Paste gol

Tweet

Am fost sa iau lumina in noaptea de Inviere. NU AM SIMTIT NIMIC. Nici lumina in suflet, nu m-am simtit nici mai buna, nici mai impacata cu mine insumi si nici mai linistita. Nimic. Am observat doar o gasca de baietasi bauti, care fumau si injurau in curtea Bisericii, si multe gagicute care de care mai aranjate, care se pregateau probabil de club. Difuzorul de unde ar fi trebuit sa se auda trilurile preotului s-a stricat, iar eu am plecat acasa la doar cinci minute dupa ce am luat lumina care s-a stins in doua clipe. Golul din miezul noptii de Inviere nu a facut decat sa-mi atenueze dezgustul pentru preoti si modul in care este inteles crestinismul in general. Dupa mine, a fi crestin nu inseamna sa mananci fructe si legume o luna, timp in care sa barfesti, sa minti sau sa-i judeci pe ceilalti. Cred ca toata lumea a uitat esenta acestei religii: Iubirea. Iubirea de aproape, de viata si de tot ce ne inconjoara. Si mai cred ca nu ne trebuie doar cateva luni pe an sa incercam sa fim mai buni. Fiecare zi ar trebui sa fie dedicata gandurilor si faptelor bune.

Imi aduc aminte cand eram copil, mergeam la marturisit si impartasit, iar in noaptea de Inviere, imbracata cu hainutele noi, il ascultam pe preot cu atentie si ii sorbeam fiecare cuvant. Ma fascina lumina care venea din toate colturile, zambetele celor dragi si copiii care cantau alaturi de parinte. Asta dupa ce incondeiam zeci de oua impreuna cu bunica, pe care scriam cu stangacie numele tuturor unchilor si verisorilor. Mi-e dor de lumina copilariei mele, care acum cateva zile s-a stins in doua clipe.