luni, 9 august 2010

Costineşti, the land of buluceală

De mai bine de cinci ani nu trece vară în care să nu trec măcar două zile pe la Costineşti, locul de unde îmi vin cele mai frumoase amintiri din vacanţele din liceu. Îi cunosc toate plajele, toate străduţele, dintr-o parte în alta. Cred că nu există golfuleţ, scoică sau fir de nisip cărora să nu le ştiu locul. Deşi pare staţiunea în care cocălărismul e la el acasă, Costineştiul are părţi care te pot surprinde, locuri pe care nu le găseşti în altă parte, plaje izolate, cu apă limpede şi înlănţuiri lucioase de roci. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum, ci despre buluceala, gloata, turma, hoarda, spuneţi-i cum vreţi, de weekendul ăsta.

Cum vă spuneam, de o bună perioadă de timp vin în fiecare vară, în anii trecuţi petreceam aproape toată vara pe litoral. Băi nene, eu ceva ca anul ăsta n-am văzut în toată viaţa mea. Şi am păţit ceva în premieră: am rămas blocată pe stradă în mers. Îmi pare tare rău că n-am avut aparatul foto cu mine, că vedeaţi ce n-aţi văzut. De la pitzi, la cocalari, la părinţi cu copii de mână, cum să vă spun, un puhoi infinit de oameni, totul condimentat cu zeci şi zeci de tarabe care vând de la gogoşele şi bombonele la vibratoare şi sâni de plastic. Costineştiul a devenit pentru două seri un mare bazar, o mare groapă de gunoi, o oală în fierbere, plină de oameni.

Şi nu pot să nu îmi aduc aminte de un sfârşit de săptămână petrecut la Nisipurile de Aur, tot în vârful sezonului. O staţiune frumoasă, curată, plină de flori, dar în schimb cu prea puţini oameni. Şi atunci mă întreb şi eu, cum de peste tot văd că românii fug la vecini, că litoralul nostru rămâne gol, etc. Şi mai haios e că săptămânile trecute nu era mai nimeni pentru că au văzut la ştiri peşti otrăvitori, peşti care, de altfel, sunt în apele noastre de ani buni, da’ abia anul ăsta i-au descoperit şi televiziunile. A dat strechea în turişti tocmai când îmi pregătisem şi eu un weekend relaxant. Şi bineînţeles că plajele izolate n-au mai fost deloc izolate. Tot Soveja e mama odihnei.

14 comentarii:

  1. Masurile de austeritate sunt luate de politicieni imediat dupa ce urmaresc stirile care arata ca litoralul e full, masinile se cumpara, casele se construiesc, hypermarket-urile sunt pline ochi. De unde se deduce ca romanul are bani.

    E adevarat, sunt multi romani care inca isi mai permit un concediu, dar sunt foarte multi care chibzuiesc atatde bine banul pentru a le oferi copiilor un week-end la mare. Anul asta s-au nimerit la Costinesti si Eforie, din cate am inteles.

    Apropo de pestii aia otravitori, un tip mi-a zis ca el nu merge la mare ca ii e frica de pesti si de nu stiu ce alte vietati care isi fac veacul pe plaja. Atat de sensibili am devenit. Asta ca sa nu zic ca punem botul mult prea usor.

    Soveja sa traiasca! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Danbrasov- La Costinesti mereu a fost aglomerat, dar nu pentru ca romanii o duc bine, ci pentru ca e ieftin. La faza cu pestii am fost pe jos de ras. Maica-mea imi spunea ca inca de acum 5 ani se stia de pestii astia si n-a mai facut nimeni o intreaga campanie. Da' aia cu rechini ce sa mai zica?

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, asa am simtit si eu acum 2 saptamani la Saturn unde stiam ca e liniste si lume putina...spre suprinderea mea...full!!!!...iar faza cu pestii a aparut in ultima mea zi acolo...:))) salvamarii anuntau sa nu intre lumea in apa...

    RăspundețiȘtergere
  4. @Mica- Si la Saturn? Wow! Ca eu ma gandeam sa ma duc sa fac plaja in alte statiuni mai libere. Dar se pare ca nu prea au fost.

    RăspundețiȘtergere
  5. he,he,he...nu-ti doresti norocul meu! eu am mers la mamaia, acum vreo luna si nu era nimeni! numai eu si ploaia ! nici adriana nu iesea cu mine in afara hotelului! vezi,. de-aia-s io melancolic, ca mie-mi place prin ploaie. "singing in the rain"

    RăspundețiȘtergere
  6. daca vorbim de turism de weekend, e clar ca alegem litoralul romanesc, nici nu se pune problema...
    iar, daca se merge in gasca mare, e mai usor sa treci cu vederea aspectele mai nasoale de la romani.
    Costinestiul, ramane cu farmecul lui, indiferent ce va fi...

    RăspundețiȘtergere
  7. @capca1- Ai nimerit si tu o vreme atunci... Cred ca esti mai baftos tu de felul tau.

    @PatrickDan- Intr-adevar, majoritatea erau turisti de weekend. Pe mine ce ma enerveaza e drumul lung pana la mare, mai ales ca pe unele portiuni e prost rau!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ca sa nu mai repet si eu sunt deacord cu ceea ce a zis si "danbrasov"...inseamna ca sunt bani! :p

    RăspundețiȘtergere
  9. Am patit exact acelasi lucru, ba mai mult, nu am reusit nici sa gasesc cazare pentru ca nu acceptau turisti doar pentru un weekend. Ar trebui sa se profite de turismul de weekend pentru ca acesta a ramas romanilor, timpul limitat si lipsa banilor il recomanda

    RăspundețiȘtergere
  10. anu asta vreau sa incerc un Sfantu Gheorghe...litoralul traditional romanesc este plin de puncte puncte

    RăspundețiȘtergere
  11. @Andrei- Multi si speculeaza. Cer 50 de lei in timpul saptamanii si 200 de lei in weekend.

    @Adrian- Incearca si Gura Portitei, e superb acolo!

    RăspundețiȘtergere
  12. Pe mine nu mă atrage marea în sezon estival. Mie îmi place să fiu aproape singură...eu şi ea...avem multe să ne spunem :). Însă, dintre mare şi munte, eu aleg muntele pentru că e...magnific! Cortul, greierii, ţipetele păsărilor, apusurile...

    RăspundețiȘtergere
  13. @Ramona- Si mie imi place la munte, dar parca tot mai mult la mare. Toata copilaria m-am plimbat prin paduri si mereu am simtit lipsa marii, mai ales ca ai mei se plictiseau repede de litoral si mereu ajungeam acasa dupa doar cateva zile.

    RăspundețiȘtergere
  14. Da Iulia, cred că în acest fapt constă minunăţia vieţii... în puterea de a alege şi în diversitatea ei :).

    RăspundețiȘtergere