In fata biroului nu mai eram eu, eram un robotel sarguincios, calculat, fara ganduri, fara idei, iar nemultumirile erau discutate in aceiasi termeni reci, in englezisme bombastice, in cifre, in grafice. O viata in linie dreapta, ca atunci cand iti pierzi pulsul. O meserie din care dupa doar cateva luni nu mai inveti nimic, niciodata nu vei cunoaste oameni noi. Dar viata de robotel sarguincios avea un mare avantaj. Dupa ora cinci, ziua isi relua cursul normal, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Practic, arunci la gunoi jumatate din zi, din viata, dar iti ramane cealalta jumatate doar pentru tine. Un sacrificiu compensat de un mare beneficiu. Deci, ce preferati, o existenta sfasiata in doua sau una in care munca se impleteste aproape in fiecare clipa cu locurile si oamenii noi pe care ii cunosti, cu weekend-urile si, mai presus de toate, cu tine insuti?
marți, 23 februarie 2010
Robotelul sarguincios sau viata rupta-n doua
In scurta mea viata profesionala, am avut ocazia sa traiesc atat in mediul corporativ, cat si sa am o meserie care presupune creativitate si lipsa unui program fix. Daca nu ati lucrat niciodata intr-o multinationala, este greu de inteles sentimentul de indoctrinare, memorarea si redarea unor expresii de sute de ori pe zi, verificarile constante facute de sefi, truda de a-ti face treaba impecabil, pentru ca altfel se simte la buzunar. Mai pe scurt, e ca in armata. Trezirea la aceeasi ora, pentru ca intarzierile, fie ele de cateva minute, se sanctioneaza cu mustrare, chiar cu taierea din salariu. In fiecare zi acelasi volum de munca, rareori mai mare sau mai mic, aceiasi clienti, aceleasi vorbe, si tigara fumata in graba, pentru ca orice minut conteaza. Ziua mea de munca se impartea in cate cinci sau zece minute, in cate 20 de clienti sau 20 de conturi, in jumatati, in sferturi, mereu proportiile erau exacte. Cum spune americanul, totul se desfasura “like clockwork”.
In fata biroului nu mai eram eu, eram un robotel sarguincios, calculat, fara ganduri, fara idei, iar nemultumirile erau discutate in aceiasi termeni reci, in englezisme bombastice, in cifre, in grafice. O viata in linie dreapta, ca atunci cand iti pierzi pulsul. O meserie din care dupa doar cateva luni nu mai inveti nimic, niciodata nu vei cunoaste oameni noi. Dar viata de robotel sarguincios avea un mare avantaj. Dupa ora cinci, ziua isi relua cursul normal, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Practic, arunci la gunoi jumatate din zi, din viata, dar iti ramane cealalta jumatate doar pentru tine. Un sacrificiu compensat de un mare beneficiu. Deci, ce preferati, o existenta sfasiata in doua sau una in care munca se impleteste aproape in fiecare clipa cu locurile si oamenii noi pe care ii cunosti, cu weekend-urile si, mai presus de toate, cu tine insuti?
In fata biroului nu mai eram eu, eram un robotel sarguincios, calculat, fara ganduri, fara idei, iar nemultumirile erau discutate in aceiasi termeni reci, in englezisme bombastice, in cifre, in grafice. O viata in linie dreapta, ca atunci cand iti pierzi pulsul. O meserie din care dupa doar cateva luni nu mai inveti nimic, niciodata nu vei cunoaste oameni noi. Dar viata de robotel sarguincios avea un mare avantaj. Dupa ora cinci, ziua isi relua cursul normal, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Practic, arunci la gunoi jumatate din zi, din viata, dar iti ramane cealalta jumatate doar pentru tine. Un sacrificiu compensat de un mare beneficiu. Deci, ce preferati, o existenta sfasiata in doua sau una in care munca se impleteste aproape in fiecare clipa cu locurile si oamenii noi pe care ii cunosti, cu weekend-urile si, mai presus de toate, cu tine insuti?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Iulia si eu am lucrat in ambele medii descrise de tine. Adica jumatate din cariera mea am lucrat intr-o companie flexibila si jumatate in multinationale. Nu e vorba de o cariera foare lunga (6 ani), dar am vazut cumva cum este si de o parte si de alta, ca sa zic asa. Eu cred insa ca nu e o chestiune generala. Nu toate mutltinationalele te pun sa inveti chestii pe dinafara sau te forteaza sa respecti un program atat de strict (cred ca asta depinde foarte tare si de pozitia pe care esti angajat). Mie cel putin nu mi s-a intamplat. Exista intr-adevar o politica de cunoastere a unor principii oarecum fortati la prima vedere si exista cazuri si cazuri. Situatiile in care lucrezi si faci exact ce iti place nu sunt foarte dese. Eu gasesc important ca nu te gasesti cumva in celalata extrema pe care tu ai sugerat-o cumva. Exista oameni cu profiluri care se pot dezvolta mult mai bine in structuri mai rigide, cum exista caractera carora acest tip de munca nu le prieste. Important este ca fiecare sa decida pentru el. Si daca reusesti sa combini munca si cu ceva placere eu cred ca e un lucru bun.
RăspundețiȘtergere@alibus- Eu ma refeream la incepatori, nu la cei aflati in pozitii de conducere. Ce nu pot sa neg este ca oamenii astia stiu foarte bine cum sa faca bani. Cel putin unde am lucrat eu, daca nu munceai, castigai foarte putin, asa ca nu mergea treaba cu "ziua trece, leafa merge".
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereEu zic ca trebuie sa incepi undeva unde primeaza "banul" iar apoi cand ai o oarecare independenta financiara sa incepi ceea ce iti face intr-adevar placere. In cazul in care te-ai nascut sub o stea norocoasa si parintii au acumulat ceva "malai" atunci ai optiunea sa incepi de la inceput cu ceva ce iti place! :p
RăspundețiȘtergere@Marius- Nici nu am pus problema banilor in cazul asta, vorbeam doar de meserie in sine. Dar daca n-ar fi banii astia nenorociti atat de importanti, ce bine ar fi!
RăspundețiȘtergereEste foarte trist ce se intampla in multinationale!
RăspundețiȘtergereDesi se prezinta ca locul ideal si un serviciu perfect, realitatea e dura.
Coruptie, munca pana la epuizare, salarii acordate pe criterii care nu sunt obiective, barfa si invidie intre colegi, indoctrinare, angajarile se fac numai pe baza de pile sau prin sume de mii de euro.
@Anonim- In ceea ce priveste angajarile pe pile nu pot sa ma pronunt, pentru ca postul meu era unul insignifiant. Banuiesc ca pentru promovare e nevoie de ceva atentii, desi unde am lucrat eu se dadea concurs si parea in regula.
RăspundețiȘtergere