“Umiliti si obiditi” - F. M. Dostoievski

Tweet

Asa nu se mai poate! Este deja a doua carte pe care o citesc luna asta in care moare o fetita la final, vezi aicihttp://nimicuri1.blogspot.com/2009/02/nu-lasati-cartea-din-mana.html. Daca data trecuta era vorba mai mult despre o fetita rasfatata rapusa de gelozie, acum povestea micutei Nelli aproape m-a facut sa plang, mai ales ca povestea sa era cat pe-aci sa se repete si in cazul Natasei, personajul feminin principal al romanului. Fetita este victima unei mame cu o minte simpla, care demonstreaza cum virtutea si adevarul te pot duce la sapa de lemn. Povestea zugravita de Dostoievski are, pe undeva, iz de telenovela, cand fetita se dovedeste a fi tocmai fiica printului „cel rau”, dar mai ales cand totul se termina cu un „happy-end” de zile mari, in care eroul (in acest caz chiar povestitorul) ramane cu femeia iubita si adorata care pana atunci a iubit cu patos pe altcineva. De departe, cel mai interesant personaj este printul, care este personificarea unui cinism dus la extrem dar si a unei intelepciuni malefice din care izvorasc adevaruri nescrise pana atunci. Iata cateva: „Orice iubire trece, nepotrivirea insa ramane pentru totdeauna”, „Acum, omul trebuie sa joace teatru; acum noi toti nu facem altceva decat sa jucam teatru, asa-s timpurile”, „exista o voluptate cu totul aparte in aceasta smulgere neasteptata a mastii, in acest cinism cu care omul incepe deodata sa se infatiseze inaintea altuia in posturi care il dispenseaza de orice jena sau rusine fata de omul acela”. Astfel de fraze fac diferenta intre un roman tip telenovela ieftina si scrierile lui Dostoievski, chiar daca acest roman nu se numara printre marile sale capodopere.