini de iubire şi de generozitate care pot să spună aşa ceva.

4.Pe nume-Până la un moment dat am crezut că e ok, dar se pare că am deranjat, deşi spuneam aşa doar când vorbeam cu alţii la telefon. Asta deja pune un fel de egalitate între două fumei, deci unde-i mumă respectul, ha?

5. Să nu-i spui în niciun fel-Ei bine, asta-i abordarea mea, de genul “Auziţi” şi alte cele, adresate de obicei chelnerilor şi vânzătoarelor, deci iarăşi e naşpa.

În speranţa că minţi strălucite mă vor lumina şi pe mine să-i fac femeii o bucurie şi să scap de mâncărimile limbii când vreau să-i spun câte ceva, Ajutoooor!!!