Eternul si fascinantul gratar

Tweet

Nicicand un simplu obiect nu a fost mai reprezentativ pentru o intreaga natiune. Week-endul, gura de aer de dupa o saptamana de lucru ii este inchinat. Reuneste familii, leaga prietenii si da nastere povestilor de amor. Prin folosinta sa se nasc hormonii fericirii in stare pura. Este chiar el, zeul gratar! Inca de la orele pranzului, cei care il venereaza pornesc traseul sfant prin supermarketuri, intr-o frenezie de golire cu patos a rafturilor, cum rar intalnesti. Nimic altceva nu mai starneste atata pasiune, atata iubire neconditionata. Asezarea mesei si a chipului zeului fripturilor este, de asemenea, un ritual neegalat de altele. Fiecare „credincios” are rolul sau, la fel servetelele, mustarul, farfuriile usoare de plastic si scaunele usor patate de asteptarea din timpul saptamanii. Sosirea maestrului de ceremonii cu jertfa de mici si ceafa este aplaudata, unii dintre adepti chiar se inchina, iar din cand in cand ofteaza tamp. Tot desfraul intoarcerii carnii si sfaraitul inaltator ii aduc pe pofticiosi pe culmile paroxismului. Fumul gros, innecacios trezeste cartiere intregi la viata. Cum este si normal, exista si cei ce se impotrivesc cultului gratarului, dar sunt complet ignorati. Doar initiatii pot intelege dedicarea si devotiunea grataristilor de bloc, aceasta baie de fericire a sinelui. Orgasmul gastronomic si spiritual vine abia in momentul infulecarii cu nesat a carnii, pe nemestecate, bineinteles alaturi de berea la PET, incununata de ragaieli periodice, pline de intelesuri ascunse. Epuizati dar pe deplin satifacuti, adeptii se intorc in casele lor unde, pentru cateva zile de asceza, mediteaza in asteptarea unei noi „slujbe sfinte”.