Suflet sau confort?

Tweet

Cred ca odata cu progresele semnificative in domeniul tehnologiei si cu toate intamplarile superficiale care ne inconjoara, incepem sa uitam de suflet, de eul nostru launtric, de ceea ce ne face fericiti cu adevarat. Cat poate dura fericirea izvorata din cumpararea unui nou gadget si ce intensitate are, comparativ cu intalnirea sufletului pereche sau cu cateva minute de sincera introspectie? Aseara mi s-a facut dor de padure, de umbra racoroasa a unui brad. Cand eram mica, mergeam la cules de fragi pe dealuri. Ca sa adunam un borcanel de fructe mici si delicioase, urcam si coboram vreo 4-5 dealuri si treceam prin doua paduri. Dar punctul culminant nu era mancatul bobitelor aromate dupa o zi intreaga de oboseala apasatoare, ci cele zece minute pe care le petreceam la umbra unui brad, savurandu-i mirosul crud si intepator, simtindu-mi tensiunea grea din oase si aerisindu-mi piciorusele extenuate. Si acum pot auzi susurul vantului cald de primavara printre ramuri si pot simti teama copilareasca de animale salbatice. Dar sunt convinsa ca la umbra acelui brad batran si singur printre frunze abia imbobocite am descoperit fericirea adevarata. Fericirea care nu tine cont de puterea pecuniara, de campanii electorale sau de obiecte care se prafuiesc in cateva ore.

O satira dureroasa

Tweet

Este prima data cand abordez un autor suedez si l-am ales pe August Strindberg si al sau roman „Salonul Rosu”, intrucat mi-am dorit o incursiune in alte timpuri, dar si in alt spatiu politic, artistic si gazetaresc. Desi locul de intalnire care da titlul romanului apare rar in carte, sugereaza intreaga adunare de caractere, care influenteaza mai mult sau mai putin viitorul unei natiuni aflate in cumpana, subjugate de minciuni si deziluzii. Principalele subiecte tratate in scrierea ziaristului cu aspiratii de actor sunt, dupa cum era de asteptat, politica, presa si lumea literar-artistica. Autorul surprinde cu o subtilitate extraordinara toata mizeria ce colcaie in societatea suedeza a secolului XIX, dar mai ales piedicile puse in calea celor cu initiative laudabile, a talentelor veritabile si a personalitatilor care refuza sa fie subjugate unor norme care frizeaza ridicolul. De la manipularea maselor, la recenzii si articole izvorate dintre aripile razbunarii, pana la povesti de dragoste cu final imprevizibil si nefericit, Strindberg picteaza o imagine completa a unui popor care si-a pierdut de mult identitatea politica, artistica si chiar umana. Orice cititor si fin observator al realitatii cotidiene va regasi in „Salonul Rosu” aspecte care ii influenteaza existenta chiar in momentul in care isi asterne ochii pe randuri.

Citate:

„Nu exista alt profesor decat experienta si ea este atat de capricioasa sau calculata, exact ca profesorul de la scoala. Unii elevi sunt mereu protejati, altii, mereu persecutati”

„Stabileste-ti un dispret calm si tacut fata de lume- nu trebuie sa te temi ca din cauza asta vei deveni insensibil”

„L-am intrebat odata pe un ziarist liberal de ce scrie atat de frumos despre tine fara sa te cunoasca. El mi-a raspuns ca asta se datoreaza faptului ca opinia publica, adica majoritatea abonatilor, iti este favorabila. „Si daca opinia publica se intoarce impotriva lui?- Atunci il dobor, fireste!””

Ai fi dispus sa o iei de la capat?

Tweet

Cati dintre noi am avea puterea si curajul sa ne dezlipim de viata cu care ne-am obisnuit deja? De familie, prieteni si locul caldut in care ne complacem. De o buna perioada de timp simt nevoia unei schimbari majore, a unui proiect care sa ma motiveze, a unei initiative care sa-mi dea fiorii si emotia unui nou inceput. Mereu am visat sa am afacerea mea in sectorul de turism si servicii, dar pentru asta mi-ar trebui o suma de bani pe care nu stiu cand as putea sa o adun. Tot ce stiu este ca niciodata nu ma voi opri din „incercat”. Cred ca, de fapt, totul porneste de la frustrarile clientului nemultumit. De la lipsa zambetului de pe chipul chelnerilor, mancarea rece, plina de ulei sau preturile astronomice in raport cu dimensiunea si calitatea portiilor. La asta adaugam tarifele de milioane pentru niste camere babacite de hotel si avem imaginea mucegaita a turismului romanesc. Dar poti face ceva, atat timp cat singurele aspecte care raman in responsabilitatea statului, spre exemplu drumurile, sunt lasate in voia sortii? De cand eram copil, visam la ceva mai mult pentru mine, aveam idealuri, teluri si planuri elaborate in acest sens. Credeam intr-o lume in care dorintele nu sunt imposibil de indeplinit. Sunt convinsa ca ochii in care licarea speranta candva m-ar privi acum cu deznadejde si mi-ar spune printre gene: „Am vrut mai mult pentru tine”.

Deja e prea mult

Tweet

Ca sa lamurim lucrurile de la inceput, vreau sa spun ca nu imi place Basescu, si nu, nu o sa-l votez, cel putin nu in primul tur. La al doilea ma mai gandesc daca ma duc. Dar ce vad la Realitatea si la Antene depaseste cu mult granita bunului simt si imi jigneste capacitatea de a percepe informatiile. Imi este imposibil sa cred ca Basescu este cel mai mare hot din tara asta, cel mai rasist, cel mai prost si cel mai nesimtit si ca ai sai contracandidati sunt numai lapte si miere. Varianta Antonescu recunosc ca mi-a suras pana acum ceva timp, pana cand am vazut ca in spatele „florilor de crin” zace acelasi tip de politician care arunca in ceilalti cu aceleasi fecale al caror miros nu il mai suport. Cu atatea „monstruoase coalitii”, deja imi este frica sa mai acord votul cuiva. Dupa alegerile parlamentare, inca ma gandesc daca are rost sa mai votez ceva, atat timp cat Ei aseaza lucrurile tot in modul in care le convine. Insa campaniile astea de presa care emana danful puturos al simpatiilor politice nu pot decat sa ma scoata din sarite.

Care-i faza?!?

Tweet

Ori am imbatranit eu mult prea devreme, ori s-a dat lumea asta peste cap de trei ori si a devenit tampita. Mai vad pe messenger la unii elevi pe care ii am in lista, sau pe diverse site-uri limbajul acela codat in mod voit de tip: „S1nt 0 fata frumushik, sh1 vr3eau 1 barbat f3roce”. Nu stiu cat mi-a iesit, sigur mai am de invatat... Mereu am avut o gandire libera, nu am judecat oamenii pentru faptele sau parerile lor decat atunci cand au fost in mod intentionat umbrite de rautate si aroganta. Dar modul acesta de a scrie nu il inteleg deloc, cu atat mai putin englezismele total inutile. De ce un status gen „i’m happy today”, in loc de „sunt fericit astazi”? Bai oameni buni, vorbiti si scrieti corect romaneste! La ce sunt bune formularile astea, cand toata lumea stie, sau crede ca stie macar o boaba de engleza? Nu cred ca impresioneaza pe nimeni. Nu mai zic, la unii singurele cuvinte dintr-o fraza scrise in romana sunt gresite si normal, de multe ori, si cele scrise in engleza. E trist cum lanturile de Haur si ceasurile DiHor au trecut si in spectrul limbajului. Acu’, eu ma gandesc ca mititeii care stau pe site-uri gen Libertatea sa mai vada si ei o tata, vor crede ca asa este si normal sa scrii. Doar vazand cum se exprima o buna parte din cititorii presei online, mai ales cei ai publicatilor de scandal, te gandesti daca nu cumva tu esti tampit si tot ce te-au invatat la scoala a fost o mare farsa...

De ce doar bugetarii conteaza?

Tweet

Ma tot uit de cateva zile la TV si am observat un lucru. Nimeni nu vorbeste de IMM-uri. Toate promisiunile cu iz de campanie se indreapta spre masa cea mai usor de manevrat, pensionarii, urmati indeaproape de bugetari. Insa nimeni nu se gandeste la mediul privat, care se afla intr-o prapastie in care n-a mai fost aruncat de zeci de ani. La oamenii care fac ca economia acestei tarisoare sa mearga, oamenii jecmaniti non-stop de organele de control, care nu cer nimic altceva decat sa fie lasati in pace sa-si faca treaba. Oameni pentru care programul de lucru nu se limiteaza intre orele 9 si 5. Oameni eficienti, harnici si mai presus de toate, profesionisti. Au fost odata doi tineri, care au ales sa paraseasca Capitala cea plina de promisiuni de viitor pentru a fi proprii lor sefi, pentru a realiza ceva impreuna. Au lasat in urma prieteni, posibilitati mari de a lucra pentru companii de prestigiu, totul pentru a se intoarce acasa si a face o schimbare. De luni, totul se naruie. Castelul pe care il credeau de caramida s-a dovedit a fi de nisip, si a sfarsit prin a se darama sub forta valurilor guvernantilor, acesti Poseidoni malefici si strambi ai Romaniei. Doi tineri si-au pierdut speranta, iar o mana de oameni sarmani nu o sa mai aiba cu ce sa-si hraneasca copiii, asteptand pomana acra de la stat.

Mereu e vinovata femeia…

Tweet

Cum poti avea pretentia ca o societate sa deschida in sfarsit ochii dupa decenii intregi de cenzura si discriminare? Femeile au fost stigmatizate, culpabilzate si ponegrite sute de ani, iar din discriminarea asta se pare ca nimeni n-a invatat nimic. Cum poti sa arunci un copil de exceptie in gaura neagra a submediocritatii, doar pentru ca mintea ta nu a reusit sa depaseasca pragul judecatilor de valoare eronate? Si mai mult de atat, cum poate un om al poeziei, al gandirii libere, sa judece atat de aspru o simpla adolescenta, care, la fel ca toti tinerii, greseste? Cum te-ai simti tu „moralule” daca fiica ta ar fi in aceeasi situatie? Daca un barbat, care se prezinta in fata societatii ca un sot model, alearga dupa eleve, cand ar trebui sa fie la munca sau sa petreaca timp pretios cu copilul sau, tot femeia este vinovata. Sigur domn’le, ea l-a atras in panza sa de paianjen, tesuta cu senzualitate si sexualitate pana i-a luat mintile. El saracul, este doar un naiv care gandeste cu excrescenta din pantaloni, si, bineinteles, nu se face vinovat de nimic. El alege sa joace rolul atat de convenabil al victimei, al individului violat mental, ametit de aburii unui trup fraged de copila. Si de cand a devenit dragostea un concept condamnabil? Cand oare inima s-a impletit cu ratiunea atunci cand s-a indragostit? Este oare preferabil sa ducem o viata amoroasa plata, asemeni unei balti napadite de matasea broastei doar pentru ca asa trebui, sau sa savuram apa limpede de izvor? Atat timp cat acel barbat a plecat din sanul familiei, un motiv a avut si el, dar in mod sigur nu a fost promiscuitatea unei minore. Reveniti-va oameni buni, sau o sa ajungem sa condamnam sufletele de 10 ani, cu o copilarie murdarita de bestii cu chip de barbati naivi!

Explicatia indignarii mele: http://www.ziaruldevrancea.ro/index.php?articol=35728

Vecina din Iad

Tweet

Mereu cu ochii in patru, mereu preocupata de „bunastarea” vecinilor de scara si hotarata sa faca dreptate cu orice pret. Atat timp cat ea se afla permanent in spatele vizorului, si-a jurat ca nimeni nu va ridica tonul, nimeni nu va rade in hohote si nimeni nu se va simti bine in scara ei! Ii simti mirosul intepator si acru de la trei metri; te ghideaza la iesirea din scara, si datorita parfumului sau inconfundabil stii ca se afla la locul sau de veghe, vizorul. Si nu, nu poti alerga vesel pe scara, caci usa se deschide instantaneu, iar un tipat strident, ca de disc zgariat te intampina duios, insotit de o privire taioasa in care citesti imediat „Ce dracu’ te bucuri atat fetito?”. Stie tot despre fetele „usuratice” care aduc mereu baieti in apartament, vecina de la 2 care are amant si „aia tineri care abia s-au mutat si indraznesc sa renoveze apartamentul in miezul zilei”. Dar cand, bre? Noaptea?!? Uff, dar poate pe mine chiar nu ma intereseaza viata privata a vecinilor si iti dau "Buna ziua" doar din politete si nu pentru a barfi impreuna. Baietii de la supermarketuri care impart pliante sunt fugariti, porcaiti si dati afara din bloc. Iar eu nu stiu cum naiba am indraznit sa imi pun aer conditionat, SPECIAL pentru a-i strica florile sau sa parchez masina in fata blocului SPECIAL pentru a-i bloca iesirea. Sunt eu oare singura condamnata sa convietuiasca impreuna cu astfel de specimene?

Ce clipa sa traim, bai?

Tweet

In toate cartile astea motivationale si la emisiunile Tv cu psihologi ni se spune “Traieste clipa!”. Zilele astea, stand de vorba cu ai mei, mi-a fost dat sa aud tot felul de povesti din tinerete despre petreceri de pomina, cu multa bautura, cantece, bancuri si evident, dansuri. Chiar ieri, taica-miu si-a sarbatorit ziua prin cantec si dans, la 55 de ani. Si atunci am realizat ca parintii mei si prietenii lor sunt, de fapt, mult mai tineri decat mine. Eu nici nu mai tin minte ultima oara cand am dansat din placere o melodie si am petrecut toata noaptea. Poate doar la vreo nunta, ceva. Suntem asaltati de cluburi care fie au muzica house, al carei sunet imi aminteste de zilele in care vecinii isi renovau apartamentul, fie manele, aceasta epopee agramata a unei vieti pline de dusmani, mii de euro si pipite. Timpul meu liber, si-asa putin, il petrec stand de vorba cu prietenii in fata unei cafele. Pai asta e viata? De ce nu avem si noi locuri in care te poti distra, poti canta sau dansa pe masa? Cand eram copil, in vacanta la bunici, abia asteptam vinerea si sambata sa merg sa dansez la discoteca din sat, impreuna cu toti prietenii mei veniti din toate colturile tarii. Acum, ideea de week-end nu ma mai incanta cu nimic, pur si simplu nu am ce face. Si atunci, ce clipa sa traiesc, daca ideea de distractie se rezuma acum la o pastiluta cu apa plata care sa-ti dea forta sa te distrezi pe ritmuri constante de bubuiala?

Ce e de facut?

Tweet

E cat se poate de clar ca valurile nemultumirii populatiei au ajuns la cote de tsunami in aceasta perioada. Cred ca mai toti ne aflam in aceeasi oala, cea a lipsei de bani, a unei vieti duse intre avans si lichidare, intrebandu-ne ce sa facem mai departe. Cred ca nimeni nu si-a dorit in copilarie sa aiba o viata care se scurge intre birou si pat, o viata in care timpul trece aproape imperceptibil. In mod sigur, orele pierdute ne vor lovi mai tarziu cu o sete nestavilita, improscand cu amaraciune si pareri de rau. Cu cat incerci sa intelegi mai mult fenomenul, cu cat te intrebi mai des de ce, cu atat parca te arunci mai mult in bratele nebuniei si depresiei. Este suficient sa arunci o privire asupra ruinelor turismului de altadata, asupra craterelor de pe strazi si o ocheada in portofelul in care parca simti briza austrului, sau poate a „austerului”. Degeaba incerc sa ma afund in povesti minunate care nu-mi apartin din carti, daca atunci cand iau o pauza si aprind televizorul vad tarfe, circ ieftin si saracie. Si mai trist e ca, in ciuda traiului la limita subzistentei, prejudecatile si intoleranta isi fac loc fara probleme si fara menajamente, stricand si ultimul loc curat care ne-a mai ramas, sufletul. E o lume gri, trista, care-si plange de mila prin orice gest, orice protest la care, inca din momentul in care ridici pancarta vei sti ca tot ce primesti vor fi minciuni, zambete strambe si promisiuni cu un gust amar.