Nevoia de tătuc

Tweet

Am citit de dimineaţă un articol, în care zace ascuns rezultatul unui sondaj surprinzător aici .

Până azi aş fi crezut că nevoia de a-ţi spune cineva ce să faci, cum să te îmbraci, ce să spui, cât şi cum să munceşti este doar a noastră. Se pare că şi nemţilor le e dor de un Fuhrer, care să conducă ţara cu mână de fier. Bine, nicidecum nu egalează dorul nostru de cizmarul îndrăgostit de popor. Ceea ce nu pot să nu observ e că ne îndreptăm uşor, uşor spre socialism. Şi îndrăznesc să spun asta din prisma ultimelor evenimente de pe scena politică.

Sloganul PSD “România curată, România socială” ar fi stârnit acum vreo cinci ani o întreagă revoltă, eventual proteste anticomuniste pe la Timişoara. Astăzi însă, din ce în ce mai mulţi români par să îmbrăţişeze ideea că “boul care trage, tot ăla să fie biciuit”. Gerhard Schroder spunea, într-un interviu la Antena 3, că împozitul progresiv e bun în Germania şi că timpul cotei unice a trecut. Dar în ţara în care mamele de baroni au trei case şi şapte maşini se mai aplică oare cu acelaşi succes? Nu mai zic de faptul că la nemţi dacă iei un salariu de 400 de E nu plăteşti impozite, însă dacă iei 800 ajungi tot cam pe acolo, aşa că nu te mai oboseşti.

Aud din ce în ce mai des că în comunism aveai casă şi serviciu, nu puteai vorbi prea multe, dar erai asigurat. Trăiai prost, dar liniştit. Nevoia de tătuci îşi are originea din antichitate, dar cred eu că şi în lipsa noastră de iniţiativă, în faptul că ne mulţumim şi cu pământ arid şi sterp, dacă avem rădăcinile bine înfipte în el.

Părinţii noştri nu au trecut prin căutarea unui job, nu au simţit cum e să dai din coate, dar nici cum e să avansezi, să ai opţiuni, să te perfecţionezi zi de zi. Suntem un neam comod, care alege să stea, să strângă cureaua, să îndure cu stoicism măgării de la tătuci. Numai noi putem aplauda şi stoarce lacrimi de admiraţie pentru un drum neterminat sau investiţii finanţate de cinci ori şi făcute o singură dată sau deloc.

O turmă de oi dezorientate care se pierde în munţi are nevoie de un cioban cu băţ de fier, îmbrăcat cu sumană scumpă, dar care varsă lacrimi de crocodil când se apropie lupul.