miercuri, 4 ianuarie 2012

M-am mutat!

De azi incolo ma aflu oficial in "casa noua"! Ma gasiti pe iulianicolaie.ro. Sa ne citim sanatosi!

miercuri, 19 octombrie 2011

Agenţi imobiliari, Y U NO spuneţi adevărul?

Desigur, ştiţi câte ceva despre majusculele din tilu. Dacă nu, nu folosiţi internetul suficient(sic!). Acum 9 luni căutam o garsonieră de închiriat, mai nou caut apartament de două camere, undeva pe la 300-350 de euro pe lună, în zonă bună, cu centrală(că deh, babele din blocul meu nu se spală şi se încălzesc la aragaz). Cu ocazia asta am făcut un dicţionar al anunţurilor imobiliare. Iată ce a ieşit:

- În apropiere de metrou: la cel puţin 10 minute de mers pe jos în ritm alert sau foarte alert, în care nici sprâncenele nu mai fac faţă transpiraţiei de pe moacă SAU la minim 5 staţii de troleu de Unirii, Tineretului etc.

- Mobilat LUX: IKEA în cel mai bun caz. Alte variante ar fi canapelele din piele albastru strident, combinate cu perdele de un portocaliu-fund de maimuţă inflamată SAU pereţii verzi ca vârful cepei cu mobilă de un galben în nuanţa pai-morning pipi

- Zona Dorobanţi: aici avem două variante. Fie în bloc din epoca preistorică, îmbulinat puternic, dai un bobârnac şi moare SAU undeva pe la Obor, între câini şi semeni “brown sugar”

- Mobilat clasic: în stilul deschizi uşa de la dulap şi te pocneşte în frunte SAU piese albe, scorojite la colţuri, covor persano-chinese, faianţă de veceu ecologic, aragaz cu plită şi fier de călcat cu jar

- Zonă liniştită: “Prrr, ţaaaa, tu eşti viaţa mea, să moară mamaaa!!!” SAU “tâgâdâm, tâgâdâm, eu sunt Tramvaiul pârpârâm”

- Apartament curat: Fooooarte naşpa SAU fooooooooooooooooarte naşpa

Aşa că, stimaţi agenţi imobiliari, spuneţi dracului adevărul! Şi mie îmi place să mă plimb, da’ dă-o dracului, nu mă faceţi să pierd timpul. Mai muncesc şi eu aşa, câte puţin. Şi dragi proprietari, 350 de euro pe un apartament de 40 de metri pătraţi în Berceni e mult prea mult. Mulţumesc.

Semnat Chiriaşul Disperat şi Epuizat, care nu vrea să se întoarcă în Sat.

luni, 8 august 2011

O zi la Zoo Băneasa

Mai ţineţi minte compunerile acelea din clasa a II-a, în care eram puşi să descriem o zi la grădina zoologică? Eu una n-aveam la Focşani aşa ceva, astfel încât eram nevoită să-mi imaginez ba câte o cămilă, ba câte o girafă. Eh, amintiri... Dar timpul a trecut, iar acum, după câteva ore petrecute la Zoo, am rămas cu alt fel de amintiri, hai să le spunem deosebite. N-am chef de descrieri prea ample, tot ce pot să spun e că animalele arătau bine, erau destul de simpatice şi vesele, dar spaţiul alocat fiecăruia a rămas la el de restrâns. Dar hai mai bine să vă redau câteva secvenţe, pentru că vizitatorii au fost, de departe, mult mai interesanţi:

La cuşca maimuţelor, o tanti mai maronie bătea de zor cu lingura într-un castron, pentru a atrage atenţia primatelor:

“Ce faci făh păduchioaso? Te scarpini în cur? Iote făh la ea, nesimţita! Ce-ai la cur fă, de eşti aşa roşie?!?”

Dacă maimuţa ar fi vorbit, cu siguranţă ar fi spus:

„Whatever.... Haters gonna’ hate”

Al doilea moment în care oamenii şi-au arătat din nou superioritatea a fost în faţa secţiunii unde erau admirate caprele cu coamă(Mda, chiar există aşa ceva). Care capre erau de culoarea maro deschis. Eh, dar aşa e rasa umana, orgolioasă, după cum mi-a arătat o tanti:

“Bueei, asta-i capră neagră bueeeei!!”, dorind să scoată în evidenţă stupiditatea fără margini a administratorilor grădinii. Cu toate că un lucru ar fi putut s-o pună pe gânduri, culoarea MARO a caprei.

V-aştept şi cu alte poveşti, căci rasa umană e veşnic surprinzătoare. Câte despre exemplarele rare pe care le puteţi admira la Zoo, să nu rataţi oaia şi capra domestică!

miercuri, 27 iulie 2011

Ce se ascunde în mine?

Umm, am avut o dilemă azi noapte pe la 1, când m-am trezit brusc, traspirată şi şocată de ce-mi poate produce mintea în stare de amorţire. Iată ce-am visat:

O tanti deprimată nu a mai putut suporta singurătatea şi tristeţea care o rodea şi s-a sinucis cât se poate de frumos. A băgat capul în cuptorul de microunde, i-a dat drumul şi a rămas acolo până ce i-a explodat scăfârlia. Asta după nopţi în care visam ba că mi se taie beregata, ba că îmi mor prietenii şi că urmez eu. La trezire mă păştea o întrebare: Dacă bagi un bebe la microunde, explodează?!?

Am I sick or what?

P.S.: Se pare că nu sunt singura. Netul e plin de dubioşi ca mine.

luni, 25 iulie 2011

De neuitat…

Am avut cea mai frumoasă copilărie. Spuneam cândva că astea au fost cele mai frumoase zile din viaţa mea . Nimic mai adevărat, însă nu au fost singurele.

Am mai spus-o, nimic nu se compară cu răcoarea dulce a muntelui, cu aerul proaspăt care-ţi inundă nările, cu foşnetul discret şi aspru de conifere. Iubesc marea cu intensitate, dar inima mea de copil rămâne tot la munte. În vârf de deal la Soveja şi sub cascada Putnei din Lepşa. Niciodată o baie în mare nu va egala scăldatul în ape curgătoare. Marea nu are nici limpezimea, nici puritatea apei de munte.

Încă de când îi auzi prima oară cântecul, cascada te stăpâneşte, te domină, şi peste toate astea, te face să treci peste toate neajunsurile ei. Tălpile învineţite de colţurile rocilor, frigul care te-mpresoară de cum ieşi din apă, toate vieţile pierdute în vârteju-i dulce, toate sunt nimicuri de care uiţi de îndată ce-i simţi glasul.

Odată intrat sub cascadă, îţi laşi sufletul aici şi ştii că nimic din tot ce va urma în anii ce vin nu va depăşi în intensitate aceste clipe. O baie în cascada Putnei e ca o poveste scurtă de iubire, acea iubire pe care o porţi cu tine oriunde, pe care n-o uiţi indiferent câte ţi se mai arată prin lume. Poate alţii au munţi mai înalţi, ape mai albastre şi mai învolburate, dar eu am Cascada Putnei, laolaltă cu regretul de a nu mai putea coborî niciodată acolo.

vineri, 22 iulie 2011

Algele nu sunt peste tot la mare, ci în Mamaia

Cică să se mai ducă omu’ la mare când vede la tembelizor weekend de weekend că e plin de alge la mare. Pentru cei mai temători dintre voi, simt nevoia să spun că mormanele verzi şi împuţite de la mal nu prea se regăsesc în restul staţiunilor de pe litoralul nostru, CI DOAR ÎN MAMAIA. În Costineşti de exemplu, primăria n-a făcut vreun efort mega-senzaţional, ci doar a trântit nişte stabilopozi mai în larg. Rezultatul? Când la Mamaia se plătesc minim 1000 de lei pe un weekend în muci, în celelalte staţiuni oamenii stau bine-mersi pe mal, mirosind doar valurile.

Am avut veri întregi petrecute la mare, în care am luat staţiunile şi plajele la rând şi ghici ce, apa era destul de curată în rest. Să mai zic de zilele călduroase, însorite, cu marea caldă ca un ceai? Ei bine, tembelizorul le arăta altceva cetăţenilor stingheri în oraş şi anume că e frig, e înnorat, că mai bine s-ar duce la Mall.

Apăi, dacă noi ne dăm cu bâta în cap ca idioţii, ce pretenţiisă mai avem de la alţii? Suntem ca o femeie care se plânge tuturor că are fundul mare şi zeci de colăcei, în timp ce spinarea mai are puţin şi i se lipeşte de spate...