luni, 27 septembrie 2010

Două scurte despre emigrare

O întâmplare super-haioasă


Cât de mult vor românii să lucreze în străinătate?

joi, 23 septembrie 2010

Parfumul de Patrick Suskind

Te-ai întrebat vreodată ce miros ai? Dar cum miroase lumea de fapt? Prietenia? Puritatea? Pentru eroul romanului “Parfumul”, Jean Baptiste Grenouille, lumea în forma ei olfactivă e lipsită de secrete. Viaţa sa începe într-o piaţă de peşte din Franţa secolului XVIII, unde propria sa mamă nu îi dă nici cea mai mică şansă de supravieţuire, însă doar o clipă de noroc îl salvează. Protagonistul nu este nicidecum un personaj verosimil, ci mai mult unul de basm, care trăieşte doar prin intermediul nasului său unic în lume. Cunoaşte toate miresmele existente, de la pietre, copaci până la copii şi oameni. Calitatea sa extraordinară de a identifica orice miros se identifică întrutotul cu el însuşi. Încă din fragedă pruncie, aspectul şi „ceva-ul” său îi fac pe oameni să-l respingă, să-l desconsidere sau pur şi simplu să îl ignore. După o copilărie şi o adolescenţă trăite doar prin muncă asiduă, chinuitoare, dar dusă la capăt fără lamentări, Grenouille ajunge în parfumeria lui Baldini, pe care, prin intermediul talentului său nemaivăzut, îl transformă în cel mai cunoscut parfumier al regiunii.

Dar o amintire îl bântuie încă din momentul în care nasul său a cunoscut cea mai proaspătă, pură, încântătoare aromă, cea de fecioară tânără, parfum cules cu lăcomie la Rue des Marais de la o copilă ucisă cu sete, cu pofta de a absorbi aroma perfectă şi de a o păstra pentru eternitate. Dar pasiunea sa s-a evaporat imediat ce crima a fost înfăptuită, astfel că Grenouille caută o cale prin care să-i păstreze esenţa. Din acest moment cheie începe furtuna interioară în Grenouille, chinuit de dorinţa imposibil de învins de a poseda mirosul de fată tânără, pasiune care-l mistuie şi îi poartă paşii în pustietate pentru ca mai apoi să-l transforme într-un criminal de temut.

„Parfumul” nu este o carte pentru cititorii obişnuiţi cu poveşti verosimile, perfect valabile în lumea reală, ci deschide uşa spre basm, spre fantezie, spre o existenţă de poveste. Suskind îşi poartă cititorii prin lumea vastă a mirosurilor, de multe ori pe căi pe care mulţi le găsesc respingătoare. Redă lumea în registru olfactiv atât de bine încât parcă poţi simţi mirosul Parisului, mirosul tinerelor şi spaima lor, aroma singurătăţii şi pe alocuri puroiul unei societăţi mizerabile. După ce am citit romanul, am aşteptat câteva zile pentru a vedea filmul, despre care nu pot să spun că m-a dezamăgit, ba chiar a redat destul de bine faptele. O mică obiecţie am aici, în film nu s-a detaliat foarte mult perioada în care protagonistul s-a refugiat în peşteră, o etapă peste care consider că s-a trecut prea uşor.

Citate care mi-au plăcut:

“Acum mirosea ceea ce ţinea de fiinţa umană, sudoarea subsuorilor, grăsimea părului, izul de peşte al sexului şi le mirosea cu cea mai mare plăcere. Transpiraţia ei era la fel de proaspăt înmiresmată ca briza mării, seul pletelor adia dulce ca uleiul de nucă, sexul ca un buchet de nuferi, pielea ca floarea de cais...”

“De mireasmă nu era chip de ferire. Căci ea era geamăna respirării. Pătrundeau împreună în lăuntrul omului şi nimeni nu avea cum să se apere dacă voia să trăiască. Mireasma pătrundea direct în inimă, desluşind acolo definitiv înclinaţia de dispreţ, plăcerea de silă, dragostea de ură. Cine devenea stăpân peste miresme, stăpânea şi inimile oamenilor”

marți, 21 septembrie 2010

Dragă politician român,

Încearcă să priveşti în jos spre proştii pe care îi chemi la vot ca pe oi la stână. Desigur, din palatul tău aurit ţi se pare că lucrurile merg bine. Stai comod în fotoliu şi îi mai înjuri din când în când pe ăia care se iau de tine pe la televizor. Evident, sunt plătiţi să o facă. La fel şi cei care te înjură pe stradă şi comentatorii de pe internet. Toţi sunt nişte sclavi plătiţi să te urască, tu ştii bine asta. Că doar lucrurile merg bine. Mediul privat? E înfloritor! Numai dacă stai să te gândeşti câte lucrări pe bani publici grei au prietenii şi rudele tale, e clar că sunt bani. Bugetarii? Nişte îmbuibaţi. Ştii bine că ai pus pe funcţii aceiaşi prieteni şi aceleaşi rude, sau dacă vreunul a plătit mai bine nici măcar nu trebuia să-ţi fie apropiat. Şi ce, nu merge bine treaba? Doctorii? Mamă, mamă, câtă şpagă mai iau şi ăştia!! Când ai dat 3000 de euro la o operaţie de apendicită ai ştiut că ăla e un om fericit. L a fel şi poliţistul mituit la fiecare depăşire de viteză şi profesorul plătit gras pentru meditaţii neimpozitate. Să mai zică amărâţii ăştia de români că nu le merge bine. Şi-acum lasă-mă să-ţi spun ceva:

1.România e ţara în care sute de mii de firme se închid pentru că banii pentru investiţii sunt blocaţi, iar cei cărora le-ai dat drumul sunt pentru amici.

2.România e ţara în care mediul privat e în moarte clinică, iar tu îi mai dai şi cu ciocanul în cap cu biruri uriaşe şi controale abuzive. Pentru fiecare angajat, angajatorul mai plăteşte aproape un salariu la stat .Şi tu ce faci? Te gândeşti să mai creşti puţin dările, ca să nu se mai angajeze nimeni în viaţa asta. Lasă, că doar totul e pentru binele naţiunii!

3.România e ţara în care numărul şomerilor creşte zilnic şi tu ce faci pentru ei? Că dacă ne uităm la punctele 1 şi 2 nu au unde să se ducă. Aaa, da, ai găsit soluţia, mai dai afară câteva sute de mii! Că doar nu ai putea să înlesneşti dările angajatorilor, că doar ştii ce Merţane au amicii tăi...

4. România e ţara în care un profesor câştigă 6, 7 milioane şi un doctor 15. Şi tu vrei să stârpeşti şpaga şi vrei tineri inteligenţi, vrei dăruire, vrei pedagogie. Hmm, care să fie soluţia aici? Tai şi iar tai, că doar au bani. Dar dacă te uiţi la punctele de mai sus, nici şpaga nu mai are de unde să vină. Prietenii tăi cu bani îşi trimit copiii în afară şi se operează tot acolo.

5. România e ţara în care chiriile au acelaşi preţ ca în Germania, mâncarea e desigur mai scumpă ca acolo. Şi ce dacă floarea soarelui a crescut mai mult ca niciodată? Facem uleiul 10 lei.

6.România e ţara în care finanţele trimit scrisori lunari celor ca mine, care nu vor decât să muncească şi să mai dea câteva locuri şi altora, în timp ce alţii fac suveici peste suveici şi o duc bine-mersi de zeci de ani. Dar pe mine mă ameninţi că-mi iei maşina, singurul meu bun.

Mai are rost să continui? Oricum tu ştii mai bine, dragă politicianule. Ce nu ştii tu e că da, vei intra în colaps, pentru că în maxim cinci ani, toţi vom pleca de aici. La început ne vei face cu mâna zâmbind, că doar nu e nevoie de câţiva “trădători” de ţară. În timp, cifrele vor creşte, prietenii tăi nu vor mai avea pentru cine să lucreze, firmele rămase nu-ţi vor mai da un leu. Poate ţi se va face rău. La urgenţe nu te va mai aştepta nimeni. Vei fi asaltat de idioţii produşi de profesori incompetenţi şi ăştia nu ştiu multe. Îţi dau în cap şi gata. Nu te va apăra niciun poliţist plătit cu 500 de lei. De ce ar face-o? Viitorul tău e mai sumbru decât al meu. De asta poţi fi sigur!

sâmbătă, 18 septembrie 2010

RDS- O alegere îndoielnică

Poate unii dintre voi v-aţi întrebat cum de eu, o internaută pasionată, n-am mai scris nimic. Ei bine, asta s-a întâmplat graţie "profesioniştilor" de la RDS. După mai bine de o săptămână în care am sunat zilnic şi am fost la ei chiar şi de două ori pe zi, se pare că ameninţarea cu rezilierea(Luni urma să fac contract cu UPC) a funcţionat. Aşa că azi, într-o sâmbătă liniştită, în noua mea căsuţă, le dedic un mare "Huuuo!".

marți, 7 septembrie 2010

Una scurtă cu scârbă

Ieri stăteam pur şi simplu în maşină şi apare o tanti la vreo 50 de ani:

- Dă-mi şi mie 50 de bani.
- Tanti, n-am! Mai sunt şi şomeră.
- Eii, n-ai tu 50 de bani....
-Nu vă dau, lăsaţi-mă în pace.

Şi tot stătea la geam cu mâna întinsă refuzând să plece. Aşa că am ridicat şi eu tonul.
- Nu am bani să vă dau, vă rog să plecaţi!

La care tanti:
- Ia mai du-te tu dracului, fă zgârcito!!

P.S.-Îi rog pe cei miloşi să se abţină de la comentarii lacrimogene. Niciodată n-am să mai dau bani la cerşetori. Am dat până ce un olog care se târa pe jos s-a ridicat în picioare şi s-a urcat relaxat în tramvai.

joi, 2 septembrie 2010

Dădaca în versiune românească

Am văzut o ştire dimineaţă pe Pro Tv, care m-a cutremurat dar mi-a şi adus aminte de dădacele pe care le-a avut frate-miu de-a lungul timpului. Era, bineînţeles, despre o bonă care bătea fără milă un copil mic cât un ghem de aţă. Şi uite aşa, mi-am adus aminte de Ea, cel mai mare necaz care s-a abătut asupra fratelui meu, dar şi asupra unor “lichidităţi” din casă.

Numele ei, Tanti Dorina. Atât. Tanti Dorina a dus o viaţă chinuită, făcând lumânări şi fiind zilnic agresată de soţul ţopârlan din dotare, lucruri evident necunoscute de noi în acel moment. Când am cunoscut-o, eu având doar vreo 11 ani pe vremea aia, mi s-a părut ceva în neregulă, dar deh, nu prea bagi în seamă copchiii. În vreo două luni, cam aşa, frate-miu începuse să aibă o teamă mare de a merge la toaletă. Am pus-o pe seama vârstei şi a mofturilor copilăreşti. El oricum nu prea putea vorbi, lucru pe care se şi bazează muierile astea, plătite să stea degeaba, punând în pericol vieţile micuţilor. O să vedeţi de ce spun asta.

Am trecut peste fricile bebeluşului şi peste faptul că nu prea învăţase mai nimic în afară de “Avion cu motor”, că na’ asta mai e şi treaba părinţilor sau a soră-sii în cazul nostru. Până într-o bună zi, când am ajuns acasă mai devreme de la şcoală şi l-am găsit pe frate-miu singur, în timp ce Tanti Dorina dormea ca un îngeraş. Am presimţit eu că asta nu era tot. La o simplă privire în barul din sufragerie, am observat că toate băuturile spirtoase s-au evaporat. Băi, şi erau multe.

Deci cam aşa îşi făcea Tanti Dorina treaba. Venea dimineaţă, punea “obrăznicătura” pe oliţă vreo trei, patru ore, timp în care se ameţea bine, şi îl scotea de acolo doar când se culca. Şi nu ştiu cum făcea, dar se trezea exact înainte să vin eu de la şcoală sau ai mei de la serviciu. Aşa că bebelul n-avea decât să se îngrijească singur, pe banii părinţilor mei. Ce dacă putea să cadă pe scări şi să moară sau să bea din licorile preferate ale lui Tanti Dorina?

Morala? Puneţi fraţilor camere de luat vederi în toată casa, acum că aveţi posibilitatea asta. Nu mai plătiţi monştri care să vă vegheze copiii!!!!