Plansul de mila, un sport national

Tweet

Nu cred ca exista in lumea asta larga oameni mai deprimati ca romanii. Fete schingiuite, aproape mutilate, cutreiera strazile precum celebrii zombie, in cautare de noi surse de energie negativa. Orice intamplare, oricare persoana, orice obiect are, musai, ceva negativ. A luat copilul la facultate? Ooo, super! Dar a luat printre ultimii. Mare, dar mare necaz. Ti-ai cumparat masina noua? Uff, ce tristete ca n-ai avut bani de incalzire in scaun si senzori de parcare. Este revelionul! Ce bucurie, ce extaz. Dar stai! Daca ar fi fost si bunicul, sa se bucure alaturi de noi. Si tot asa... Imi place ca atunci cand cunosc oameni de peste hotare, in privire li se citeste serenitatea, colturile gurii se indreapta in sus pentru a dezveli usor intreg setul dintilor, iar din ochi le rasar raze de fericire. Vad energie, vad speranta, vad o lupta continua pentru schimbare. Resemnarea nu este o optiune. Viata nu ar trebui sa fie un cumul de frustrari, de ura, de dispret si mai ales de lipsa de toleranta. Nu o sa incep cu prelegeri plictisitoare gen iubeste-ti aproapele, nu barfi, etc. Dar, frate, macar iubeste-te pe tine! Dar, atat timp cat nucleul tau este unul otravit, pana si aceasta iubire pare imposibila.

P.S.- BdV- fa ceva cu partea de comentarii, incerc sa-ti las trei vorbe de vreo luna!