N-am murit, doar m-am măritat

Tweet

Zilele trecute soarta a făcut să mă întâlnesc cu o colegă de liceu pe care n-o mai văzusem de muulţi ani şi am aflat că stă şi ea în Focşani. Am întrebat-o dacă mai putem bea câte un suc din când în când şi a venit şi răspunsul: “Păi, na’, am auzit că te-ai măritat... N-am mai încercat să te sun”. Ceee??? Frate, să mă ierte Dumnezeu, da’ n-am făcut vreo boală incurabilă, n-am rămas fără o mână şi ambele picioare, n-am malarie sau Ebola. Doar m-am căsătorit!

Da, nu te mai mira! Tocmai eu, aia care nu credeam că aş face aşa o “prostie” până la minim 30 de ani. Tot eu, aia care cu o lună înainte să zică da spuneam că niciodată n-am să accept. Cu ce mă ajută o hârtie? Nici nu m-am visat mireasă când eram mică, nici n-am vrut petrecere mare care din păcate a fost uriaşă. Ba mai mult, vă sfătuiesc pe toate cele care vreţi să faceţi pasul ăsta să vă înarmaţi cu multă răbdare şi nervi de oţel. Cu atâta organizare, parcă se duce naibii tot farmecul... Şi ce poate fi mai frumos decât să ţi se spună “Doamnă” când tu n-ai trecut de faza cluburilor?

Până la urmă e o chestiune de alegere, un lucru care se întâmplă dacă îl simţi, nu dacă îl aştepţi sau te rogi de fraier să-ţi îndese şaiba pe deget ca să fii o “lady”. Nu ştiu de ce, dar simplu cuvânt “lady” mă face să mă gândesc la o căţea. Şi da, puteţi suna, încă mai pot să dansez, să beau, să respir şi alte lucruri de genul ăsta.

Dac-aş fi dictator...

Tweet

Dan Braşov m-a întrebat ce aş face dacă aş conduce România sau mai exact spus, dacă aş avea putere absolută timp de una până la trei luni. Apăi în cazul ăsta aş fi dictator, nu? Moaamă, ce cool! Aşadar...

1.Aş informatiza instituţiile bugetare, unde acest lucru este posibil, iar o parte din personalul care rânjeşte acum în ghişee ar putea fi recalificat pentru a se ocupa de centralizarea datelor.

2.Aş scădea taxele şi impozitele sau le-aş scoate de tot, pentru a încuraja investiţiile străine.(Numai eu am observat că în paradisurile fiscale se trăieşte excepţional?)

3.Aş face parteneriate public-private pentru a îmbunătăţi infrastructura. Aa, şi încă un lucru. Cel care ar obţine lucrarea la licitaţie ar veni cu un preţ normal, ca în alte state europene, nu triplu!

4. Amenda pe nesimţire! Oricei gunoi aruncat pe jos, orice maşină parcată pe pista de biciclete, orice rahat de câine lăsat în parcare, orice flegmă scuipată pe jos, orice grătar făcut în mijlocul pădurii, amendă de cel puţin 1000 de euo sau muncă în folosul comunităţii, supravegheată de bugetarii disponibilizaţi la punctul 1. (Aşa ar fi şi manageri de resurse umane :D)

5. Încurajarea turismului prin programe speciale adresate pensionarilor, copiilor dezavantajaţi şi celor cu cerinţe speciale; modernizarea taberelor şcolare şi transformarea staţiunilor cu băi termale în SPA-uri de şapte stele.

Aş mai fi avut de scris, dar deja e prea mult… Şi dacă asta aş face pentru ţară, vă daţi seama câte aş face pentru mine… Cert e că după încheierea mandatului aş face înconjurul lumii!

Îi invit şi pe Ioana, Alin şi Valy să îşi dea cu părerea. Hmm, dacă mă gândesc mai bine, mi-ar plăcea să se pună în postura asta şi BdV şi Gabriela.

Homo victimorus

Tweet

Dacă nu cunoaşteţi niciun exemplar din ăsta ar trebui să pupaţi pământul de sub picioruşele voastre pentru că sunteţi nişte norocoşi. În primul rând, el este singurul care munceşte, care duce în spate toate greutăţile din jurul său, precum anticul Atlas. Dacă nu iese în evidenţă concret prin nimic, asta e doar pentru că munca titanică pe care o depune este, într-un mod inexplicabil, neobservată de nimeni. Dar nu-i nimic, are el grijă să afle toată lumea cât efort suprauman depune, mai ales prin comparaţii cu ceilalţi care nu fac altceva decât să piardă vremea. Chiar dacă realitatea îl contrazice şi eforturile celorlalţi sunt materializate, are el grijă să explice că fraierii din jurul său fac o treabă de mântuială, incomparabil mai proastă decât el. Dar nu-i nimic, se sacrifică tot el, de parcă ar fi prima dată. Offf, nimeni nu-l apreciază...

Este indspensabil. Convins că fără el totul se prăbuşeşte. Nu, n-are motive să creadă asta, cifrele îl contrazic. Dar a deprins atât de bine arta văitatului încât simplul fapt că nu câştigă dublu faţă de prezent îi pare o nedreptate cruntă pe care are grijă să o expună unde trebuie. Soarta îi aplică lovituri pline de cruzime. Toţi îl urăsc sau cel puţin îl invidiază. Şi, bineînţeles, are grijă să afle toată lumea ce destin mizerabil are sărăcuţul. Nimic nu e mai greţos decât falsa modestie care cere pupături în dos şi îmbrăţişări prefăcute, acompaniate de zâmbete false. În categoria asta intră şi gagicile care se plâng de dimensiuni astronomice ale fundului, doar pentru a smulge un “Dragă, dar arăţi minunat! Cum poţi spune aşa ceva”? Homo victimorus e tot un fel de Homo superiorus în mintea sa, dar mult mai uns cu alifiile prefăcătoriei şi deprins cu lacrimile unsuroase de crocodil.

Interzis minorilor! Sau nu?

Tweet

Uitaţi ce minunăţie mi-au văzut ochii într-un chioşc cu suveniruri montane, printre multe alte jucării pentru prichindei. Eu m-am gandit la cateva ipoteze:
1. Mintea mea e bolnavă iar asta chiar e jucărie pentru copii(?!?)
2. Comercianţii au gasit o modalitate inedită de a vinde vibratoare contrafăcute
3.E reclamă mascată la şerveţele nazale
Dacă aveţi alte idei sunteţi liberi să le postaţi.

Un caldă, alta rece, da’ la munte totul trece

Tweet

Pentru că atmosfera se încinsese de-a binelea la Focşanigeles, iar sesiunea se apropia vertiginos, am tulit-o la munte în weekend. A fost pentru prima dată când am respirat aerul tare al pădurii de sub stâncă vara. Ce să mai, litoralul rămâne prost! Cred că nu există ceva care să te remonteze mai bine decât o plimbare prin valurile de căldură molcomă împletite cu cele de răcoare cu miros de brad. A fost, de departe cel mai odihnitor weekend de până acum.

Da’ cum concediile în ţară nu pot fi simple şi frumoase ci trebuie să aibă musai şi întâmplări care includ semeni mai puţin bine dispuşi, vă recomand cu căldură să evitaţi pe cât posibil restaurantul Caraiman din Buşteni. Ciorbele cam diluate, peştele învechit şi pizza de dimensiunea unui sendviş ne-au făcut pe noi cei de la masă să nu lăsăm deloc bacşiş. Ba mai mult, unii au lăsat chiar fise în plicul pentru notă. Asta n-ar fi nimic dacă la plecare chelnerii n-ar fi aruncat cu măruntul după noi că deh, doar nu voiau să mai şi revină clienţii ăştia idioţi care au greşit restaurantul. Asta după o experienţă şi mai interesantă la mare, weekend-ul trecut, când chelnerii spuneau că n-au apă plată şi pizza, până când le-am văzut la alte mese... Dar cum poţi fi supărat, când crapi pleoapele dmineaţa şi vezi Crucea de pe Caraiman învăluită în nori?

Gustare pentru puturoşi

Tweet

Aveţi jumătate de oră la dispoziţie să mâncaţi, vă e foame rău şi nici n-aţi avut timp şi chef să umpleţi frigiderul. Fiţi fără de griji! Nu aveţi nevoie decât de cuperci mari, câteva felii de muşchi file afumat, caşcaval sau mozzarella, roşii şi un praf de oregano. Încingeţi bine cuptorul vreo câteva minute, timp în care aşezaţi cu tandreţe ciupercile “dezcodăţate” într-o tavă. După vreo zece minute în care au transpirat şi s-au subţiat în valurile de căldură, puneţi-le câte o pălărie din muşchi şi trimiteţi-le din nou în saună pentru încă zece minute. Mai apoi, aşezaţi pe fiecare “doamnă” elegantă cu pălărie şi câte un cub pufos de caşcaval în loc de moţ şi iar cu ele în focuri. Când pălăria s-a rumenit şi s-a încreţit, iar caşcavalul s-a topit de plăcere, tăiaţi bucăţi de roşii şi presăraţi oregano. Ta-daaam!

Marea neagră ca turismul

Tweet

Se tot vorbeşte în ultima perioadă despre turism şi cum litoralul românesc ar putea scoate ţara dn criză. Să-mi fie iertat, dar nu prea cred. Marea noastră nu e nici mai frumoasă, nici mai curată, nici mai caldă ca altele, ba din contră. Anul ăsta, pentru prima oară, am sesizat şi o subtilă pâclă de ulei la suprafaţă. Oricum, la legislaţia pe care o avem, niciun ban cheltuit pe litoral nu se duce în buzunarul statului. De câte ori aţi primit bon fiscal la hotel sau chiar la restaurant?

Am avut relativ recent o discuţie în contradictoriu cu un patron de agenţie de turism şi după cum am aflat ulterior şi de pensiune, care se plângea de impozitul forfetar, însă a ajuns să-mi dea dreptate într-un final, ba chiar a crezut că sunt de la finanţe :) Ştiţi cât e impozitul forfetar anual? Cam 550 de lei. Atât! Pana mea, dacă nu îţi permiţi să plăteşti măcar atât la stat, de ce mai ai firmă? Ce produci? Marea greşeală, cred eu, a guvernanţilor, a fost că l-au aplicat cam peste tot, dar eu zic că în turism, unde nu ai un control asupra profitului, e binevenit. De ce? Păi, patronul de faţă spunea că vrea să plătească impozitul pe profit, nu forfetar. Şi de aici începe distracţia. În fiecare an, el a declarat profit zero, deci nu plătea mai nimic. Vrem turism, vrem şosele, vrem siguranţă, vrem politicieni cinstiţi, dar când e vorba de noi, ne fofilăm pe cât posibil. Dar să faci şmecherii şi apoi să te plângi tot tu, cred că e tipic românesc. Nu mai ştiu unde citisem că noi românii ne plângem până şi de faptul că vara e cald şi iarna frig.


În schimb, am toată încrederea că exploatarea poveştii cu Dracula ne-ar scoate dacă nu neapărat din criză măcar din anonimat, mai ales că se poartă din ce în ce mai mult ceea ce se numeşte turism negru. La fel şi turismul rural, dar asta e o altă discuţie. Marele beneficiu pe care îl aduce un turism bine pus la punct este că intră bani în ţară, dar de aici până la a spune că ne-ar salva de la căderea economică mai e mult. Şi ca să închei, cât am stat anul trecut în Grecia, nici măcar un euro cheltuit de mine în concediu nu a fost impozitat. Şi apoi ne întrebăm de ce lucrurile nu merg.

Cel mai bun sfat

Tweet

Eşti prost. Arăţi ca dracu’ intrat în depresie. Eşti rupt în fund de sărac şi puţi. Mama ta e atât de urâtă încât dacă ar vrea să facă o baie în piscină, apa s-ar evapora de scârbă la vederea unei asemenea hidoşenii. Nu-i aşa că te-ai enervat? Nu-i aşa că simţi nevoia să dai un răspuns pe măsură şi eventual să arunci şi tu cu noroi sau măcar să te aperi negând cele afirmate mai sus? Ei bine, faci cum vrei, dar să ţii cont şi de ce scrie mai jos!

Cel mai bun sfat pe care l-am primit în ultimul timp a fost de la o colegă de serviciu, cu câteva zile în urmă. Când cineva te jigneşte, când te laudă, când îşi exprimă vehement opţiunile politice şi preferinţele în materie de orice, ESTE DOAR PĂREREA LUI. Nu este adevărul absolut, nu are neapărat dreptate şi are motivele sale pentru a spune ce spune. Poate dacă n-am mai simţi mereu nevoia să demonstrăm că doar noi avem dreptate şi dacă nu am mai lua atât de în serios toate mizeriile altora am fi un pic mai liniştiţi, dacă nu chiar mai fericiţi. Asta nu înseamnă să nu acceptăm criticile obiective, dar “Eşti prost!” nu se încadrează aici.

Foto

Criza, unde e criza?

Tweet

Nu ştiu de ce, dar am impresia că Măria Sa criza nu prea a ajuns la noi şi că se odihneşte pentru moment la televizor, unde nişte dudui cu salarii de mii de euroi s-au încins cam tare cu mult înainte de punctul culminant şi varsă lacrimi amare pentru sărmanii patriei. Dar să lăsăm asta, că dacă n-a venit acum vine ea pe la toamnă, şi să mergem la plimbare pe stradă.

Ora 11.30, Kaufland, într-o zi de miercuri: M-am dus să-mi iau ceva de mâncare pentru prânz. Ce să vezi? Pliiin. Şi nu de fraieri de-ăştia ca mine care mănâncă fructe la prînz, ci de oameni în floarea vârstei, cu cărucioarele pline până la refuz. Acum, eu înţeleg să nu fii la muncă pe la ora asta, poate ai luat şi tu o pauză, da’ până umpli cărucioiul ăla trece mai mult de o oră, plus că tre’ să duci cumpărăturile acasă, să le aşezi în frigiderul cumpărat în rate în vremurile bune. Eheee, ai treabă, nene!

Şi o fază de zile mari: O tanti la casă, pe la vreo maxim 40 de ani, se văita că nu-i ajunge ajutorul social, în timp ce agita în faţa mea o mână plină de inele de aur şi se scuza că detergentul de vase pe care îl cumpărase era de fapt o mică parte din cumpărăturile zilei. Coşul ĂLA MARE era afară. Eu ce să mai zic? Mă uitam cruciş la cele trei fructe mari şi late de pe bandă şi mă gîndeam să mă scuz şi eu. Oare să mă scuz că mă duceam să muncesc în loc să cer de la alţii? Să mă scuz că nu m-aş împopoţona cu aur de multe milioane pe mâini pentru a mă văita mai apoi de sărăcie? Sau să mă scuz că simt câteodată că dacă în ţara asta nu furi statul sau pe ceilalţi în nici un fel, eşti ultimul fraier?

Ploaia de castraveţi

Tweet

Să înceapă aruncatu' cu castraveţii, "compoatele", ţigările şi tot ce mai aveţi prin casă. Vă reamintesc că afişul ăsta tronează într-un bloc în care nişte tanti isterice urlă la tine să speli pragul din exteriorul uşii, în timp ce emană un miros puternic de transpiraţie, ceapă şi peşte prăjit.

Un măr putred

Tweet

Eu, ca om care nu prea are treabă cu politica de felul meu, de la distanţă, o văd ca pe un măr stricat, putred, mâncat de larve aproape în întregime. Dacă e nevoie de partide şi de instituţiile statului ştim să ne răspundem şi siguri. Bineînţeles că e nevoie! Dar cum pot cere unii o lume politică imaculată când încă de la intrarea într-un partid, aproape orice individ e învăţat cum să fure, să mintă, să înjure partidele opuse pe net, să se bată cu adversarii şi pentru cei care au trecut la avansaţi, cum să fraudeze alegerile?

Dacă prin cumulul eforturilor tale şi ale colegilor obţii o funcţie, nu trebuie să te gândeşti că acum te poţi opri din micile furăciuni. De-abia de-acum simţi cum îţi curge sânge de politician prin vene şi simţi puterea din mâini. Acum încep uşor, uşor să sune telefoanele. Prietenii şi cunoştinţele noi pe care ţi le faci, din ce în ce mai multe şi parcă mai sincere, încep să te linguşească, să te venereze, să-ţi facă multe cadouri. Poţi să te apuci de treabă. Lucrurile parcă merg din ce în ce mai bine. Doar că partidul nu te iartă. E exact ca o mamă: ea te-a făcut, ea te ucide.

Doar că mama asta vrea ajutor. Vrea bani. Vrea influenţă. Parcă nu se pupă cu ideile tale de a nu ocupa o funţie de dragul de a o ocupa. Voiai să faci ca prezenţa ta să se simtă, să realizezi CEVA. Doar că mama vrea înapoi jucăriile împrumutate, cu tot cu dobândă. Îţi spune şi cum să faci, cu cine să vorbeşti şi aparent te susţine. Te ia de mânâ, îţi dă siguranţă, ca orice mamă. Prietenii, din ce în ce mai mulţi, vor şi ei ceva în schimb pentru prietenia lor. Familia te presează. Copiii au nevoie de bani. Lasă că proiectele se pot realiza mai târziu.

Mandatul e pe sfârşite. Proiectele şi visurile tale s-au dus pe apa sâmbetei. Cu ce ai rămas? Vreo două case, o maşină strălucitoare, mulţi bani şi prieteni de încredere, dar şi respectul “mamei”. Şi parcă acel ceva din tine, care te-a împins până aici, nu te lasă să fii fericit. Noii tăi prieteni nu mai răspund la apeluri, cei vechi te privesc cu dezgust, căci ai uitat de ei de mult. Le ceri copiilor un pupic, ei o fac, dar din obişnuinţă întind mai apoi mâna. Oamenii care te-au ales te urăsc, eşti încă unul pe listă. Încă unul care n-a făcut nimic. Încă unul care a furat. Acum poţi să treci printre larve, ţi-ai câştigat cu prisosinţă locul.