joi, 31 decembrie 2009

“Pantaleon si vizitatoarele”- Mario Vargas Llosa


Doamne, cate zambete mi-a smuls cartea asta, primul roman al lui Llosa pe care l-am citit! Pe scurt, capitanul Pantaleon Pantoja, alintat Pantita, este desemnat de Armata sa infiinteze si sa administreze un serviciu de vizitatoare, care sa satisfaca nevoile sexuale ale soldatilor din selva amazoniana, stabilindu-se intr-un orasel pe nume Iquitos, impreuna cu mama sa si sotia. Scrierea este de o ironie fantastica, Pantaleon savarsindu-si sarcinile cu mult elan si devotament, trimitand in mod regulat rapoarte privind activitatea vizitatoarelor si venind cu idei geniale de imbunatatire a serviciilor si extindere a SVGFPA (Serviciul de Vizitatoare pentru Garnizoane, Posturi de Frontiera si Aferente). Asa se face ca unul dintre cei mai destoinici servitori ai tarii se transforma de pe o zi pe alta intr-un excelent proxenet, ajungand sa-si racoleze angajatele dupa o testare amanuntita si foarte personala a performantelor. Decaderea morala a protagonistului survine odata cu aparitia Braziliencei, o prostituata care ii ia mintile si din cauza careia ajunge sa fie abandonat de credincioasa sa sotie. Tot Brazilianca ii aduce sfarsitul lui Panta, insa nu prin rea-vointa, ci prin moartea sa brusca, la care eroul nostru, caricaturizat pe tot parcursul intamplarilor de Llosa, nu ramane indiferent. Discursul sau de la moartea femeii usoare, tinut in uniforma, aduce cu sine respingerea si dezgustul superiorilor sai. Llosa a reusit sa portretizeze aproape perfect imaginea unui orasel al desfraului, in care tocmai „pacatosii” de frunte pozeaza in stalpi ai moralitatii, in care presa este cumparata cu cativa soles, iar mai-marii armatei se dovedesc a fi de o josnicie greu de evaluat. Dincolo de momentele pictate cu un umor fantastic, de personajele colorate si prin unele locuri absurde, ramane linia principala a romanului, satira la adresa Armatei peruane si a obsesiei pentru cautarea asidua a semnificatiilor religioase si a idolilor spirituali. Pentru delectare, cateva strofe din Imnul vizitatoarelor:

Servim, servim, servim
Armata nationala,
Servim, servim, servim,
Cu sarg si opinteala

Sa-i fericim pe soldatei
-Hai zor-nevoie, chuchupitas-
Pe gradatei, pe recrutei,
Si nu de mantuiala

marți, 29 decembrie 2009

Anul viitor mi-l dedic mie

Pentru inceput, in noul an as dori sa schimb cate ceva la mine, incepand cu firea mea haotica, pe care as vrea s-o mai temperez un pic. Vreau sa fac 1000 de lucruri si nu imi iese niciunul. Ma agit, ma consum pentru un obiectiv, pentru a o da cu bata in balta la final. Am tendinta de a face din tantar armasar, de a despica firul in patru si de a nu lua niciodata lucrurile cat atare. In schimb, le supun unei riguroase analize, o analiza inutila, care-mi consuma timp si energie pretioasa. In plus, nu pot niciodata sa ma concentrez asupra unui singur lucru; imi vin in minte alte 200 si iarasi pierd timp. Cat despre haosul in intelesul sau propriu, aici chiar e dezastru, casa mea arata ca dupa razboi. Asa ca in noul an imi propun sa fac mai des curatenie, atat in capul meu, cat si in jur. Apoi, mi-am propus cateva obiective de avut in vedere, dar asta abia dupa ce ma „limpezesc”. Vreau sa citesc mai mult, sa scriu mai des pe blog, sa gatesc mai des (pentru ca ador sa gatesc si n-am mai facut-o de saptamani bune), vreau din primavara sa ma apuc de dansuri si sa incep un proiect personal, care sper ca se va concretiza in vara. Aa, si vreau sa-mi iau toate examenele, pentru ca, daca nu stiati, sunt din nou studenta, si mi-am propus sa invat cat mai mult. Si bineinteles, imi propun sa fac articole cat mai interesante, lucru pentru care am nevoie de mai mult timp, dar in acest sens am inceput deja sa iau masuri. Pe scurt, in 2010 imi propun sa am grija de sufletul meu, de implinirea mea personala si profesionala, fara a-mi lasa latura pesimista sa intervina prea mult. Si cum mai toata lumea ma intreaba de copii, ma simt nevoita sa dau un raspuns scurt. E timp pentru toate!

vineri, 25 decembrie 2009

Sarbatori fericite!


Va doresc tuturor un Craciun de poveste, alaturi de prieteni si familie si fie ca toate dorintele pe care le aveti pentru noul an sa se implineasca, macar partial! Hai sa ne trezim in 2010 mai plini de speranta, mai harnici si mai generosi! Mie Mosul mi-a adus multa liniste, un strop de optimism, dupa cum se vede, si multa fericire doar privindu-i pe cei dragi cum se bucura de zapada si de cadouri. Craciun fericit si mai usor cu toba si carnatii!

miercuri, 23 decembrie 2009

Romanii “e” prosti? Pai si tu cum esti?

Nu inteleg cum unii vorbesc atat de aspru si totodata detasat despre poporul din care fac parte. Eu cred ca atat timp cat afirmi ca romanii sunt prosti, hoti, lenesi, etc., te incluzi automat in aceasta categorie. Sau cumva crezi ca ai fost adus din ceruri de o armata de ingeri special pe aceste plaiuri pentru a-i mantui sau critica pe ceilalti? Sau ca tu esti spuma valurilor involburate, roua diminetii pe frunza de salcam, prima raza de soare dintr-o zi de primavara si ceilalti niste rahati uscati inconjurati de muste? Am auzit oameni care stau cateva ore pe zi la munca si isi pilesc unghiile ca romanii sunt puturosi, iar statul nu face nimic pentru bunastarea lor. Am auzit oameni care mai iau cate o spaguta pentru un serviciu si spun despre politicieni ca sunt corupti pana in maduva oaselor. Dar ai stat tu romanule sa te gandesti ce faci tu pentru tine? Cum iti faci munca de zi cu zi? Cum iti tratezi prietenii si familia? Ce faci tu pentru cei nevoiasi? Caci, spre informatia ta, multi o duc mult mai rau decat tine si o secunda in papucii tai le-ar parea o eternitate in paradis.

Obisnuim sa aruncam cu jigniri catre altii, noi fiind un soi de fecioare pline de generozitate si virtuti; sa ne plangem non-stop despre ceea ce fac sau nu fac altii, fara sa ne gandim o clipa ca poate si noi purtam vina pentru starea in care ne aflam. Si, daca vrei sa stii, romanule, se poate sa cresti si fara spagi, si fara „combinatii”, uita-te in jur. Atatia tineri si-au facut o cariera prin invatatura si munca. Te-ai gandit romanule ca daca doar ti-ai face treaba macar bine, nu foarte bine, societatea asta ar evolua? Ca daca ai descoperi frumusetea cuvantului scris, faptul ca mai toate lucrurile cu adevarat valoroase sunt gratuite, lumina din ochii parintilor si ai copiilor tai, ai privi spre viitor cu mai multa seninatate? Scuipa-ti tot veninul si priveste catre tine. Doar de atat esti in stare?

marți, 22 decembrie 2009

Idiotul lui Dostoievski

Cea mai buna carte pe care am citit-o anul asta, fara indoiala, este “Idiotul” de Fiodor M. Dostoievski. Un roman atat de complex, atat de bine structurat, impanat cu descrieri, opinii personale ale autorului si dotat cu o fina analiza psihologica nu am mai citit de la ultimul roman lecturat al aceluiasi autor. Trebuie sa marturisesc ca ma simt oarecum inhibata de romanele de dimensiuni foarte mari si mi-am facut curaj sa citesc “Idiotul” abia cand am luat concediu, pentru ca am simtit nevoia sa citesc aceasta carte cu mintea limpede, si nu obosita si lipsita de energie. Din pacate, n-am reusit intr-o saptamana sa o termin si am asteptat momentele ideale pentru a-mi continua lectura. Nu stiu cum reusesc altii, dar eu daca sunt obosita nu ma pot concentra si prefer sa las cartea deoparte. Si acum sa revenim la subiect. Dincolo de aparenta idiotie si nebunie a protagonistului, printul Miskin, care este vesnic inconjurat, de cele mai multe ori din din umbra, de Nastasia Filippovna, Aglaia Epancin si Rogojin, eu am vazut in „Idiot” un adevarat Mesia, neinteles si neiubit cu adevarat de nimeni. Opera are un caracter ciclic, intrucat debuteaza prin intalnirea din tren dintre Rogojin si Miskin si cu fotografia Nastasiei si se incheie tot cu acest trio intr-o formula tragica. Rogojin se dovedeste a fi un ucigas pasional cu sange rece, in ciuda inocentei printului care il percepe ca pe un prieten, iar Miskin se intoarce de unde a pornit, la boala care i-a consumat tineretea si in Elevetia, unde s-a tratat. Poate scrierea lui Dostoievski ar fi mai facila, daca nu ar cuprinde un manunchi de personaje care de care mai diverse, unele analizate in amanunt, si altele lasate dezbracate de detalii in fata judecatii cititorului. Si toate acestea sunt antrenate intr-o multitudine de intamplari, de cadre, firul narativ fiind intrepatruns de opiniile autorului, care in mod evident se regaseste in personajul sau principal, sanctionand ignoranta, rautatea si superficialitatea celorlalte personaje. Dar axul principal al romanului ramane faptul ca tot ce este mai bun si mai luminos in aceasta lume, frumusetea reala, si nu cea a trupului si a chipului, poate mantui lumea. Dar lumea nu vrea sa o vada.

Cati nu sunt dintre cei care, lustruiti pe dinafara, avand apartenenta de virtute numai pentru ca dispun de caleasca proprie? Multi au caleasca proprie... Dar prin ce anume mijloace...”, este doar un exemplu de critica aspra la adresa unei societati putrede, care nu vrea sa vada lumina.


Esti mediocritatea insasi, fudula si increzuta, mediocritatea plina de sine, inchistata in autolinistirea ei olimpiana, esti rutina rutinei! Nici in capul si nici in inima dumitale nu se va zamisli vreodata o idee proprie”- si aici regasim modul de gandire al autorului, care face o ampla analiza a unui fenomen si a unei tipologii umane din care se compune majoritatea oamenilor, cea a celor care au o perceptie inalta despre ei insisi, cei care se cred geniali, desi nu au o farama de originalitate sau de inventivitate

O alta idee interesanta mi s-a parut cea a perceptiei despre catolicism: „Socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esenta catolica! Si el, ca si fratele sau bun, ateismul, desi opus catolicismului din punct de vedere etic, este si el un rezultat al disperarii, in masura in care tinde sa se substituie puterii morale pe care religia n-o mai are, dar nu prin invatatura lui Hristos, ci asemenea catolicismului, tot prin violenta”

Si cum deja m-am intins prea mult pentru o simpla opinie pe un blog, nu pot decat sa va recomand cu drag s-o cititi, daca nu ati facut-o deja!

vineri, 18 decembrie 2009

Va multumesc, domn’ primar!

Domnule Bacinschi, tin neaparat sa va multumesc deoarece pentru prima data in multi ani orasul meu este curat ca lacrima, iar bulevardele sunt lipsite de gropi! Nu conteaza ca mi-e greu sa ies din casa, sau ca mi-e teama sa mai folosesc masina pentru a nu ramane intr-un maldar de zapada sau ca nu pot merge la bunici! Esential este ca ati lasat zapada alba, frumoasa pe strazi, pentru a acoperi toata mizeria in care acest oras sta inglodat de zeci de ani. Va dedic aceste minunate versuri, cu ocazia sfintelor sarbatori de iarna, dar putin ajustate:

Zapada care va veni
Le va potopi pe toate
Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si prostia sunt pericole morale
Circul vietii ne-a impus salturi mortale

joi, 17 decembrie 2009

Bum bum, poc poc

N-am inteles niciodata care e frumusetea ascunsa a pocnitorilor. Nu vorbesc despre cele cu artificii, jocuri de lumini si asa mai departe. Alea imi plac. E vorba de betisoarele negre care nu fac nimic altceva decat sa te asurzeasca, poate chiar definitiv. Odata cu apropierea sarbatorilor, in loc sa ne sunam prietenii, sa ne vizitam familia, sa ne impodobim bradutul, noi pocnim, busim, facem zgomot. Ca de obicei, suntem un popor pentru care zarva e mai incantatoare decat esenta sarbatorilor. Marturisesc ca am o teama fara margini legata de pocnitori. Cand eram copil si ma dadeam cu saniuta, un baietel s-a gandit sa faca o figura frumoasa si mi-a aruncat o petarda fix pe bocanc. Odata cu bubuiala, s-a dus dracului si bocancul si bucuria mea de pe derdelus, mai ales ca auzisem ca un vecin nu mai aude bine dupa ce i-a fost aruncata o mica surpriza in gluga. De atunci, nu suport aceste jucarioare „simpatice” de iarna. Si nu, n-am nimic cu oamenii care le pocnesc la ei in curte si aplauda frenetic atunci cand aud „Boom!”, ci cu cei care le arunca la picioarele oamenilor, le pun in buzunare sau in alte locuri. Ai mei de exemplu, plictisindu-se de Anul Nou in casa, s-au dus la „Oprisalion”, dar au plecat intr-un sfert de ora, dupa ce o sticla de sampanie le-a pocnit la picioare, cioburile imprastiindu-se peste tot. Asa ca, dragi petarzi, daca nu stiti in ce buzunare de nestiutori sa va mai plasati bubuielile, puteti sa vi le bagati in... pantaloni si sa va dati foc!

marți, 15 decembrie 2009

Amintiri de iarna

In sfarsit ninge!!! Pe langa faptul ca Matizache al meu e incaltat cu saboti de vara, cu talpa neteda ca-n palma, nimic nu-mi poate rapi bucuria de la trezirea de azi-dimineata. Asa mi-as dori sa regasesc bucuria din copilarie, cand iarna era cel mai asteptat anotimp din an. Cand venea vacanta si nu mai putem astepta nici macar o zi sa plec la Soveja la bunici. De cum ajungeam, scoteam saniuta cu bare de fier ruginit, o curatam, imi tranteam caciula imblanita a bunicului pe scafarlie si alergam spre partia din deal. Stateam pe derdelus(chiar, de ce nu se mai foloseste cuvantul asta?!?) cu orele, pana imi degerau picioarele de nu le mai simteam si imi ingheta nasul si se inrosea precum cel al lui Rudolph. Imi aduc aminte ca odata asa avant mi-am luat, ca am ajuns direct intr-un stalp, cu asa viteza ca mi s-au imprimat si pietricelele pe frunte!

Dar nici intoarcerea acasa nu era prea trista, in miros de sorici ars. Incalecam saracul porc sacrificat, cantam un colind sau un cantec al Madalinei Manole(ca mare fan mai eram) si asteptam tochitura fierbinte cu mamaliguta calda. Iar de venirea Mosului nu mai vorbesc! Toata noaptea ma fataiam, mai deschideam ochii din cand in cand cu speranta ca poate il zaresc. Cred ca orice mi-ar fi adus, eram multumita. Mi-e tare dor sa ma simt asa. Acum o sa merg la bunici, ma voi indopa cu carnati si toba, “mosul” o sa-mi dea ceva banuti, derdelusul din copilarie va fi prea departe pentru a mai alerga spre el. Mai bine un vin fiert si o discutie cu prietenii decat atata oboseala si inghet pe partie. Unde o fi fugit copilul din mine?

vineri, 11 decembrie 2009

“Furtuna de gheata”, sau ce ascunde o familie perfect normala

„Furtuna de gheata” de Rick Moody este un roman care te tine captiv pana la final in ciuda „abaterilor” bine gandite de la povestea principala. Mai pe scurt, este povestea unor familii americane, din oraselul New Canaan, unde pare ca nimic nu se intampla vreodata. Parca opera nelinistitului tanar autor a fost scrisa tocmai pentru a sublinia golul si depresia dintr-un spatiu care pare perfect, din familiile tipic americane pe care le vedem prin filme, zambind vesele de pe peluza casutei lor curate si ingrijite din suburbii. Tocmai din acest motiv, Moody a decis sa aleaga o sarbatoare de maxima importanta, Ziua Recunostintei, pentru a portretiza cu un estetism aparte uratul din societatea americana, inglodata in sexualitate refulata, frustrari amare si curiozitati fatale. In timp ce o mana de tineri descopera sexul, alcoolul tare, electrocutarea si fiorii sinuciderii, parintii lor, cetateni respectati in comunitate, ascund petreceri cu schimb de parteneri care se sfarsesc prin acumularea a si mai multe dezamagiri si ruperea definitiva a legaturilor care in aparenta sunt indestructibile.

Nu poti sa nu sesizezi in orice pasaj dezgustul autorului, ingrosarea trasaturilor scabroase ale personajelor sale mature, in paralel cu inocenta si puritatea tinerilor care, subjugati de reguli absurde, scapa din lanturi si se indreapta cu viteza si avant copilaresc spre taramuri intunecate si necunoscute. Moody imbina magistral umorul cu decaderea personala, totul pe fondul unor evenimente marcante precum razboiul din Vietnam si scandalul Watergate. Doar un cititor superficial ar putea vedea in „Furtuna de gheata” o poveste de tip Sandra Brown cu final trist. Tocmai aceasta e si frumusetea scriiturii autorului. In aparenta este lectura facila, interesanta prin subiectele care au prezentat intotdeauna interes, insa de fapt ascunde in ea intreg puroiul legaturilor familiale si portretizeaza in mod stralucit goliciunea sentimentelor traite doar de dragul celorlalti.

marți, 8 decembrie 2009

Asta nu e tara mea!

Campania electorala a reusit sa faca ceea ce niciun scandal si niciun lider politic nu ar fi reusit vreodata: sa imparta Romania in doua. Nu mai exista pareri pertinente, opinii argumentate, sau trasaturi umane. Este o tara impartita intre doua umbre ale urii, ura care a invrajbit familii, prieteni si a indreptat romanii impotriva romanilor. Este inadmisibil sa spui ca romanii din diaspora nu ar trebui sa aiba drept de vot, oricare ar fi fost optiunea lor. Probabil ca sumele mari de bani trimise in tara incomodeaza sau mintile luminate care au parasit aceste hotare care nu le-au oferit nimic nu sunt demne de luat in seama. A ne face unii pe altii tampiti, prostanaci, curve, hoti pentru simplul fapt ca avem optiuni diferite este rezultatul acestei campanii murdare care a nascut in sufletul Romaniei avortonul vrajbei care nu tine cont de ratiune. Am ajuns sa ne luptam unii cu altii, sa ne jignim, sa aruncam cu rahat, in timp ce undeva, acolo sus, unii isi impart tara. Unii rad de noi. Unii topaie si altii fac glume nesarate. Asta nu e tara mea! Nu e tara in care vreau sa-mi cresc copiii. Nu e tara in care iti poti exprima deschis optiunea fara sa fii improscat cu vorbe ce miros a hoit. Nu ii lasati sa ne ucida sufletul. Este tot ce ne-a mai ramas.


P.S.- Pentru mine a cazut si varianta cu Grecia, e in faliment!

duminică, 6 decembrie 2009

Top Blog de duminica (5)

http://giubis.wordpress.com/ - O focsaneanca zgarcita in cuvinte, dar generoasa in imagini fermecatoare. Preferata mea e cea cu albinuta care se odihneste in mijlocul unei flori.

http://jugadi.blogspot.com/ -minime, ganduri si tot felul de „nimicuri”. Recomand postarea „Despre hedonism si persiflare in natura”

http://marius-v.blogspot.com/ -“De ce scriu pe blog?- Pentru ca am foarte mult timp sa ma plictisesc, pentru ca imi place sa imi dau cu parerea...si unde altundeva as mai putea abera???...ca vorba aia...bani de psiholog nu am! :-)”. Pe pagina nou-nouta a lui Marius gasiti povestioare haioase, in note sincere de autoironie.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Tripla dezamagire: Dinescu, Nastase si Maia

Daca ultimii doi si-au mai spalat rusinea odata cu plecarea in pauza, desi au stat zambitori zeci de minute in lumina reflectoarelor care le-au dat o lumina grotesca, poetul Dinescu nu mi-a transmis decat scarba, iz de prostitutie ieftina si mahalagism dus la extrem. Dar daca este adevarata cea mai recenta postare a lui Morar, amaraciunea pe care o simteam cu privire la atitudinea sa s-a estompat. Pacat ca aceste dezvaluiri vin cam tarziu.
Mai multe informatii aici: http://morar.catavencu.ro/2009/12/04/cine-i-scria-textele-lui-dinescu-pentru-catavencu/

marți, 1 decembrie 2009

Popa, rezervat pentru virgini

Am sa povestesc aici cateva lucruri despre o lectie interactiva la care am participat acum vreo saptamana. Tema discutiei cu liceenii era avortul. La dezbatere au venit un popa si un psiholog. Daca psihologul a vorbit elegant despre instabilitatea relatiilor dintre adolescenti, efemeritatea sentimentelor si curiozitatea tinereasca, preotul a facut furori printre tineri(la modul negativ). Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu militez pentru o viata sexuala inceputa de la 10 ani, dar sa le spui unor tineri ca este pacat sa se protejeze mi se pare de o incultura si o inconstienta crasa. Redau mai jos cateva idei, si astept pareri. Poate nu judec eu limpede, daca mi s-a parut deplasat:

“Inca dinainte de a ne naste, suntem predispusi desfraului. Asta pentru ca parintii nostri s-au masturbat!”(WTF?!?)

“Un baiat si o fata nu ar trebui sa ramana niciodata singuri intr-o incapere. Aici nu vorbim despre avort, ci de faptul ca nu trebuie sa ajungem acolo. Vad in ochii multora ca deja ati ajuns in acest punct, si acest lucru ma intristeaza foarte tare”(si au urmat sfaturi in legatura cu importanta abstinentei, nicidecum legate de masuri de protectie)

“Metodele de contraceptie sunt un mare pacat, sexualitatea este doar pentru a procrea! M-am certat cu multi doctori pe tema asta! Desfraul poate fi si in casnicie, daca sotii nu au relatii care sa aiba ca scop procreerea”(probabil am sa putrezesc in iad)