duminică, 28 februarie 2010

Kum fu la blogmeetuiala

Nu stiu altii cu ce parere au plecat sambata de la Wasserman, dar eu una am fost foarte incantata. In primul rand, nu ma asteptam sa fim atat de multi si nici n-am stiut ca putem fi atat de multi. Asta vine sa demonstreze ca degeaba dai click dupa click si link dupa link, daca nu faci si o intalnire in offline. M-am bucurat sa cunosc oameni care au aceleasi pareri si preocupari ca si mine si m-a incantat peste masura ideea unei platforme comune, dar si cea a unei noi intaniri in viitorul apropiat, la care sper sa fim si mai multi, pentru ca se poate! Asa ca astept cu nerabdare intalnirea viitoare intre noi vrancenii, sa punem la cale noul proiect, sa vedem pe ce domenii ne axam si multe alte detalii. In sensul asta, astept propuneri de la fiecare. M-am gandit ca fiecare dintre noi, in afara de opinii, sa scrie despre lucruri la care se pricepe, lucruri care ne pasioneaza, de genul sport, masini, carti, filme, teatru, etc. Mai presus de toate, intalnirea asta m-a convins sa–mi fac un cont de Twitter zilele urmatoare, in ciuda timpului asta care parca nu-mi mai ajunge. Si cum eu sunt un om care daca se apuca de ceva ii e greu sa se lase, sunt convinsa ca si asta imi va mai manca niste ore pe zi. Si cred ca ar fi cazul si sa-mi schimb tema asta babacioasa. Dar hai sa termin cu aberatiile si sa prezint lista celor prezenti, cu speranta ca nu uit pe nimeni. So, here it goes:

Chinezu
Stefan Murgeanu
Vlad Dulea
Claudiu Ciobanu
Valy
Dan si al doilea
Dan, dar nu din Brasov
Grim Cris
Sorin
Dan Stefan
Ioana
Tudor
Cristina
Hotul de butelii

joi, 25 februarie 2010

Cum e corect?

Vad ca si in mediul online gramatica ocupa un loc important pentru multi, mai ales pentru cei care au chef sa critice si nu prea au ce. Nu ma intelegeti gresit, mi se scoala parul in cap cand citesc „sami i-au ceva”, dar de la asta pana la analize gramaticale amanuntite pentru trei vorbe e cale lunga. Si acum, sa va zic ce am gasit eu pe dex online, la capitolul expresii si cuvinte corecte sau incorecte, si aici ma refer la lucruri despre care nu aveam habar. Spre exemplu, nu este corect „cu surle si trambite”, ci „cu surle si tobe”, pentru ca in primul caz, ambele sunt instrumente de suflat, iar parada militara are si instrumente de percutie. In loc de „calamar” trebuie sa spunem „calmar”. In plus, conform ultimei editii Doom, pluralul de la „geaca” este „geace”. Pai, daca te duci la magazin si ceri doua geace, o sa se uite vanzatorul la tine cu acel ranjet arogant de genul „bai, ce cretin mai esti!”.

Pff, si cate ar fi de discutat! Mai ales despre cum se arunca unii sa ne faca inculti pe forumul ziarului, pentru ca scriem sint in loc de sunt, desi, din cate am inteles, in cazul asta este vorba despre conflictul dintre lingvisti si Academie. Motivul? Suna mai bine sint decat sunt, iar aceasta modificare a fost criticata aspru de multi lingvisti, intr-o vreme in care deciziile in cadrul Academiei erau luate de persoane fara o buna pregatire in domeniu. Aaa, si una de care chiar nu am auzit pana acum, „tontalau”, in loc de eronatul „tantalau”. Deci, la urmatoarea interventie, cand aveti chef de criticat din punct de vedere gramatical, sa nu-i mai faceti pe oameni tantalai, ci tontalai!

miercuri, 24 februarie 2010

Hai la intalnire, dragi bloagheri!

Dupa indelungi discutii pe diferite bloguri, cineva s-a gandit in sfarsit sa vina cu initiativa unei intalniri. Pe blogul lui Grim Cris gasiti toate detaliile de care aveti nevoie. Ramane sa ne vedem sambata, la ora 12.00, la Wasserman( locul meu preferat din liceu, cuzistii stiu de ce!). Deci, cine vine?

marți, 23 februarie 2010

Robotelul sarguincios sau viata rupta-n doua

In scurta mea viata profesionala, am avut ocazia sa traiesc atat in mediul corporativ, cat si sa am o meserie care presupune creativitate si lipsa unui program fix. Daca nu ati lucrat niciodata intr-o multinationala, este greu de inteles sentimentul de indoctrinare, memorarea si redarea unor expresii de sute de ori pe zi, verificarile constante facute de sefi, truda de a-ti face treaba impecabil, pentru ca altfel se simte la buzunar. Mai pe scurt, e ca in armata. Trezirea la aceeasi ora, pentru ca intarzierile, fie ele de cateva minute, se sanctioneaza cu mustrare, chiar cu taierea din salariu. In fiecare zi acelasi volum de munca, rareori mai mare sau mai mic, aceiasi clienti, aceleasi vorbe, si tigara fumata in graba, pentru ca orice minut conteaza. Ziua mea de munca se impartea in cate cinci sau zece minute, in cate 20 de clienti sau 20 de conturi, in jumatati, in sferturi, mereu proportiile erau exacte. Cum spune americanul, totul se desfasura “like clockwork”.

In fata biroului nu mai eram eu, eram un robotel sarguincios, calculat, fara ganduri, fara idei, iar nemultumirile erau discutate in aceiasi termeni reci, in englezisme bombastice, in cifre, in grafice. O viata in linie dreapta, ca atunci cand iti pierzi pulsul. O meserie din care dupa doar cateva luni nu mai inveti nimic, niciodata nu vei cunoaste oameni noi. Dar viata de robotel sarguincios avea un mare avantaj. Dupa ora cinci, ziua isi relua cursul normal, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Practic, arunci la gunoi jumatate din zi, din viata, dar iti ramane cealalta jumatate doar pentru tine. Un sacrificiu compensat de un mare beneficiu. Deci, ce preferati, o existenta sfasiata in doua sau una in care munca se impleteste aproape in fiecare clipa cu locurile si oamenii noi pe care ii cunosti, cu weekend-urile si, mai presus de toate, cu tine insuti?

luni, 22 februarie 2010

Eu cand vreau sa fluier, ma uit la pesedisti

Cred ca ati aflat, cu greu ce-i drept, ca pelicula „Eu cand vreau sa fluier, fluier” a castigat Ursul de argint, marele premiu al juriului la festivalul de la Berlin si Premiul „Alfred Bauer” pentru inovatie artistica. Ca om interesat cat de cat de filmele romanesti, am tot butonat telecomanda in cautarea unei stiri mai documentate si nimic. Peste tot erau doar pesedisti. Aceleasi cefe late, aceleasi priviri de reptile alunecoase, aceleasi discursuri demagogice cu pretentii de reformare. Care naiba reforma cu cei doi Mareani si restul sacalilor cu teancuri de dosare in spate? Bine, nu ca la pedelei ar fi prea diferita situatia. E destul de trist ca la cinematografe nu ruleaza filme romanesti decat din an in paste si ca dvd-uri nu se prea gasesc la tarabe, dar nici macar o stire mai acatarii nu au putut si ei sa faca? Cum naiba sa-si mai pretuiasca romanii valorile, daca si atunci cand unii oameni, dupa o munca asidua, in urma careia au avut rezultate de exceptie, sunt aproape ignorati in detrimentul dedicatiilor din cluburi?!? Este atat de asemanatoare situatia asta cu cea a copiilor care s-au intors cu numeroase premii de la olimpiada internationala, dupa ce initial nu puteau sa plece din lipsa de fonduri. Si atunci, televiziunile au avut preocupari mai marete precum Simone Senzuale si scandaluri intre pseudovedete. Pacat!

miercuri, 17 februarie 2010

Travesti- Mircea Cartarescu


Ce pot sa spun sigur este ca nu o sa mai citesc vreun roman de Cartarescu prea curand, dupa aceasta prima incercare de a-l cunoaste. Mie, de felul meu, imi pac romanele cu o poveste deosebita in spate, cu o intriga puternica si personaje bine conturate. In afara de faptul ca am intrerupt lectura de mai multe ori pentru a accesa dex online, in special pentru termenii de anatomie necunoscuti mie, romanul mi-a lasat un gust amar. Povestea tanarului aflat in tabara de la Budila, vazuta prin ochii protagonistului matur, nu mi-a generat emotii si nici macar curiozitate, ci doar amintiri proprii din taberele in care am fost ca scolar. Personajul principal este Victor, un tanar introvertit, pasionat de scris si lectura, care isi doreste sa scrie cel mai bun roman din toate timpurile, o opera cuprinzatoare, care sa spuna totul. Din scriitura reiese dispretul omului de geniu pentru valorile sociale umanim acceptate, familia, dragostea, prietenii. Nici enigmaticul personaj Lulu nu a reusit sa-mi starneasca interesul, nici prin actiunile sale, nici prin relatia sa cu Victor. Cat despre abuzul de neologisme si sinonime, pe mine cititorul, nu a reusit sa ma incante, ci mai mult sa ma oboseasca. Desi are putin peste 100 de pagini, lectura volumului „Travesti” este una greoaie, impanata cu fragmente adanci de introspectie, iar scrierea emana in multe locuri aroganta protagonistului si pretentia de a detine adevarul absolut. Ma gandesc si acum ca poate n-am reusit eu sa patrund in universul lui Victor, motiv pentru care nu mi-a placut cartea, asa ca astept pareri contradictorii.

Citate:
„Ceilalti vor trai, se vor iubi, vor face copii si vor crapa fara sa aiba habar ca, in afara de fericirea lor imbecila, mai exista pe lume si alte lucruri. Imi acceptam damnarea cu ura, rusine si sarcasm(...) De ce trebuia sa fiu totusi atat de chinuit? De ce trebuia sa sa iubesc si sa doresc atat de mult ceea ce dispretuiam?”

„El trebuie sa ignore tunelele false ale dragostei sexuale si sa se intoarca in sine, sa fie barbat si femeie in aelasi timp si sa faca dragoste cu sine insusi in singuratatea de fiara a palatului cerebral”

Si o mostra de descriere marca Mircea Cartarescu: „Ca un imens galbenus de ou, dar purpuriu-stins, cu pielita strabatuta de pielite alburii, schimbatoare, soarele umplea aproape tot spatiul, asezat direct pe clisa mlastinei si imprastiind in aerul sulfuros raze cafenii de asfintit. (...) Cu materia purulenta pana la brau, apoi pana la piept, inaintam hotarat catre soarele vibratil ca un pantec”

marți, 16 februarie 2010

Ce-aveti bre cu bogatii?

Eu nu inteleg un lucru. De ce un om daca e mai instarit e neaparat hot, lingau, nesimtit, imbuibat?!? Mi se pare cel putin ingust sa critici un om pentru ca e „baiatul sau fata lui tata”, mai ales ca pentru asta i se pun etichete care mai de care mai „dulci” de prost, incompetent, ratat, etc. Mie mi se pare doar un om norocos, ca de restul calitatilor si defectelor nu ma pot pronunta pana nu vad despre ce e vorba. Invidia negativa nu e unul din sentimentele care ma reprezinta, asa ca nu inteleg ce vina are omul ca s-a nascut in Lamborghini si nu in Trabant. De cand saracia e echivalenta cu inteligenta? Iar daca cineva a reusit sa iasa din saracie si sa se ridice, atunci sigur fura sau face el ceva ilicit, ca altfel nu se poate. Si culmea, toate vorbele astea vin din partea unora care toata viata s-au complacut sa stea in cutiuta lor si sa arunce cu pareri neavizate sau pur si simplu rautacioase.

Asa si cu nenea de la chiosc, care isi dadea intr-o zi cu parerea ca pensiile aviatorilor si ale magistratilor sunt nesimtite. Dar s-a intrebat oare cati dintre noi am putea ajunge acolo? A vrut vreodata ceva mai mult decat sa stea acoperit de ziare si sa faca acelasi lucru in fiecare zi a vietii lui? Mie una chiar mi s-ar parea absurd ca un fost procuror sa ia pensie de 20 de milioane sau salariu de 10, cand are atatea responsabilitati pe umeri. Cand exista oricand riscul sa fie „mangaiat” pe strada de infractorii pe care i-a adus in instanta. Cand pentru a ajunge acolo a invatat intr-o zi cat omul de la chiosc intr-o viata. Dar poate dintre cafele instant si ziare cu sani viata se vede altfel, in alb si negru, in rai si buni, in bogati furaciosi si saraci cinstiti.

luni, 15 februarie 2010

duminică, 14 februarie 2010

Top Blog de Duminica(8) si bonus, o leapsa mica

Pentru saptamana ce urmeaza, trei recomandari din provincia europeana vranceza:

Eliberati Vrancea! - “Un blog unde toti focsanenii pot striga in gura mare ce probleme au cu administratia locala, sau in domenii precum justitie, sanatate, invatamant si chiar sport. De ce? Pentru ca m-am saturat sa mi se incalce toate drepturile in tara mea! Si ca mine sunteti si voi!”

Valy - “Locuitor al Mun. Focşani, linistit în propria casa, si apasat ca orice om de nevoile zilnice, doritor de exprimare în acest spatiu nou descoperit de mine. Asta sunt!!!

Imagini din Vrancea - “Sunt mandra ca sunt vranceanca si ca tinutul acesta are multe de oferit celor care iubesc natura. Asa ca o sa va prezint mici particele din Vrancea... in imagini”

Later Edit: Avand in vedere ca blogosfera vranceana creste pe zi ce trece, va invit sa completati un chestionar aici
Initiativa ii apartine lui BdV


Bonus: O leapsa scurta de la Gabriela, in ciuda lui Marius

1. Care ti-e rutina de blogger?- In general postez si trimit comentarii alaturi de cafeluta de dimineata.
2.Cat din viata personala expui scriind pe blog?- Cate o reteta, cate un gand razlet, oricum nu foarte mult
3.Cu ce iti dauneaza blogul?- Imi consuma ceva timp, dar intr-un mod placut
4.Cu ce te ajuta blogul?- Sa nu uit pe viitor cum gandesc acum. In plus, am avut ocazia sa cunosc multi oameni de calitate.
5.Ce reactii permiti? Niciodata nu am sters vreun comentariu, in afara spam-urilor. Ce-i drept, pana acum nu am primit niciunul care sa ma ofenseze. Si oricum, ma supar foarte greu, dar la fel de greu imi trece.

Provocarea merge la oricine doreste!

sâmbătă, 13 februarie 2010

Ce fapte bune ai face, daca ai putea?

Stiti ca tot timpul se pune intrebarea „Ce ai face daca ai castiga la LOTO?”. Eu acum vin si intreb, daca ati avea multi bani, ce fapte bune ati face, pentru multumirea sufletului vostru? Eu una as incepe cu amenajarea unui adapost pentru cainii maidanezi, desi nu sunt o mare iubitoare de animale, insa tin atat la siguranta mea, cat si la a celor din jur. Si cred ca hrana nu ar fi o problema, daca ne gandim ca raman tone de mancare din restaurante, care se arunca la ghena. Dar reprezentantii organizatiilor de profil vin doar cu dorinta de a nu fi ucisi, in schimb nu vin cu solutii pentru rezolva problema. Am mai scris eu la un moment dat, m-am saturat de acesti asa-zisi iubitori de animale, care arunca mancarea stricata pe geam la caini, si spun ca dau de mancare la 20 de maidanezi. Dar cand e vorba sa ii ia in casa, nici nu se pune problema! Iar altii care nu fac pe mironositele cu suflet mare, cum sunt ai mei, au ajuns acum sa creasca vreo opt catelusi, fara sa se laude cu asta si fara sa scoata ochii nimanui.

O alta fapta buna pe care as face-o daca as avea posibilitatea, ar fi sa construiesc un azil de batrani, undeva la munte, la aer curat, cu conditii excelente. Asta pentru ca eu insami, cand o sa ma babacesc, nu as vrea sa fiu o povara pentru urmasi, ba chiar as vrea sa-mi petrec batranetile alaturi de oameni de varsta mea, nu prin autobuze la opt dimineata!

vineri, 12 februarie 2010

Lamentari de cancanisti

Citind presa centrala si o serie de opinii, nu pot sa nu observ in comentariile cititorilor cum plang de mila presei scrise, mai exact spus, presei tiparite. Dar oare ce procent dintre toti acesti oameni au scos un leu din buzunar pentru ziarele quality, mai ales ca bani pentru cele trei „ziare” cu sani se gasesc in buzunarul a milioane de romani? Tin minte ca, mergand cu metroul, in vreo trei vagoane toata lumea citea Libertatea, Click si CanCan. Rar am vazut vreun cetatean citind Gandul (peferatul meu) sau orice alt ziar din aceasta categorie. Acum toti acesti oameni joaca rolul de bocitoare la piatra funerara a presei quality. Am mai auzit si pareri potrivit carora blogurile ar putea inlocui presa scrisa, lucru care, sincer, mi se pare putin cam deplasat, cel putin la ora actuala. In afara de blogurile celor care sunt deja jurnalisti, sau macar au fost, eu nu am vazut niciun „bloagher” parasind comoditatea casei sale si scaunul pufos din fata monitorului pentru a se documenta pe teren pentru articolele sale. Daca gresesc, astept exemple contradictorii. Atat timp cat ziarele care contin mai mult decat profesoare lesbi, curve deghizate in vedete si pozitii sexuale nu se vor vinde la taraba, vor continua sa se inchida rand pe rand, lucru care vad ca nu creeaza semne de intrebare ci un soi de bucurie rautacioasa de genul „Las’ ca si-o merita”. Odata ajunsi in fata chioscului de ziare, inca mai putem sa alegem. Sa fie tate si crime odioase sau reportaje si opinii pertinente?

marți, 9 februarie 2010

Nesimtitii dracului! Nimic nu mai merge in tara asta?

De cate ori am auzit oare replicile astea? Va spun eu, de mult prea multe ori. „Am zapada pe masina, sa vina primaria sa o curete!”. „Sa vina guvernantii sa sparga gheata din fata blocului!”. „Eu nu mi-am pus cauciucuri de iarna, dar din cauza lui Base nu mai pot iesi din parcare!”. Bai nene, te-ai gandit vreodata ca ai putea sa-ti cureti singur ograda? Ca daca nu ai mai arunca gunoaie, nimeni nu ar trebui sa vina mai apoi sa mature muntii de peturi? Dar tu, atotstiutorule, arunci ambalajul eugeniei la doar cativa metri de gunoi si ti-e sila sa dai zapada jos de pe masina. Nu mai vorbim de strangerea omatului din fata blocului. Da’ ce? Tu esti prost sa pui mana pe o lopata?!? De ce sa faci tu in locul altora? Autoritatile ce treaba au? Sa trimita muncitorii la maturat scara blocului, si daca au timp si chef, ar putea sa-ti aspire sufrageria si sa-ti gateasca si o tocanita, nu?

Cat timp oare o sa mai avem atitudinea asta proletara, sa stam cu mana intinsa si cu privirea indreptata spre cer, cersind mila, bani si compasiune? Parca am fi instabili psihic si am ingenunchea in fata partenerului, ne-am rupe parul din cap pentru un colt de paine si putina afectiune. De ce e atat de convenabila pozitia Cenusaresei, cand am putea face atatea lucruri pentru noi? De ce ne multumim cu firimituri din viata, cand putem sa ne descurcam destul de de bine si singuri? M-am saturat sa vad oameni care primesc bani de la stat pentru boli fictive si nici macar nu se gandesc sa contribuie cu ceva si oameni care dau vina pe „cei de sus” pentru orice necaz care ii loveste! Mereu primim prea putin, in comparatie cu efortul pe care il depunem. Noi suntem cei mai buni, doar ca nu vor altii sa vada, sunt prea tampi ca sa inteleaga. Hai trezirea si mana pe lopata!

duminică, 7 februarie 2010

Laude de gospodina part-time

Dupa cum am mai scris, ador sa gatesc, iar duminica asta n-am mai ratat ocazia. Si cum orele mele de gatit au devenit din ce in ce mai rare in ultima perioada, acum simt nevoia sa ma laud, pur si simplu. Pentru ca dupa mai bine de doua ore de stat la cratita, cred ca merit macar asta sa fac! Asadar, iata mancarica mea de week-end, cotlet de porc la cuptor cu sos salsa personalizat si cu garnitura de ciuperci pleurotus cu usturoi.


P.S.- incercati sa ignorati pata de cafea de pe masa!

vineri, 5 februarie 2010

Chestionarul lui Proust

Provocarea vine de la Mirolara

Principala trasatura a caracterului meu: despicarea firului in patru
Calitatea pe care o prefer la un barbat: tenacitatea
Calitatea pe care o prefer la o femeie: integritatea
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: sfaturile bune, pe care nici macar ei nu le-ar aplica!
Principalul meu defect: prudenta exagerata
Ocupatia mea preferata: cititul unei carti bune, dar bune
Visul meu de fericire: O calatorie in jurul lumii, alaturi de iubit si prieteni
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: faptul ca nu am stiut sa-mi impun punctul de vedere la momentul potrivit
Ce-aţi vrea sa fiti? Un maslin singuratic, la malul marii, pe o insula greceasca
Tara in care-as vrea sa traiesc: Grecia, dar mi-ar placea si viata intr-o metropola gen Tokyo sau New York
Culoarea preferata: verde
Floarea preferata: florile de camp, multe si colorate
Pasarea preferata: stiu ca suna ciudat, dar... bufnita
Prozatorii mei preferaţi: Dostoievski, Margaret Atwood, Gabriel Garcia Marquez, Oscar Wilde, etc.
Poetii mei preferati: Serghei Esenin, Charles Baudelaire, George Bacovia
Eroul meu preferat: Superman, pentru ca are un aer...urban
Eroina mea preferata: N-am
Compozitorii preferati: Aici chiar nu ma pricep prea tare
Pictorii preferati: Salvador Dali
Eroii din viaţa reala: Politistii care-si risca viata pentru prinderea unor infractori inarmati si periculosi, pompierii care salveaza vieti in detrimentul propriei lor existente, sunt multi de tot...
Eroinele din istorie: Cleopatra, Nefertiti, Ioana D’Arc
Bautura si mancarea preferate: Penne siciliene la cuptor si Feteasca Neagra
Numele preferat: Ingrid
Ce detest cel mai mult: rautatea si aroganta
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Hitler, atat.
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: iarasi nu ma pricep
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: sa vad in viitor
Cum as vrea sa mor: in somn
Starea de spirit actuala: emotii de sesiune
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: minciunile inocente, pe care le spunem toti cateodata
Deviza mea: Zambeste, maine va fi mai rau!

Leapsa merge la Delia, Lorelei si Marius

joi, 4 februarie 2010

Cum tratam marlania pe timp de criza?

Dupa cum mi-am propus pentru acest an, vreau sa ma mut in casa noua pana la vara. Bine, nu noua, doar renovata. Pana acum, toate bune si frumoase. Fata de blocul in care stau acum, acolo am o generoasa parcare in spate, plina de tei aromati si de spatiu verde. Verde am spus? Neah, de fapt e maro, sau cacaniu, mai bine zis. Desi sunt toate conditiile de amenajare a spatiului cu gazon, floricele, etc, dupa ceva timp m-am prins si de ce spatiul larg din spate arata ca o groapa de gunoi. Unii vecini nu se mai sinchisesc sa isi miste fundul gras si slinos pana la tomberon si sa duca gunoiul, in schimb prefera sa-l arunce direct pe geam. Si cu ocazia asta am aflat si misterul carnatului pe care il vedeam intre crengile copacului din fata. Si eu care credeam ca doar bucurestenii sunt asa, de cand m-am trezit cu hamsii imputite si varza murata mucegaita in balcon. Deci, inca o dovada a faptului ca generalizarea e cel mai mare pacat al omului.

Ce-i drept, marlania ne caracterizeaza pe toti! Asa ca vin si eu cu o propunere pentru aia care cica sunt in varful gramezii, daca tot zic ca duc lipsa de fonduri: amenda pentru marlanie! Vezi ciocoflendera ca arunca salamul soios pe geam, ii dai amenda. Vezi cocalarul cum infuleca shaorma si arunca ambalajul pe jos, ii dai amenda. Vezi hodorogul cum isi scuipa mucozitatile pe trotuar, ii dai amenda. Oare ar mai arunca cineva gunoaie pe jos sau direct pe geam si ar mai scuipa cineva pe strada daca ar trebui mai apoi sa plateasca niste milioane bune? Sunt convinsa ca nu! S-a vazut deja ca educatia si campaniile eco si de bun simt nu duc nicaieri.

marți, 2 februarie 2010

Mananci sanatos si ajungi ridat si obez

Cati dintre noi nu s-au gandit ca daca mancam doar fructe si legume si gatim fara pic de ulei o sa ajungem precum Naomi Campbell sau Brad Pitt in tinerete? Acus eu ma intreb cat de neted ar putea fi un creier, sa faca o campanie publicitara la o tigaie la care chipurile gatesti fara ulei si care te ajuta sa ai un stil de viata sanatos, avand ca protagonista o baba grasa si creata de riduri?!? Poate pare absurd, dar baietii care se ocupa de teleshopping (programele prin care se vand la suprapret produse de calitate indoielnica, pe care le gasesti la tarabe in obor) s-au gandit ca fotomodelele cu un trup impecabil nu mai sunt la moda, asa ca au adus-o pe tata Frosa, de 200 de kile, sa ne spuna cum aceasta tigaie ne schimba viata si ne transforma din butoiase in sticksuri. Aa, si apropo de silueta perfecta, ma uitam acum cateva zile la o emisiune de nutritie, iar sfatuitorul era un nutritionist asemanator mamaiei cu tigaia, la vreo 150 de kile. Pot sa stiu si eu ce dracu’ e in capul astora? E ca si cum ai promova aparate de fitness cu un burtos care nu s-a mai ridicat de pe canapea de 20 de ani sau ai realiza o campanie antidrog sub imaginea „pura” a lui Amy Winehouse! Strategia asta e la fel de stupida ca Paris Hilton, care purta in campanie un tricou „Vote or die” si n-a votat.