Criza, unde e criza?

Tweet

Nu ştiu de ce, dar am impresia că Măria Sa criza nu prea a ajuns la noi şi că se odihneşte pentru moment la televizor, unde nişte dudui cu salarii de mii de euroi s-au încins cam tare cu mult înainte de punctul culminant şi varsă lacrimi amare pentru sărmanii patriei. Dar să lăsăm asta, că dacă n-a venit acum vine ea pe la toamnă, şi să mergem la plimbare pe stradă.

Ora 11.30, Kaufland, într-o zi de miercuri: M-am dus să-mi iau ceva de mâncare pentru prânz. Ce să vezi? Pliiin. Şi nu de fraieri de-ăştia ca mine care mănâncă fructe la prînz, ci de oameni în floarea vârstei, cu cărucioarele pline până la refuz. Acum, eu înţeleg să nu fii la muncă pe la ora asta, poate ai luat şi tu o pauză, da’ până umpli cărucioiul ăla trece mai mult de o oră, plus că tre’ să duci cumpărăturile acasă, să le aşezi în frigiderul cumpărat în rate în vremurile bune. Eheee, ai treabă, nene!

Şi o fază de zile mari: O tanti la casă, pe la vreo maxim 40 de ani, se văita că nu-i ajunge ajutorul social, în timp ce agita în faţa mea o mână plină de inele de aur şi se scuza că detergentul de vase pe care îl cumpărase era de fapt o mică parte din cumpărăturile zilei. Coşul ĂLA MARE era afară. Eu ce să mai zic? Mă uitam cruciş la cele trei fructe mari şi late de pe bandă şi mă gîndeam să mă scuz şi eu. Oare să mă scuz că mă duceam să muncesc în loc să cer de la alţii? Să mă scuz că nu m-aş împopoţona cu aur de multe milioane pe mâini pentru a mă văita mai apoi de sărăcie? Sau să mă scuz că simt câteodată că dacă în ţara asta nu furi statul sau pe ceilalţi în nici un fel, eşti ultimul fraier?