Pumnul de buna dizpozitie

Tweet

Am decis sa incep saptamana asta cu un zambet maaaare pe chip si pana acum am reusit sa nu ma las doborata de ce e in jurul meu, desi, daca as gandi in dulcele meu stil total pesimist, m-as da cu capul de un zid. Ce ma bucura e ca am reusit sa nu ma mai gandesc aproape deloc la fumat, desi intr-un moment tensionat am gasit un pachet de tigari intr-o geanta. Nici macar un gand razlet de a fuma nu mi-a brazdat creierul de fumatoare de un deceniu. Asa ca, macar in aceasta saptamana, sunt mandra de mine si daca tot ce s-a petrecut pana acum nu m-a doborat, ei bine, inseamna ca de acum incolo chiar nu am motive de depresii, lamentari si suferinte in van.

Si peste toate astea, am observat ceva: parca toate lucrurile se asaza si chiar sunt convinsa ca va fi bine. Toata veselia asta se datoreaza unui singur lucru: am realizat ca ma gandeam prea mult la orice. Imi oboseam mintea cu tot felul de framantari, de ganduri negative, de griji, de frustrari. Eram prea preocupata de ceea ce nu fac si ce nu se face, decat de ceea ce pot sa fac si de ce o sa fac candva. Si ce mi-au adus toate framantarile? Un mare nimic, un gol, un vid care s-a instalat pe nesimtite in mine, un spatiu care nu-si avea locul acolo.

Si am facut ce fac de fiecare data cand ma simt un nimic, pentru ca am momente de felul asta. Ma gandesc la toti copiii care nu au ce sa bea, pentru care apa potabila e o minune si nu mancarea, la toti cei care sufera prin spitale de boli incurabile, la cei singuri, nevoiti sa intinda mana la trecatori. Suferinta este atat de multa si de grea in jurul nostru, incat problemele mele par fire scurte, lucioase de iarba, intr-un lan napadit de buruieni. Si azi e tot o zi buna!