marți, 8 februarie 2011

Sport.ro, prietene!!

Nu prea mă mai uit eu la televizor, mai mult butonez decât să vizionez ceva. Ce dracu’ să alegi între „Noră pentru mă-ta”, „Răi da’ stupizi”, “Dan Cacapatos”, “Realitatea isterică” cu a sa „Oră de floc?”, şamd?

Şi ce mă gândesc eu? Hai să văd o coridă. Buuun! Frumos, elegant totul, până se ajunge în momentul sadic al uciderii taurului. Deşi nu sunt o sensibilă, recunosc că m-au trecut ceva fiori. Eu ca eu, da’ să vedeţi prezentatorul, comentatorul sau ce o fi el. Eu îl bănuiesc a fi un băieţaş de ghetou. În momentul în care a venit călăul încornoratului, taurul a reacţionat şi l-a împuns. Şi atunci a venit şi reacţia năucitoare a super-profesionistului de la Sport.ro:

“Ha, ha! Nu mai eşti aşa şmecher acum, prietene?!?”

Şi acum vă pun eu întrebarea: La ce dracu’ să ne mai uităm?

Parcă văd la CNN:

-Yo, my man! Wassup?!? We iz from dă hud!

La Discovery, profu’ de fizică de la Braniac:

-Şi-acum să pârlim beleaua asta de scârmâz chimic, mânca-ţi-aş!

La TVR Cultural, poezie de cartier:

-Dacă te mai iei de mine, mă piş spiritual de tine/ Hai citeşte frăţioare-o carte, s-o ardem cultural mai departe!

vineri, 4 februarie 2011

De ce vin moldovenii în Bucureşti

Nu ştiu de restul, dar pot să vă zic de mine. În ultimii doi ani am făcut tot posibilul să realizez ceva în minunatul meu orăşel Focşani. Am deschis firmă. În ciuda faptului că ne-am lovit de nenumărate aberaţii birocratice, de lenea angajaţilor şi nu în ultimul rând de abilitatea nativă de a-şi însuşi bunurile altora, am crezut că poate va merge. Nu, n-a mers. Fără cunoştinţe nu ai şansa să faci nimic, fără o şpagă plasată strategic rămâi fără lucrare, iar unii se tocmesc şi se zgârcesc atât de mult încât ar dori să lucrezi pe gratis sau eventual în pierdere. Şi nici astea n-ar fi o problemă dacă ar merge CEVA, ORICE! Dar totul e în moarte clinică. Se descurcă doar cei care cotizează la diverse partide.

Nici experienţa de angajat în provincie n-a fost mai strălucită, în ciuda faptului că mi-a plăcut la nebunie ce făceam. Nopţi petrecute la birou, weekenduri pe teren şi salariu tip ceapă. Adică te uiţi la el şi îţi dau lacrimile. Nici asta n-ar fi fost o problemă, dacă aş fi putut măcar să TRĂIESC din asta, dar la un simplu calcul ieşeam pe minus. Înainte de a mă gândi la varianta cu Germania am încercat să caut altceva, căci nu sunt genul care să stea într-un loc şi să se vaite. Mai are rost să spun că toate posturile erau ocupate încă dinainte să fie eliberate? Nu cred!

Mai apoi, am auzit din sursă sigură că trebuia să se deschidă o fabrică mare de vopseluri în Vrancea, dar că nu s-a întâmplat, pentru că un pitic cejist a vrut un sac de verzişori doar pentru un teanc de hârtii, iar oamenii şi-au făcut fabrica la Piatra Neamţ.

Da, m-am scârbit total de tot ce se întâmplă în ţinutul vinului şi al cutremurelor, devenit acum ţinutul şpăgii şi al viermilor de partid. Un tărâm în care nu mai au loc tinerii, investitorii, firmele mici şi mijlocii independente politic. Ce să facem şi noi, dragi bucureşteni? Ne orientăm spre plaiuri mai prietenoase, cel puţin din punct de vedere al veniturilor. Şi dacă nu e Bucureşti, e loc în Italia, Germania, Spania, S.U.A., etc.

Pentru noi nu e loc în Vrancea!

marți, 1 februarie 2011

Dac-ar fi pentru o zi preşedinţi...



Lăsând gluma la o parte, ce categorie socială credeţi că ar fi cea mai potrivită să ne conducă? Eu am propus deja: taximetriştii şi frizerii. E suficient să le asculţi măcar o dată discursurile şi rămâi pe vecie sub aura magică a diplomaţiei de care dau dovadă. Şi da, se pricep la toate!