Parfumul de Patrick Suskind

Tweet

Te-ai întrebat vreodată ce miros ai? Dar cum miroase lumea de fapt? Prietenia? Puritatea? Pentru eroul romanului “Parfumul”, Jean Baptiste Grenouille, lumea în forma ei olfactivă e lipsită de secrete. Viaţa sa începe într-o piaţă de peşte din Franţa secolului XVIII, unde propria sa mamă nu îi dă nici cea mai mică şansă de supravieţuire, însă doar o clipă de noroc îl salvează. Protagonistul nu este nicidecum un personaj verosimil, ci mai mult unul de basm, care trăieşte doar prin intermediul nasului său unic în lume. Cunoaşte toate miresmele existente, de la pietre, copaci până la copii şi oameni. Calitatea sa extraordinară de a identifica orice miros se identifică întrutotul cu el însuşi. Încă din fragedă pruncie, aspectul şi „ceva-ul” său îi fac pe oameni să-l respingă, să-l desconsidere sau pur şi simplu să îl ignore. După o copilărie şi o adolescenţă trăite doar prin muncă asiduă, chinuitoare, dar dusă la capăt fără lamentări, Grenouille ajunge în parfumeria lui Baldini, pe care, prin intermediul talentului său nemaivăzut, îl transformă în cel mai cunoscut parfumier al regiunii.

Dar o amintire îl bântuie încă din momentul în care nasul său a cunoscut cea mai proaspătă, pură, încântătoare aromă, cea de fecioară tânără, parfum cules cu lăcomie la Rue des Marais de la o copilă ucisă cu sete, cu pofta de a absorbi aroma perfectă şi de a o păstra pentru eternitate. Dar pasiunea sa s-a evaporat imediat ce crima a fost înfăptuită, astfel că Grenouille caută o cale prin care să-i păstreze esenţa. Din acest moment cheie începe furtuna interioară în Grenouille, chinuit de dorinţa imposibil de învins de a poseda mirosul de fată tânără, pasiune care-l mistuie şi îi poartă paşii în pustietate pentru ca mai apoi să-l transforme într-un criminal de temut.

„Parfumul” nu este o carte pentru cititorii obişnuiţi cu poveşti verosimile, perfect valabile în lumea reală, ci deschide uşa spre basm, spre fantezie, spre o existenţă de poveste. Suskind îşi poartă cititorii prin lumea vastă a mirosurilor, de multe ori pe căi pe care mulţi le găsesc respingătoare. Redă lumea în registru olfactiv atât de bine încât parcă poţi simţi mirosul Parisului, mirosul tinerelor şi spaima lor, aroma singurătăţii şi pe alocuri puroiul unei societăţi mizerabile. După ce am citit romanul, am aşteptat câteva zile pentru a vedea filmul, despre care nu pot să spun că m-a dezamăgit, ba chiar a redat destul de bine faptele. O mică obiecţie am aici, în film nu s-a detaliat foarte mult perioada în care protagonistul s-a refugiat în peşteră, o etapă peste care consider că s-a trecut prea uşor.

Citate care mi-au plăcut:

“Acum mirosea ceea ce ţinea de fiinţa umană, sudoarea subsuorilor, grăsimea părului, izul de peşte al sexului şi le mirosea cu cea mai mare plăcere. Transpiraţia ei era la fel de proaspăt înmiresmată ca briza mării, seul pletelor adia dulce ca uleiul de nucă, sexul ca un buchet de nuferi, pielea ca floarea de cais...”

“De mireasmă nu era chip de ferire. Căci ea era geamăna respirării. Pătrundeau împreună în lăuntrul omului şi nimeni nu avea cum să se apere dacă voia să trăiască. Mireasma pătrundea direct în inimă, desluşind acolo definitiv înclinaţia de dispreţ, plăcerea de silă, dragostea de ură. Cine devenea stăpân peste miresme, stăpânea şi inimile oamenilor”