Speranţă pentru Daniela

Tweet

O s-o las pe Daniela să vă spună povestea ei cutremurătoare, cuvintele mele sunt de prisos:

O sa incerc sa va scriu cateva randuri despre mine,care sper cu disperare sa va miste in suflet,pentru a ma putea ajuta,caci numai datorita dumneavoastra mi se mai poate acorda o sansa la viata!

Sunt o tanara de 26 de ani si 8 luni,sunt din Focsani,jud. Vrancea si sunt de meserie asistent de farmacie. Provin dintr-o familie modesta cu parintii muncitori.Am avut o copilarie linistita si sanatoasa,fara sa cred vreodata,ca viata,destinul,luati-o cum vreti va lua o alta intorsura, va deveni crunta tocmai la nasterea fetitei mele, mai exact pe data de 02.02.2010, cand trebuia sa ma bucur ca orice prospata mamica de puiul ei,care viseaza sa il tina la piept, sa il simta si sa se bucure de aceasta minune divina.

Dar din pacate eu nu am putut sa simt acestea, deoarece am fost diagnosticata imediat cu Leucamie Mieloblastica Acuta (LAM5),cu 33% blasti(celule canceroase). Totul a venit ca un traznet asupra mea si a familiei mele. Datorita medicilor minunati de la spitalul Universitar din Bucuresti am reusit sa stau cu fetita mea, pe nume Bianca Maria, 3 zile in spital, dupa care au externat-o, iar eu am ramas pe sectia de Hematologie pentru a incepe tratamentul. De atunci am inceput sa o vad cu portia stand mai mult la spital,dar cu speranta ca ma voi face bine si voi fi langa ea pentru totdeauna. Au reusit din primele 2 sedinte de tratament cu citostatice sa ajung la 1% blasti,adica remisiune,ceea ce se pare ca era minunat, dar din pacate boala a recazut si in prezent sunt 6% blasti, ceea ce inseamna ca singura mea sansa este alotransplantul de maduva pentru a putea supravietui si a ma bucura impreuna cu sotul de fetita noastra care in prezent are 5 luni si 3 saptamani si care este un copil minunat si care incepe deja sa imi simta lipsa. Imi pun des intrebarea daca copilul meu va avea mama, dar nu pot gasi inca acest raspuns. Increderea in Dumnezeu este, dar raspunsul sta la dumneavoastra!

Pentru acest alotransplant de maduva trebuie sa strang suma de 130 000 EURO. Puterile mele si a familiei mele financiare nu imi permit sa strang acesti bani,de aceea apelez la dumneavoastra de la inima la inima sa imi acordati si mie O Sansa la Viata pentru a ma putea bucura de acel inger care imi da putere sa lupt! Contul in care puteti pune banii este deschis la Sucursala BRD si este: RO84BRDE400SV01292294000

P.S. -Am scris şi ieri pt. ziar, dar din păcate n-a apărut. Fac cu ocazia asta un apel la blogosferă, mai ales la vrânceni, s-o ajutăm cât putem!

UPDATE- După cum se vede, avem şi banner, datorită lui Grim Cris

"Eu nu dau cu mătura"

Tweet

Studiu de caz: Dorel, necalificat, parţial surd, angajat pe 1000 de lei

-Dorele, uite ce mizerie e în magazie, ia şi tu mătura şi fă puţină curăţenie pe acolo, că nu putem lucra aşa, dă-o încolo de treabă...

-Eu nu sunt angajat aici ca să dau cu mătura. N-am făcut eu mizerie, ceilalţi. Eu nu dau cu mătura(!?!?)

După încă două serii de rugăminţi fierbinţi pentru ca Dorel să-şi facă treaba de necalificat(ultima oară când am verificat nu era licenţiat în fizică nucleară), Dorel a fost nevoit să-şi ia mândria şi să şi-o bage în fund. Şi uite aşa Dorel a ajuns şomer. Nu, n-are casă, n-are bani, nu-l mai angajează nimeni în vremurile astea, câştiga aproape dublu faţă de autoare, totul înscris desigur pe cartea de muncă, dar are orgoliul intact. Şi ne-a arătat el nouă că e bărbat adevărat, nu se "umileşte" muncind. Câţi şomeri erau în Vrancea? 12.000? Hmm, oare de ce? Acum câteva zile, încă doi muncitori au lipsit nemotivat. N-au avut chef să vină. Na răspuns!

Tăcerea mieluşeilor

Tweet

Pe zi ce trece îmi dau seama că nu am fost deloc educată bine.

“Respectă-i pe cei din jur”
„Fă-ţi treaba în mod exemplar şi vei vedea recompensele”
“Evită conflictele inutile, comunicarea e cea mai bună soluţie. Cel mai deştept cedează”
“Ajută-i pe cei din jur, dacă ai ocazia. Nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită”

Câte dintre toate sfaturile astea v-au fost cu adevărat folositoare? Şi mai ales, de câte ori, raportat la inutilitatea lor? De câte ori din norişorul pufos de bunătate şi hărnicie nu aţi văzut cum cei puturoşi, nepăsători, şpăgari, mincinoşi, bârfitori, hoţi, nenorociţi fără scrupule au luat spuma din toate lucrurile pe care vi le-aţi dorit vreodată? Cum flutură teancuri de bani nemunciţi în faţa privirilor mieluşeilor plini de respect, prietenie sinceră şi alte calităţi convertite în defecte într-o societate întoarsă cu fundul în sus. Desigur, totul în timp ce în mintea mieluşeilor sună doar vorbele de mai sus.

În timp ce prin primării unele flutură unghiile abia vopsite cu scârbă în faţa celor ce le plătesc, se închid teatre, instituţii de cultură. Pentru mieluşei nu sunt bani. Pentru lichele da.

În timp ce blondele umflate cu pompa fac târtiţa mare şi sunt cunoscute în toată ţara, olimpicii ne pleacă în valuri peste hotare, batjocoriţi cu zece lei şi un articol în colţul unei ultimi pagini. Pentru mieluşei nu sunt bani. Pentru lichele da.

Medici plătiţi cu 700 de lei, animatoare şi videochatiste cu 3000 de euro. Pentru mieluşei nu sunt bani. Pentru lichele da.

Reporteri care dorm în Parlament şi la Guvern de oboseală şi nu de lehamite ca alţii, pentru 500 de lei, moderatori care împroaşcă rahat pentru 17.000 de euro. Pentru mieluşei nu sunt bani. Pentru lichele da.

Voi ce vorbe de duh aţi pregătit pentru copiii voştri?

Rosu si negru- Stendhal

Tweet

Pasiune sau datorie? Onestitate sau făţărnicie? Doamna de Renal sau Mathilde? Armată sau biserică? Prin toate aceste dileme şi multe altele trece Julien Sorel, unul dintre cele mai marcante personaje din istoria literaturii universale. Originile lui Julien sunt unele extrem de modeste, fiind un simplu fiu de tâmplar, care visează la o strălucită carieră militară, avându-l ca idol pe Napoleon. (De altfel şi autorul romanului a luat parte la campania din Italia a generalului Bonaparte, consacrându-se literaturii la o vârstă relativ înaintată). Biserica reprezintă pentru eroul nostru cu ţeluri înalte doar modalitatea de a mai urca o treaptă pe scara socială, modalitate în care ajunge să o cunoască pe cea care îi va sădi pasiunea în inimă, ea însuşi sacrificându-şi onoarea, căsnicia şi situaţia socială. Julien va ajunge ulterior în casa marchizului de Mole tot după o perioadă în sânul Bisericii, unde nu se va regăsi niciodată. Odată intrat în aristocraţia Parisului, tânărul se îndrăgosteşte de fiica stâpânului său, Mathilde, întâmplare care dă naştere unui întortocheat triunghi amoros, frânt de trădare, minciuni şi în final moarte. Destinul său va fi, până la condamnarea la moarte, unul brăzdat de veşnicul complex al omului de condiţie socială inferioară şi de ura viscerală vizavi de tot ce înseamnă aristocraţie, fandoseală şi forme fără fond, însă ajunge, paradoxal, să mimeze afecţiunea, să mintă şi să se apropie teribil de ceea ce a urât toată viaţa sa.

Citate care mi-au plăcut:

“Iată efectul zădărniciilor lumii acesteia; se pare că eşti obişnuit cu chipuri vesele, adevărate teatre ale minciunii. Adevărul este auster, domnule"

“În trufia mea, am fost de atâtea ori încântat că sunt diferit de ceilalţi tineri ţărani! Ei bine, am trăit destul pentru a vedea că diferenţa generează ură”

“Iubirea bazată pe raţiune este, fără îndoială, mai înţeleaptă decât iubirea adevărată, dar ea nu are decât puţine clipe de entuziasm”

Gheorghe şi Vasile

Tweet

-Băi Gheo, nu ţi se pare că militarii ăia se mişcă cam încet? Ce p.zda mamii lor?!? În ritmul ăsta nici mâine n-avem digul făcut!!
-Nişte porci! Da' bani primesc, mânca-mi-ar... Las că nu-i dracu' aşa de negru, măcar Marghioala a primit pantofi cu toc!
Foto

Cine-a pus femeia-n drum…

Tweet

Vorbeam cu maică-mea într-o seară despre condiţia femeii în zilele astea, mai ales că după o zi nasoală la serviciu avea de făcut curăţenie, mâncare şi de spălat haine. A zis o chestie care m-a pus pe gânduri. Cine a venit cu ideea asta tâmpită a emancipării noastre? Au mâncat stricat, vorba lui Firea?

Ce nu v-a plăcut, dragi domniţe? Că stăteaţi toată ziua cu buzele-n sus, făceaţi prăjiturele cu vanilie şi bombonele colorate şi croşetaţi mănuşile alea cu un singur deget pe care nu le purta niciun prichindel? Că vorbeaţi cu copiii voştri şi chiar le cunoşteaţi grijile, prietenii, temerile în loc să-i vedeţi jumătate de oră înainte de culcare? Că oboseala şi stresul nu făceau parte din vocabular? Că vă vedeaţi prietenele mult mai des şi aveaţi timp de plimbări şi de voi înşivă? Sau poate că tot timpul eraţi aranjate, machiate, coafate şi odihnite? Dar nuuu! Aţi vrut muncă şi iar muncă, egalitate, drepturi, respect? Hmm, din partea cui?

Şi, la naiba, asta nici măcar nu-i egalitate. Cum vine asta ca după muncă, vasele, copiii, mâncarea, curăţenia, toate rămân tot în cârca femeii?!? Oricât te-ar ajuta perechea, greul tot aici e. Şi atunci ce mama naibii aţi rezolvat? Ne-aţi mai dat şi drept de vot, când se ştie că în ţara asta orice ai alege iese rău.

Odată cu emanciparea, ne-am ales cu dreptul la muncă şi la vot, în timp ce milioane de femei sunt “caftite” şi abuzate zilnic că n-au gătit, că n-au timp de bărbat, că nu mai au timp să se îngrijească şi nici chef de iubăreală după 12 ore de muncă şi că arată ca dracu’. Feministelor din înteaga lume, grupul femeilor emancipate vă urează spor la treabă şi vă mulţumeşte pentru oboseala din oase şi din suflet!

Viața fără vecini "e pustiu"

Tweet

Dacă ploaia și praful ridicat de șmecherașii care merg cu suta la oră printre blocuri nu au ornat destul de bine unitatea exterioară a AC-ului, nimic nu o face mai bine decât vecinul de deasupra. Pentru că poate și pentru că o zi fără să arunci ceva pe geam e o zi searbădă. E ca mâncarea fără sare și ca sexul fără...eh, știți voi.

Te-ai întrebat vreodată cine te-ar ajuta?

Tweet

Îmi place cum toată lumea îşi dă cu părerea despre ce ar fi trebuit să facă sau să nu facă oamenii care au rămas fără case în urma inundaţiilor. De parcă toţi oamenii şi-ar permite să se mute în altă localitate mai sigură şi să înceapă să trăiască din nou ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Credeţi-mă, nu putem înţelege nici măcar în proporţie de 10% cum e să fii în locul acestor oameni.

Acum mai bine de zece ani, în urma unui incendiu, casa bunicilor mei a ars până la temelie, n-a mai rămas nimic. Odată cu ea, munca de peste 40 de ani a unor oameni care, când s-au căsătorit la 16 ani, împărţeau amândoi un ou pe zi, atât de săraci erau. O casă care a crescut odată cu ei, ridicată cu lutul modelat de mâini deja obosite şi crăpate de muncă. La fel ca un copil, s-a făcut mare cu sudoarea frunţii părinţilor ei. I-au trebuit zeci de ani, sute de ore, mii şi mii de minute . Totul a căzut la pământ într-o clipită, printre limbi de foc care le-au răpit totul unor oameni care ar fi meritat toate bogăţiile lumii. În acea clipă, bunicul meu, în loc să salveze ce mai putea salva, îi ajuta pe alţii. Iubirea pentru semeni, atât de exploatată de creştinism doar în vorbe, l-a făcut pe tătăiţa să uite de munca lui de veri întregi şi de dolarii ascunşi în mare secret sub o pătură din dulap şi chiar de televizorul pentru care a muncit luni în şir. Şi acum ţin minte cu ce mândrie l-a dezvelit în faţa noastră când s-a întors de la Bucureşti... Nu i-a păsat de nimic. Alţii au fost mai importanţi, aveau probleme mai grave. Omenia s-a plătit atunci în bani, pentru agoniseala lui era prea târziu. Alţii n-au gândit ca el.

Şi acum imaginaţi-vă că aţi fi în locul lor. Că într-o clipă aţi pierdut totul. Simplul gând de a nu avea nimic după decenii de trudă îl înfioară până şi pe cel mai puternic individ. Nu militez pentru cerşetoria de la stat, dar parcă o grămadă de cărămizi crăpate şi o uşă nu pot da măcar speranţă. Aţi putea oare să mai gândiţi limpede? Credeţi că v-ar ajuta alţii să o luaţi de la început? Abia în momente de genul ăsta afli cu adevărat de ce se spune că bogăţia cea mai mare sunt copiii şi prietenii adevăraţi. Tragediile scot la iveală ce e mai rău în oameni. Am văzut fraţi care nu i-au primit în casă pe ai lor, copii care le-au întors spatele părinţilor. Tu te-ai gândit vreodată cine te-ar găzdui, cine te-ar hrăni, cine te-ar îmbrăca?