luni, 25 iulie 2011

De neuitat…

Am avut cea mai frumoasă copilărie. Spuneam cândva că astea au fost cele mai frumoase zile din viaţa mea . Nimic mai adevărat, însă nu au fost singurele.

Am mai spus-o, nimic nu se compară cu răcoarea dulce a muntelui, cu aerul proaspăt care-ţi inundă nările, cu foşnetul discret şi aspru de conifere. Iubesc marea cu intensitate, dar inima mea de copil rămâne tot la munte. În vârf de deal la Soveja şi sub cascada Putnei din Lepşa. Niciodată o baie în mare nu va egala scăldatul în ape curgătoare. Marea nu are nici limpezimea, nici puritatea apei de munte.

Încă de când îi auzi prima oară cântecul, cascada te stăpâneşte, te domină, şi peste toate astea, te face să treci peste toate neajunsurile ei. Tălpile învineţite de colţurile rocilor, frigul care te-mpresoară de cum ieşi din apă, toate vieţile pierdute în vârteju-i dulce, toate sunt nimicuri de care uiţi de îndată ce-i simţi glasul.

Odată intrat sub cascadă, îţi laşi sufletul aici şi ştii că nimic din tot ce va urma în anii ce vin nu va depăşi în intensitate aceste clipe. O baie în cascada Putnei e ca o poveste scurtă de iubire, acea iubire pe care o porţi cu tine oriunde, pe care n-o uiţi indiferent câte ţi se mai arată prin lume. Poate alţii au munţi mai înalţi, ape mai albastre şi mai învolburate, dar eu am Cascada Putnei, laolaltă cu regretul de a nu mai putea coborî niciodată acolo.

4 comentarii:

  1. Şi mie tot muntele mi-a rămas în suflet :). Mergeam des în Rezervaţia Apuseni la Padiş. Am bătut locurile alea ani de zile. Am vizitat toate zonele de interes...km întregi cu rucsacul în spate...şi nu simţeam nimic decât grandoarea...
    frumos ai ştiut să ne faci să ne amintim...Mulţumesc :)!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Sandrina- Mă bucur că am reuşit să te fac să zâmbeşti :)

    RăspundețiȘtergere
  3. link-ul cu articolul dvs este acum vizibil pe site-ul statiunii Lepsa, la sectiunea marturii:
    http://lepsa.ro/marturii/

    RăspundețiȘtergere