vineri, 4 februarie 2011

De ce vin moldovenii în Bucureşti

Nu ştiu de restul, dar pot să vă zic de mine. În ultimii doi ani am făcut tot posibilul să realizez ceva în minunatul meu orăşel Focşani. Am deschis firmă. În ciuda faptului că ne-am lovit de nenumărate aberaţii birocratice, de lenea angajaţilor şi nu în ultimul rând de abilitatea nativă de a-şi însuşi bunurile altora, am crezut că poate va merge. Nu, n-a mers. Fără cunoştinţe nu ai şansa să faci nimic, fără o şpagă plasată strategic rămâi fără lucrare, iar unii se tocmesc şi se zgârcesc atât de mult încât ar dori să lucrezi pe gratis sau eventual în pierdere. Şi nici astea n-ar fi o problemă dacă ar merge CEVA, ORICE! Dar totul e în moarte clinică. Se descurcă doar cei care cotizează la diverse partide.

Nici experienţa de angajat în provincie n-a fost mai strălucită, în ciuda faptului că mi-a plăcut la nebunie ce făceam. Nopţi petrecute la birou, weekenduri pe teren şi salariu tip ceapă. Adică te uiţi la el şi îţi dau lacrimile. Nici asta n-ar fi fost o problemă, dacă aş fi putut măcar să TRĂIESC din asta, dar la un simplu calcul ieşeam pe minus. Înainte de a mă gândi la varianta cu Germania am încercat să caut altceva, căci nu sunt genul care să stea într-un loc şi să se vaite. Mai are rost să spun că toate posturile erau ocupate încă dinainte să fie eliberate? Nu cred!

Mai apoi, am auzit din sursă sigură că trebuia să se deschidă o fabrică mare de vopseluri în Vrancea, dar că nu s-a întâmplat, pentru că un pitic cejist a vrut un sac de verzişori doar pentru un teanc de hârtii, iar oamenii şi-au făcut fabrica la Piatra Neamţ.

Da, m-am scârbit total de tot ce se întâmplă în ţinutul vinului şi al cutremurelor, devenit acum ţinutul şpăgii şi al viermilor de partid. Un tărâm în care nu mai au loc tinerii, investitorii, firmele mici şi mijlocii independente politic. Ce să facem şi noi, dragi bucureşteni? Ne orientăm spre plaiuri mai prietenoase, cel puţin din punct de vedere al veniturilor. Şi dacă nu e Bucureşti, e loc în Italia, Germania, Spania, S.U.A., etc.

Pentru noi nu e loc în Vrancea!

11 comentarii:

  1. Bine punctat, Iulia!
    Replica memorabila "ţinutul şpăgii şi al viermilor de partid" !
    Cand or sa ramana singuri, ca tot tineretul va vrea sa plece, si nu vor mai avea de unde sa primeasca spagi gigantice sa-i mai vedem atunci...

    RăspundețiȘtergere
  2. Chestia e ca aceste spagi date peste tot sunt tolerate chiar de marii sefi din marele Bucuresti. Exact ca treaba cu vamesii de la Siret (Suceava) unde se ia mita si e coruptie de 20 de ani dar atata timp cat vamesii cotizeaza si la sefii mari de la Bucuresti e totul OK. Pestele se impute de la cap. Cand o sa avem conducatori corecti poate ca o as fie mai bine...

    RăspundețiȘtergere
  3. "ciubuc', "peşcheş" ...astea-s turcisme intrate in uzul limbajului nostru...doar am fost sub turci de la sfârşitul domniei lui Mircea cel Batran şi pana la 1877.
    nu, retractez, nu-s intrate, sunt cimentuite...nu numai in limbaj ci şi în felul nostru de a gândi.
    ne cumpărăm slujbele, ca pe vremea fanariotilor şi suntem maziliţi, la fel ca atunci, uneori chiar fizic...
    din pacate, nu luptam contra acestui sistem...ne ducem povara "Mioritei" şi-l plângem mereu, formal, pe acel "Acar Păun"...dar ne bucurăm că n-am fost noi pe direcţia loviturii principale...
    părerea mea: ne merităm soarta şi nu facem nimic să ne-o îndreptăm! devenim un popor de asistaţi şi-i lapidăm pe cei ce se opun sistemului...ne-am obişnuit intr-o lâncezeală bolnăvicioasă...de fapt, mândria noastră naţională e în metastază...asteptăm declararea oficială a decesului !

    RăspundețiȘtergere
  4. Inspirati-va din www.emigrat.eu
    Am trecut pe unde ai trecut tu si am hotarat ca nu se merita ... Asa ca am emigrat. Am facut si un blog si adun informatii pentru cei ce doresc sa plece din tara.
    S-auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. n-am cuvinte! Ai dat-o pe bune ! Succes!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Midsummer- Din pacate, nimeni nu se mai gandeste la ziua de maine. Doar sa faca azi, sa fure azi, maine, eh, nu mai conteaza...

    @Vasiauvi- De acord cu tine, doar ca in provincie nu prea ai de unde alege, nici ca angajat, nici ca mic intreprinzator.

    @capca1- Cred cu tarie ca lucrurile se vor schimba in momentul in care ne vom schimba si noi modul de a vedea lucrurile, atunci cand vom incepe sa ne gandim la progresul nostru, lasand capra vecinului sa stea linistita :)

    @Pharaon- Felicitari pentru blog, am fost si eu pe punctul de a pleca, dar n-a fost sa fie. Dar cine stie, inca sunt tanara :))

    @omulvaly- Multumesc! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Cum este Moldova pare a fi intreaga tara daca retusam putin diferentele si extrapolam.
    Eu am terminat dreptul in capitala, in 2006, tot de atunci lucrez in justitie in Alba Iulia insa sistemul, calitatea oamenilor cu care lucrez uneori ma face sa ma gandesc ca locul meu nu este toata viata in postura de functionar.
    Pe de alta parte, in 2008, am facut un credit si am cumparat o afacere, un restaurant (http://restaurant-roxandrina.blogspot.com) si norocul a fost ca am prins un an vreme buna, cu putina criza si mi-am platit datoria. Acum afacerea abia respira.

    P.S. - Mi-a placut articolul tau, ai verva si textul curge de la sine. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Madalin- Iti multumesc mult pentru aprecieri si pentru recomandare. Mult succes cu restaurantul!

    RăspundețiȘtergere
  9. Si la bucuresti este foarte greu sa-ti gasesti un loc de munca bun. Acum sunt anul 3 la informatica, termin, si de cand am inceput facultatea am cautat un loc de munca, nu am avut pretentii de salariu sau altceva. De abia acum o luna am gasit ceva care sa fie in domeniul meu, informatica si am avut si noroc sa fie un job placut, atat, 2 ani si jumatate nu m-a bagat nimeni in seama. O sa ziceti ca sunt student si de asta, bine, dar am o gramada de cunostinte care patesc la fel si nu au doar 22 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  10. Oprisan sa traiasca !!!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Mihai- Eu am inceput sa lucrez inca din facultate la plati si facturari la o companie de telefonie mobila, lucru care mi-a prins tare bine. Cat despre cautatul unui job, stiu prea bine prin ce ai trecut, important e ca lucrurile s-au asezat. Iti doresc mult succes!

    @tr3i- Da, sa fie sanatos! :))

    RăspundețiȘtergere