Fascinanta degradare a societatii

Tweet

De la atatea imagini rupte, maculate care imi trec prin fata ochilor zi de zi, incerc sa caut frumosul din urat, romantismul din minciuna si deceptie si speranta din vise naruite. Incep sa vad gropile din asfalt ca adevarate opere de arta, pe care „bolidul” meu se avanta ca in valurile unei furtuni aprige pe mare. Scarile de la casele vechi ramase marturie a burgheziei ce urmeaza cat de curand sa revina si in aceasta epoca sunt incununate de buruieni aramii, vestejite de aerul cald si de picaturile de Cola care zac aruncate de contemporani prin toate colturile. Manelele care rasuna din masinile baietilor de cartier suna acum asemeni unor urale de fericire si de proclamare a independentei, a sigurantei exacerbate de sine, asezonate cu claxoane inutile care trec vulgar prin negura noptii. Cei care au o putere de decizie in lumea asta aflata pe marginea prapastiei incep sa dea o aura calda si spagii, si beneficiilor nemeritate si incompetentei. Farmecul personal se masoara acum in bijuterii mari, extravagante, nuri dezgoliti si profit. Toate conceptele pe care pana acum le criticam, am ajuns sa incerc sa le admir, sa le descopar nucleul ascuns. Tre’ sa intru si eu in rand cu lumea, cum s-ar spune, nu? In cel mai scurt timp, lumea, asa cum o stiam sau poate cum mi-o doream pana acum, se va pierde prin tabloul kitschos al nerusinarii, minciunii si al aparentelor inselatoare. Maine sigur va fi mai rau.

O surpriza placuta

Tweet

Romanul „Foxfire-Confesiunile unei gasti de fete” de Joyce Carol Oates(primit cadou) nu s-ar fi numarat nicidecum printre cartile pe care le-as cumpara in mod normal, fiindca doar titlul si faptul ca e literatura americana te poate face sa nu-l iei in serios. Noroc ca am auzit abia dupa ce m-am apucat de citit ca s-a facut si un film dupa aceasta carte cu Angelina Jolie in rol principal (pe care l-am si vazut acum multi ani), pentru ca altfel nici nu ma mai apucam de ea. Nu pot sa spun ca e o mare capodopera a literaturii contemporane, dar nici nu pot sa nu-i recunosc niste merite si modul in care autoarea strecoara adevaruri si fraze care te pun pe ganduri, intr-un context infantil. „Si ma trezesc dupa mult timp asa furioasa ca nu pot vorbi; scrasnesc din dinti si duhnesc a transpiratie dar e o voce in capul meu care e calma aproape ca vocea mea, dar matura si spune da, dar traiesti. Asa ca ma gandesc Dumnezeule, da traiesc”, e doar unul dintre gandurile protagonistei Legs Sadovski, aflata in acel moment la ananghie. Si ce ador la unele carti e ca ma pot regasi in personajele din pagini, macar in anuminte momente. Cred ca toti ne-am dorit la un moment dat sa fim mai rebeli, mai nebuni, sa facem tot felul de boacane si bineinteles, sa nu fim prinsi. Cam asta reprezinta gasca Foxfire pentru cele cinci tinere, care uita de certurile cu familia si de vietile lor de altfel monotone, regasindu-se intr-o lume care ajunge sa le inghita. Mai ales atunci cand realizeaza ca lucrurile au ajuns mult prea departe, odata cu rapirea unui bogatan. Mai multe nu va spun, pentru ca poate o sa doriti sa o cititi. Eu o recomand ca lectura de plaja, de metrou si de timp liber in general.

Despre efort si lenea care ma caracterizeaza

Tweet

De cand ma stiu nu am fost un mare fan al efortului fizic, iar de ceva ani buni mi-am descoperit o pasiune arzatoare pentru mancarea cat mai nesanatoasa, acompaniata de bauturi “ingrasatoare”. Pentru mine nu e nimic mai frumos decat sa stau pe canapea la televizor cu o punga de chipsuri si o bere sau, si mai bine, cu o pizza mare in fata. Si daca ies la un suc aleg ceva acidulat sau o ciocolata calda cu frisca. Chiar si cand gatesc, mi se pare o mare arta sa combin pastele cu cele mai nesanatoase si grase ingrediente, intrucat incropirea unei salate e ceva prea simplu si nesolicitant d.p.d.v gastronomic pentru mine. Si de ce, Doamne iarta-ma sa merg pe jos, atat timp cat pot sa-mi urc dosul puturos in masina si sa nu ma misc deloc? Dar incepand din aceste zile am decis sa ma schimb, sa nu mai mananc toate porcariile si sa nu mai rontai intr-una chipsuri si covrigei. Din pacate, conceptul in sine de sala ma scoate din sarite. Sa pedalez pe o bicicleta care sta in loc, langa zeci de musculosi transpirati si indopati cu steroizi, nu e tocmai idealul meu in viata. Asa ca de ieri am decis sa ma mobilizez, avand in vedere galma din dreptul stomacului, care incepuse sa creasca simtitor. Si am mers la stadion sa alerg. Nu am reusit sa alerg decat sase ture, dar promit sa ma tin de treaba. M-am simtit mult prea bine cand am ajuns acasa, parca eram Forrest Gump care a scapat de protezele de la picioare!

Femeile din Romania nu stiu sa fie frumoase

Tweet

Toti strainezii care vin in tara sunt intrebati insistent, mai mult retoric de catre reporteri: „Nu-i asa ca avem femei frumoase?”. Ce sa raspunda saracii? Zic si ei ca da, sunt superbe!! Ei bine, majoritatea femeilor din Romanica se imparte in doua categorii: pitzipoancele mega-fardate, cu silicoane, cu extensii si unghii false, colorate intr-un roz strident si femeile cu sunci, neingrijite, care se impart intre aragaz si punerea berii pe masuta de cafea din fata barbatului. Unde este femeia de altadata, care se remarca prin eleganta, rafinament si bun gust? Unde e femeia interbelica, cu rochii somptuoase, mereu coafata si parfumata impecabil, plimbandu-se cu umbreluta cu franjuri sprijinita de umarul dalb? Unde e femeia anilor 30, imbracata simplu si cochet, cu palariutele sale mici purtate strengar pe o parte a capului? Unde au disparut rochitele elegante, stranse in talie, care lasau la vedere gambele si umerii zvelti ai domnisoarelor? Nici blugii, simbolul tineretii si al nonconformismului nu mai sunt ce-au fost. Acum au devenit simple carpe sau sutiene care stau sa plesneasca pe nurii artificiali ai pipitelor prajite la solar. Simbolul femeii frumoase s-a denaturat atat de mult, a ajuns intr-o prapastie imbibata de prost gust, kitsch si false aparente. Sunt curioasa ce apreciaza barbatii mai mult: o femeie goala sau una in fusta scurta?

Leapsa de la mirolara

Tweet

1) Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagină 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând.
„scalda in azur oglinda dulapului de palisandru dintre cele doua ferestre”- Emile Zola- O pagina de dragoste

2) Fără să verificaţi, cât e oră?
08
3) Verificaţi
08.21
4) Cum sunteţi îmbrăcat?
In pantaloni scurti si tricou
5) Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?
citeam presa online
6) Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului?
o melodie pe VH1
7) Când aţi ieşit ultima data şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?
Acum 2 zile la o cafea la terasa
8 ) Ce-ai visat ieri noapte?
Ca aveam un infractor in masina J)
9) Când aţi râs ultima dată?
Ieri
10) Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi?
Aer conditionat si ceas
11) Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?
O vila tip mediteranean la malul marii si un Maseratti
12) Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
Iluzionistul
13) Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi?
o cuta de la somn pe obrazul drept
14) Ce părere aveţi despre acest chestionar?
Cam infantil
15) Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă...
Sunt prea multe de spus
16) Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă?
Nu m-am gandit pana acum, oricum nimic iesit din comun
17) Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de un băiat?
idem nr. 16
18) V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?
Imi trec aceste ganduri prin minte mult prea des
19) Ce aţi dori ca Dumnezeu să va spună când intraţi pe Porţile Raiului?
Bine ai venit! Hai sa lenevim pe malul marii sub umbra palmierilor!
20) Dacă aţi putea schimba ceva în lume în afara de politică, ce aţi schimba?
Prejudecatile semenilor(rasismul, misoginismul si multe altele)
21) Va place să dansaţi?
Foarte mult, pacat ca nu am timp deloc
22) George Bush?
Un clovn simpatic si razboinic
23) Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor?
Un videoclip muzical
24) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar?
Oricine are timp si chef

Vreau sa cunosc romani fericiti! (poveste cu final necunoscut)

Tweet

In ultimele saptamani nu am vazut in jur decat frustrari si mizerie si parca puroiul asta din societatea romaneasca se extinde si incepe sa ma inghita si pe mine. De mult nu am mai intalnit oameni impliniti atat profesional cat si emotional. Dar acum o sa ma refer strict la partea profesionala. Oare doar criza face ca totul sa se opreasca in loc, sau si mai rau, sa o ia la vale? Firmele mici si mijlocii nu si-au primit banii de la stat de anul trecut, dar sunt obligate sa plateasca taxe si impozite, oamenii sunt neplatiti sau concediati, iar cei care raman pe baricade sunt porcaiti si demoralizati. A fost odata o fetita care avea o pasiune. Sa scrie. Orice. Poezii, povestioare. Statea in camera sa si scria. Niciuna din operele sale nu-i era pe plac. Taia jumatate din randurile scrise si mai apoi arunca foile la gunoi. Atunci cand a crescut a vrut sa scrie din nou. Povestioarele de altadata au devenit suparatoare, oamenii ii cereau socoteala, se intamplau tot mai multe lucruri, era tot mai mult de scris. Cartile in care se afunda si gandurile asternute sincer pe hartie se pierdeau printre povestioarele scrise de umplutura, povestioare care n-o faceau nici fericita si nici instarita. Pe deasupra, i se cerea socoteala si pentru greselile altora si pentru nimicurile pierdute si primea in schimb bombonele mici, putine si lipsite de culoare. Continuarea povestii inca nu o stiu. Ce ar trebui sa faca fetita?

Amintiri din liceu

Tweet

Asa imi place cand vad liceeni plimbandu-se pe strada… Privirea aceea fara griji, zambetul din coltul gurii starnit de distractia din seara precedenta si entuziasmul cu care iau viata in piept, fara sa se uite inapoi. Am fost si eu ca ei. Chiuleam pentru ca alt gust avea cafeaua bauta in timpul orelor, chiuleam pentru ca multi dintre profesori nu au stiut niciodata sa fie DASCALI, chiuleam pentru ca nimic nu se compara cu sentimentul de a incalca regulile si de a-ti mentine notele pe o linie care sa sfideze putinul timp petrecut in banca. Nu pot sa uit vacantele lungi care imi pareau asa de scurte si nici de noptile pierdute la petreceri cu gasca de fete, pe care rar le-am mai vazut de atunci. Nu i-am uitat nici pana acum pe profesorii care m-au invatat sa fiu om si sa pretuiesc valorile adevarate, dar nici pe cei care de obicei ajungeau la ore la si jumatate, dar daca eu intarziam doua minute ma dadeau afara sau pe cei care le puneau 10 pe linie elevilor care mergeau la ei la meditatii, pe restul elevilor ascultandu-i zeci de minute pentru un amarat de cinci.

Reforma in invatamant, o spune un om cam chiulangiu la vremea lui, ar trebui sa inceapa de la modul de predare. As mai fi lipsit de la ore daca la biologie am fi mers in parc sau in padure sa vedem pe viu plantele? NU. As mai fi lipsit de la ore daca la educatie civica am fi mers sa strangem gunoaie, in loc sa auzim teorii plictisitoare? NU. As mai fi lipsit de la ore daca la psihologie am fi purtat discutii libere in loc sa ascultam definitii standard? Din nou NU. Intr-o zi l-am intrebat pe un profesor de ce nu se fac cateva ore interactive sau de practica pe semestru, pentru ca elevii sa-si fixeze mai bine cunostintele. “Nu mai putem acoperi programa, care este si-asa prea stufoasa”, mi s-a raspuns. Cum putem avea pretentii de la un popor sa se trezeasca, atunci cand generatii intregi au acumulat cunostintele cu forta si in valuri de tip tsunami pentru ca mai apoi sa le vomite nemestecate in fata celor mai rasariti?

Soricelul verde

Tweet

De cateva zile masina mea chitaie. Da, nu e altceva. Nu e scartait, nu e harjait, e intocmai chitait, ca de soricel. Am verificat daca nu se ascunde vreo rozatoare pe sub scaune si nu, era doar Matizache. Ce-o fi vrand sa-mi spuna nu stiu. Stiu doar ca de fiecare data cand mai iau cate o groapa chitaie din nou. Cu cat e groapa mai mare, cu atat cresc volumul si intensitatea chitaitului. Asta dupa ce ne-am intos din service acum mai putin de doua luni. Mi-e lene si sincer, nici nu prea am bani si timp sa merg din nou. Tehnic vorbind (ca si cum m-as pricepe), e vorba despre suspensii, cred. Curios, am mers prin Bucuresti ore intregi cu ea mai bine de un an si n-a avut nimic. De indata ce am ajuns in teritoriul gropilor, Focsani, Vrancea, a parait, a marait, a fost lovita desi era parcata cum trebuie, a fost zgariata cu cheia. Si, mai nou, chitaie. Nu pot decat sa presupun ce vrea sa-mi transmita: „Chit, chit, nu mai suport gropile! Chit, chit, vreau alt primar si alt „presedinte al judetului”! Chit, chit, de ce Doamne, m-ai trimis inapoi in timp cu 50 de ani?”

O carte citita prea tarziu

Tweet

Cu greu si cu mari sfortari am reusit sa termin de citit “Panza de paianjen” de Cella Serghi. Sunt convinsa ca acum 5, 6 ani as fi fost incantata peste masura de povestea Dianei Slavu, de lupta cu ea insasi si de cautarile ei permanente si obositoare in scopul intalnirii iubirii absolute, complete. Din pacate, romanele de dragoste nu sunt tocmai genul meu preferat, dar dupa atatea laude si vorbe marete auzite despre acest roman, plus faptul ca era la oferta in Jurnalul, m-au facut sa o cumpar si s-o citesc. Diana este un personaj neincadrabil in categoriile oamenilor buni sau rai. Ajungi sa o iubesti si sa o admiri intr-un capitol, si sa aproape sa o detesti in urmatorul si pe tot parcursul romanului reuseste sa iti starneasca un fior de invidie pentru modul in care trece peste obstacolele nemeritate, dar aparute in calea sa printr-o palma din partea destinului necrutator. Dar in clipa urmatoare, te ravaseste mila si compasiunea pentru un suflet aflat intre iubiri incomplete, cuprins de frustrari sociale si ros de constiinta neiertatoare in fiecare zi. „Cine ne-a purtat pasii? Cine s-a jucat cu noi, cum te joci cu pionii de sah? O coincidenta, privita din afara, nu e decat curioasa; traita e naucitoare, te ingheata. Ce paianjen nevazut a tesut panza asta de care ma simt prinsa, de care nu ma pot dezlipi, orice as face”, se intreaba protagonista. Triunghiul amoros format din Petre Barbu, iubirea imposibila mereu prezenta, Michi Ionescu, sotul cu personalitate plata, dar care starneste compasiune si Alex Dobrescu, un iubit fara viitor si fara contur, o arunca pe Diana intr-un val de nemultumiri, un val de nefericire din care nu poate evada. Ce nu mi-a placut la cartea asta e faptul ca sentimentele protagonistilor sunt exacerbate si patetice, iar unele pasaje descriptive din text imi par nelalocul lor, mai bine zis „de umplutura”. Asta nu inseamna ca nu e un roman reusit, ca nu e bine inchegat sau prost scris.

De la batalii pe locuri, la locuri de veci

Tweet

Nici nu cred ca voi reusi sa redau in cuvinte scarba pe care o simt cand ii vad pe unii cum tin cu dintii de scaun, invocand legea, dreptatea si acuzandu-i pe cei nou pusi in functii de jocuri politice murdare, in conditiile in care si ei au fost pusi tot de partid, doar ca mai pe sest. Tara asta a ajuns precum cartelurile din America de Sud, unde dai bani pentru a intra intr-o grupare, care, pentru activitate murdara intensa, te promoveaza, dar iti cere, in schimb, sa-i aduci recompense mari. In acelasi timp, tu ai de recuperat cotizatia de luni sau ani de zile in gruparea respectiva. Si atunci te afli intr-o situatie fara iesire. Furi pentru aia de sus si sa-ti acoperi „investitia”. Daca alegi sa iesi din mocirla decrepita care este politica si batalia pe functii, esti amenintat cu dosare penale pentru furaciunile comise. Exact asa cum gangsterii ii impusca in ceafa pe cei care aleg sa paraseasca gruparea. Nu ii condamn pe cei care intra in ciclul asta din lacomie, avaritie sau ego fara de margini. Ii condamn pe cei care se afunda din ce in ce mai mult in rahat. Pe cei carora nu le mai ajunge. Pe cei care n-au nici mama, nici tata si nici prieteni si pentru care o functie obtinuta prin sustinere de partid si nu competenta ii umfla ca pe niste pauni. Pacat ca penajul le e ciufulit si murdar de rahat.


Si ca sa explic partea a doua din titlu, ieri am mers la botezul verisorului meu. Nimic neobisnuit pana acum. Am fost sa „vizitez” mormintele strabunicilor si ce vad? Poza bunicilor mei (inca in viata) pe o cruce mare cat casa, cu numele lor inscriptionat acolo. Mai sa cad din picioare! Ma uit in spate, IT’S ALIVE! Era mamaia! Ma uit din nou la cruce, acolo tot mamaia, in straie de mireasa. Ca sa aflu ca luni intregi, tataia a mers la cimitirul din varful dealului sa-si construiasca „vila” cu etaj, la subsol. „Uite ce bine arata!” zise mamaita mea. Si atunci m-am gandit si eu la afacere. Ar merge la cavourile astea si un aer conditionat, un WC si o centrala, daca tot si-au aranjat mutarea. Asa poate creste firma pan’ la cer, sau dupa caz, pana in miezul pamantului.

Un colt de rai cu servicii romanesti

Tweet

Daca vreti sa aveti parte si de Dunare si de mare, conditii bune de cazare, muzica buna si multa liniste, nu ratati o excursie la Gura Portitei. In poze o sa vedeti de ce nu merita sa ratati locatia asta. Ce mi-a placut mie, in afara de peisajul impresionant si atmosfera boema, a fost lipsa cocalarilor si a pitzipoancelor. La Gura Portitei, toata lumea e relaxata si binedispusa. Normal ca fiind inca in Romania, tre’ sa fie si puncte slabe. Aici nu e decat unul: SERVIREA! Asteptarea unei cafele poate dura si jumatate de ora, iar cea a mancarurilor poate depasi o ora, desi meniul nu contine nimic sofisticat. Vazand pestii inotand prin apa, m-am gandit(fiind gurmanda de fel) ca o sa mananc numai specialitati piscicole. Ei, bine, m-am inselat amarnic. Am ajuns sa mananc peste prajit sau pane si un bors care nu prea avea gust. Problema principala e ca toata locatia este de fapt un complex, si din aceasta cauza nici nu poti alege sa mananci in alta parte. Nu mai zic ca si bucataria se inchide cateva ore pe timpul zilei si daca dormi mai mult, faci foamea. O sa va placa, in schimb, drumul de o ora cu vaporul de la Jurilovska la Gura Portitei. In cazul meu, la plecare a fost mai sinistru, pentru ca incepea sa se intunece, apa era agitata, iar vaporasul nostru de minim 20 de ani vechime se clatina intruna.

Metode de a fura “cinstit”

Tweet

Ce nu pot eu sa inteleg e atitudinea asta romaneasca, de a fura totul, de a distruge orice, de a lasa in urma pulberea nesimtirii si oameni descumpaniti. M-am tot intrebat de ce oare nu merg lucurile in tarisoara asta, nu de alta, dar sunt constienta ca peste tot se fura si mai ales ca peste tot e coruptie. Si cred ca am gasit raspunsul. Toata lumea alearga dupa castigul obtinut cat mai usor si nimeni nu se gandeste la viitor. Dovada cea mai clara e inghesuiala la magazinul de sperante numit Loto. Ce mi se pare a fi cel mai trist e faptul ca toata aceasta fuga dupa bani nu tradeaza decat frustrarea de a fi ceea ne nu suntem de fapt, lucru demonstrat de boom-ul vanzarilor la toale, accesorii fake, sau exemplul de acum clasic al celor care stau cu toate generatiile familiei in garsoniera dar isi fac credit pentru Mertan. Hotilor de astazi le recomand metoda furtului pe etape. Mai construiesti ceva, mai furi un pic. Mai repari o strada, mai adaugi un zero pe factura, mai faci un parc, mai minti in legatura cu speciile de boscheti si iti mai pui deoparte ceva. Dar, nooo! Liderii comunitatii noastre baga mana larg in sacul cu bunatati, nepasandu-le de ce ramane in urma. De-asta nu avem turism in judet si ce am avut odata zace in paragina si uitare, de-asta cine trece prin Focsani crede ca a fost razboi si a scapat cineva bombele pe bulevardul principal. Dragi alesi, mai trageti si voi o privire in ograda vecinilor si invatati cate ceva despre cum sa furati sa fie toata lumea multumita! Ajuta la imagine!

La naiba cu ipocrizia!

Tweet

Azi am realizat ca sunt insensibila. In primul rand, nu imi plac cainii maidanezi. Cel putin, cei mai multi dintre ei. Ma astept sa-mi sara in cap cativa iubitori de animale, dar nimic nu detest pe lumea asta mai mult decat ipocrizia vomata in fata celor naivi. Eu am avut aproape intotdeauna caine, l-am hranit, spalat, iubit. Majoritatea animalelor pe care le-am avut in curte au fost dintre cele care isi gaseau adapost la fabrica, si pentru un colt de paine si o bucata de friptura veneau si stateau la mine in curte, unii ani de zile. Asta nu inseamna ca atunci cand mergeam spre statia de autobuz nu ma atacau haitele aciuate prin zona si nu imi tremurau toate cele pe mine cand le vedeam coltii fiorosi. Si acum, frate-miu da bani pe taxi de frica maidanezilor. Ce nu pot insa sa sufar sunt acesti „pretinsi” prieteni ai animalelor, care nu au acasa nici macar un catel, ci le arunca resturile ramase in urma mesei, de la balcon. Dar, vezi doamne, ei ingrijesc cinci catei! Cunosc cateva astfel de cazuri si sincer, imi provoaca repulsie. Daca fiecare dintre acesti ipocriti ar strange o suma lunara pentru castrarea cateilor, poate chiar ar face un pustiu de bine. De curand, am auzit una si mai tare: „Cum sa castrezi catelul, tie ti-ar placea sa-ti fie taiate „treburile”? Prostia crasa si gandirea inchistata sunt boli greu de vindecat, iar unii, in loc sa caute solutii, scuipa mizeriile in curtea celor care se chinuiesc sa le gaseasca.

Trandafiri si portocale pentru prichindei

Tweet

Politica asta imputita a reusit sa otraveasca pana si cea mai frumoasa si inocenta sarbatoare din an, Ziua Copilului. Micutii au fost luati cu asalt de partizani, care s-au gandit sa le formeze gusturile politice cu mult inainte de a fi majori. Ce n-am putut sa nu observ a fost ca PSD-ul a stat in gara, in timp ce PD-L la patru stele. Ce o fi fost in mintea unui copil de cinci, sase ani ieri? „Nenea portocaliu imi da baloane si nenea Oprisan mi-aduce vrajitoare pe catalige. Hmm, oare ce o sa aleg cand o sa fiu mare?!?”. Si atunci mi-am adus aminte ca si eu, cand eram mica, spuneam ca votez cu Petle Loman, ca zambeste frumos, dar si cu Ion Liliescu, probabil pentru ca il vedeam asa des pe micul ecran alb-negru al televizorului Sport de la bunici. Nici pana in ziua de azi nu stiu pe cine as fi ales daca as fi putut vota atunci. Dar sunt sigura ca daca unul dintre ei mi-ar fi oferit o jucarie, pe ala il votam. Din pacate si noi adultii am inceput sa dam in mintea copiilor de atunci si ne bucuram la orice trandafir rosu, portocala sau lamaie si votam ca la licitatie, pe ala care da mai mult sau promite mai mult, chiar daca trandafirul e ofilit si lamaia si portocala sunt stricate.