“Umiliti si obiditi” - F. M. Dostoievski

Tweet

Asa nu se mai poate! Este deja a doua carte pe care o citesc luna asta in care moare o fetita la final, vezi aicihttp://nimicuri1.blogspot.com/2009/02/nu-lasati-cartea-din-mana.html. Daca data trecuta era vorba mai mult despre o fetita rasfatata rapusa de gelozie, acum povestea micutei Nelli aproape m-a facut sa plang, mai ales ca povestea sa era cat pe-aci sa se repete si in cazul Natasei, personajul feminin principal al romanului. Fetita este victima unei mame cu o minte simpla, care demonstreaza cum virtutea si adevarul te pot duce la sapa de lemn. Povestea zugravita de Dostoievski are, pe undeva, iz de telenovela, cand fetita se dovedeste a fi tocmai fiica printului „cel rau”, dar mai ales cand totul se termina cu un „happy-end” de zile mari, in care eroul (in acest caz chiar povestitorul) ramane cu femeia iubita si adorata care pana atunci a iubit cu patos pe altcineva. De departe, cel mai interesant personaj este printul, care este personificarea unui cinism dus la extrem dar si a unei intelepciuni malefice din care izvorasc adevaruri nescrise pana atunci. Iata cateva: „Orice iubire trece, nepotrivirea insa ramane pentru totdeauna”, „Acum, omul trebuie sa joace teatru; acum noi toti nu facem altceva decat sa jucam teatru, asa-s timpurile”, „exista o voluptate cu totul aparte in aceasta smulgere neasteptata a mastii, in acest cinism cu care omul incepe deodata sa se infatiseze inaintea altuia in posturi care il dispenseaza de orice jena sau rusine fata de omul acela”. Astfel de fraze fac diferenta intre un roman tip telenovela ieftina si scrierile lui Dostoievski, chiar daca acest roman nu se numara printre marile sale capodopere.

Kitsch-ul contemporan, materializat in martisoare

Tweet

In ultimii ani, sarbatoarea primaverii a fost transformata, in cel mai pur stil romanesc, in kitsch-ul primaverii. Simbolurile adevarate ale acestei sarbatori, cosarul, ghiocelul sau trifoiul cu patru foi care poarta noroc, sunt uitate in favoarea florilor din plastic, animalutelor de plus, brichetelor cu laser sau ale fetelor bisericesti din tinichea. Tin minte si acum cum intr-un an de liceu am primit un buchet facut din bucsus (clasicul boschet) si flori din plastic, iar intregul aranjament mirosea puternic a pipi :) . De atunci m-am decis sa daruiesc colegelor si prietenelor doar ghiocei verificati temeinic inainte de eveniment! Mi-a mai placut descrierea snurului alb-rosu de pe Wikipedia: “Mărţişorul este format din doua snururi impletite asemenea ADN-ului”. Recunosc ca la asta nu ma mai gandisem pana acum, dar am aflat intre timp ca martisorul semnifica si renasterea. Asa ca in acest an vom renaste precum cateii de plus sau sfintii din tinichea. Frumos, nu?

Vreau sa emigrez!!

Tweet

Nu mai suport tara asta porno in care traim! Totul, dar totul e porno! Piticul porno, regina porno, printesa porno, chiar si bunica porno! Mai grav e ca si frigiderul tot porno e. Platim constiinciosi impozitele la stat si ce primim in schimb? Cratere in loc de sosele si autostrazi, institutii si sefi de institutii corupti, promisiuni, minciuni si amagiri din partea „alesilor”, profesori frustrati care refuza sa mai educe elevii, pentru a lua bani din meditatii. Romania e tara in care primeaza cultura porno si mai putin educatia sau spiritul civic. Intr-o tara in care asta e tot ce vezi la televizor si citesti in ziare, ce perspective de viitor poti sa ai?!? Chiar daca iti doresti sa inveti, realizezi la un moment dat ca sunt 80 % sanse sa nu-ti ajute la nimic. Atunci, care sunt sansele de reusita? O cariera in industria filmelor pentru adulti sau in lumea interlopa.. De ce? Pentru ca toate curvele si toti hotii (fie ei de portofele sau de banci) reusesc in Romanica. Atunci care e scaparea? EMIGRAREA!! M-am gandit zilele astea ca as vrea sa plec in Australia, pentru ca e departe, nu e atinsa de criza si as putea sa fac surf sau chiar sa cresc canguri! Dar, ma mai gandesc. Astept si alte variante imbietoare. Voi unde ati pleca?

Aromele copilariei

Tweet

Remember guma Turbo? Sotron? Elastic? Dooamne, ce copilarie minunata am avut! Vara mergeam la bunici, ma dadeam cu sania, ma urcam in toti copacii, faceam baie in apa racoroasa a raului… Iar cand ajungeam in spatele blocului cu vecinii, jucam elastic si sotron, v-ati ascunselea si “tara, tara, vrem soldati” pana se intuneca si eram cu totii chemati insistent la masa. Astazi, ma uit la frate-miu, si tot ce il incanta sunt jocurile pe calculator, cat mai violente, cu cat mai multe arme si monstri. Desi acum parintii nostri stau la casa, curtea pare parasita, leganul s-a scorojit de tot si vara fructele putrezesc in pomi. Si cand ii vin prietenii acasa, se joaca impreuna la calculator. Nu tu gradina, nu tu jocuri in aer liber. Chiar si mingea colorata de asta vara zace dezumflata pe pavajul stropit din loc in loc cu buruieni. Unde s-au dus vremurile de demult in care mestecam Turbo toata ziua si aveam pungi intregi de surprize? De ce fetele din Sailor Moon si Sandi Bell s-au transformat acum in pitzipoance isterice si Tom si Jerry sunt romani?!? Trista copilarie ii asteapta pe micutii care vor veni pe lume…

Datorii mai vechi

Tweet

Dupa cum i-am promis unei prietene, atasez niste poze de la nunta, momentul in care mi-am schimbat si identitatea, macar in buletin. Blogului o sa-i las acelasi nume, pentru ca e locul in care imi permit sa fiu copil! Ca asa vreau eu!

De ce eu, domn’le?

Tweet

Intr-un oras in care aproape zilnic astept la semafor in spatele unei carute, in care duc masina la service la fiecare trei luni din cauza gropilor si in care smecherii trec pe rosu prin fata politiei, eu imi iau amenda ca parchez pe trotuarul din fata blocului. Si cam unde ar vrea martienii albastri cu cascheta sa-mi las masina? Sa o iau cu mine in casa? Sau poate sa dorm in ea… Tin sa mentionez ca in fata blocului e spatiu de parcare “legala” doar pentru patru masini, in rest doar trotuar. Baietii cu gulerele negre (ultima gaselnita pentru a masca jegul) au mai facut o mica gafa si saptamanile trecute, cand m-au oprit pt ca se cautau armele de la Ciorogarla, dar nici dupa rugaminti insistente nu s-au uitat in portbagaj, desi li s-a spus clar ca era un intreg arsenal acolo. Daaar, ce cascheta mea! Hai sa-i amendam pe prostii care parcheaza in fata blocului…Nu mai zic ca singura amenda pe care am mai luat-o pana acum a fost pentru mirobolanta viteza de 62 km/h. Si ca sa nu ma acuze lumea ca vorbesc prostii, am atasat si o poza cu carutasii care se plimba nestingheriti pe europeana, cand radarele sunt la tot pasul.

Cum o fi Paradisul?

Tweet

Daca as avea o viata perfecta si fara de pacat, nu as sti sa aleg locul ideal in care sa-mi petrec eternitatea. Ce poate alege un om dintre seninatatea muntelui, verdele adanc al brazilor, aerul care iti fericeste plamanii si apa de izvor care iti poate potoli chiar si foamea, si valurile cand line, cand fioroase ale marii si nisipul fin, incins, care se lipeste de pielea transpirata sub razele mangaietoare ale soarelui? Mare sau munte? Sau poate o fi intalnirea cu cei dragi, rememorarea clipelor unice din viata, a persoanelor care ne-au facut sa tresarim pentru prima data? Poate fi tot ce ne umple corpul de dopamina…Poate un rai al drogurilor care nu ne fac rau sau al unor mese imbelsugate incununate de bautura fina din abundenta, sfarsite prin decenii intregi de dragoste nabadaioasa…Dar oare nu toate aceste placeri care ne zguduie corpul si simtirile apartin iadului? Poate tot ce e mai frumos , dar mai ales placut in aceasta lume e intr-un oarecare mod o forma a raului. Sincer, eu cred ca m-as plictisi sa-mi petrec timpul in liniste, contempland frumusetea peisajului, meditand. Asemeni unui copil obraznic, o boacana imi da un soi de satisfactie ciudata, o veselie inexplicabila. Asta trebuie sa fie raiul: sa poti face lucruri rele, sa poti gresi oricand fara ca faptele tale sa aiba repercusiuni. Refuz sa cred ca suntem indrumati sa ne abtinem de la atatea lucruri care ne fac placere doar pentru a ajunge sa ne plictisim intr-un peisaj de vis.

Amintiri arse de vii

Tweet

Daca grecii considerau ca focul reprezinta puterea zeilor, pentru mine, flacarile aurii nu sunt decat tristete si amintiri ucise. Se implinesc aproape zece ani de cand papusile din panza au ars, iar cartile si hainele care mi-au imbracat copilaria s-au transformat in cenusa. Si acum tin minte casa bunicii, gradina plina de fasole si papusoi, paianjenii si balega puturoasa din grajduri. Chiar cu o luna inainte sa ia foc casa de lemn a bunicilor, le cantam melodiile Madalinei Manole cand mergeam impreuna la adunatul fanului. Credeam ca oricat de mare as fi, oricand ma pot intoarce la papusile mele, la vederile de pe litoral scrijelite cu mana de copil sau la scandurile uscate din curte, unde jucam v-ati-ascunselea cu copiii pe care n-aveam sa-i mai revad vreodata. De cand a ars templul inocentei mele, privesc focul cu dispret, ura si tristete. Detest faclia care mi-a furat fara drept de apel puritatea sufletului si increderea in dreptate. De atunci, nimic si nimeni nu mi-a mai redat copilaria…

Nu lasati cartea din mana!

Tweet

Desi m-am chinuit vreo trei saptamani sa termin “O pagina de dragoste” de Emile Zola, abia aseara m-am incapatanat sa o citesc pe toata. Din cand in cand am momente in care nu pot sa continui sa citesc, in mod special din cauza pasajelor descriptive lungi, care ma plictisesc deseori. Aseara mi-am dat seama ca as fi facut o mare greseala daca renuntam la aceasta carte. Ultimele capitole m-au captivat si m-au intristat ingrozitor. Jeanne, fetita Helenei, a murit din cauza geloziei pe care o simtea cand un alt barbat ii atingea mama. Desi era foarte bolnava, in momentul in care femeia a plecat spre amant, fetita s-a asezat sub geamul deschis, lasand ploaia sa-i agraveze boala care a condus-o catre moarte. Autorul a prezentat inmormantarea ca pe un bal al primaverii, cu fete in rochite albe, cu buchete de trandafiri, totul inconjurat de muuulte flori! O alta imagine care mi-a ramas in minte este cea a Parisului, care resimtea emotiile personajelor, fiind cand trist, cand plin de lumina. Tot in aceste ultime pasaje am vazut ca descrierile ample ale lui Zola pot fi foarte usor transformate in versuri. Iata un exemplu: “Strazi intregi pareau ruinate, devorate de salpetru, cu acoperisurile gata sa cada, cu ferestrele infundate. O piata al carei patrat de ipsos se zarea, se umpluse parca cu o gramada de sfaramaturi. Dar pe masura ce dunga albastra dinspre Montmartre se marea, curgea o lumina impede si rece ca apa unui izvor, punand Parisul sub o gheata in care zarile indepartate capatau si ele limpezimea unui peisaj japonez”. Aceasta carte consider ca e, mai presus de toate, o mare si stralucita demonstratie de lirism a lui Emilie Zola.

Urletele maidanezilor pe izlazul Focsanilor

Tweet

Noaptea, urbea de pe Milcov seamana cu un camp izolat, unde maidanezii lasati liberi prin oras urla precum varcolacii care sunt pe cale de a inghiti luna si soarele cu totul. Doua, trei masini mai tulbura linistea presarata din cand in cand de cantecele de jale ale comunitarilor. Stradutele cufundate in intuneric si nepasare mai gazduiesc din ceas in ceas pasii betivilor care cer o tigara si care injura cand o masina care trece in goana ii stropeste din cap pana-n picioare. Noaptea, Focsaniul e o himera, iar singura legatura cu lumea adevarata o fac tot maidanezii, care sparg linistea cu urlete disperate de singuratate si neputinta. Cand se lumineaza de ziua, realitatea orasului te izbeste in fata. Gropi adanci peste tot, oameni frustrati si deprimati care merg cu capul plecat pe strada, carutele de la semafor, blocurile gri, colorate din loc in loc in mov, rosu sau verde si Marele Zid Albastru, care desparte eroii de ieri de focsanenii tristi de astazi.

"S-ar putea ca ziua de mâine să fie a altuia"- proverb arab

Viata fara eticheta de pret

Tweet

Dupa vizionarea documentarului Zeitgeist Addendum, care ilustreaza destul de bine modul in care suntem pacaliti de corporatiile mondiale, mi-am dat seama ca poate varianta prezentata in final nu este chiar atat de utopica. Tin sa le dau dreptate realizatorilor filmului, care afirma ca aceasta lume ar putea trai si fara bani. Daca energiile alternative ar putea acoperi necesarul de energie si s-ar inventa masinarii care sa produca mancare si toate cele necesare fara costuri (caci energia ar fi gratis) se spune in film ca oamenii nu ar mai munci, ci ar fi mai creativi si mai fericiti. Eu cred ca in Romania lucrurile nu ar sta chiar asa. Majoritatea dintre romani muncesc de nevoie, nu citesc, nu merg la teatru sau la manifestari culturale, deci viata fara eticheta de pret ar fi o mare pierdere si mai presus de toate, ar incuraja statul degeaba, atat de iubit pe plaiurile mioritice. Toata lumea ar lenevi privind cerul si pe principiul “mie ce-mi iese din asta?” nimeni nu ar mai face nimic. Asa ca de ce sa nu privim banii ca pe un stimulent sau ca pe un rau necesar! Caci daca am avea lumea la picioare nu cred ca am sti ce sa facem cu ea…

Tunisia, un taram al visarii

Tweet

Daca vreti sa ajungeti pe un taram de vis, sa calariti sau chiar sa mancati o camila (partea asta mi-a adus aminte de moartea caprioarei) si sa va plimbati cu jeep-ul pe dunele inalte ale Saharei pe bani putini, Tunisia este locul ideal!In taramul din nordul Africii am intalnit cea mai mare discrepanta intre luxul si opulenta hotelurilor din statiuni si saracia oamenilor de rand. N-am putut insa sa nu observ cum in mijolcul desertului soselele erau impecabile, intr-o tara fara resurse, numita si Elvetia Africii. Tunisia are tratate de pace cu toate tarile din jur pentru a se intretine. Da la schimb maslinele si curmalele pe benzina din Libia, pe care o gasesti la marginea drumului cu 1 leu litrul. Alt lucru de care nu am mai auzit pana acum este faptul ca aici nu poti sa bei decat un singur fel de bere, al unei companii care detine monopolul pe aceasta piata. Cei de la "Celtia", caci asa se numeste berea, fac in schimb spitale, scoli si sosele. Poate am avea si noi ceva de invatat de pe urma tunisienilor, considerati de multi ca find primitivi sau inferiori. Iar daca unii scot bani si din piatra seaca sau mai bine zis nisip, noi avem si resurse, si munte si mare dar in toti acestia ani nu am invatat nimic din experienta altora, ci doar sa judecam traditii si obiceiuri, pe care noi le pierdem pe zi ce trece...