joi, 14 mai 2009
Ganduri de sociopata
Din pacate, inca nu pot sa scap de viciul privitului la TV (poate si din cauza meseriei), iar rezultatele se vad. Daca acum cativa ani aveam deja in minte un proiect elaborat de crestere a viitorului plod, acum toate planurile mi-au fost date peste cap. Am impresia ca va ajunge un mare fraier daca l-as invata sa fie politicos, cumsecade, sa nu minta, sa-i respecte pe cei din jur, sa nu fie egoist ci, din contra, generos. Cand oamenii de succes din Romania sunt intruchiparea perfecta a degradarii morale si cei care ne conduc sunt de un penibil caragialesc, ma simt total inadaptata si chiar handicapata. Zilele trecute, parintii mei s-au plans ca nu m-au crescut bine si ca poate ar fi fost mai buna o educatie orientata pe ideea furtului, a ocolirii legilor si a scoaterii profitului din orice fel de relatie interumana, pentru a ma „descurca” in aceasta tara. Discursurile candidatilor la presedintie m-au scarbit total, aruncandu-ma in vidul revoltei neputincioase a omului de rand care nu isi mai gaseste locul nicaieri. Mi se pare ca tiparul pe care sunt construita este in dezacord cu societatea in care traiesc, cu oamenii pe care ii vad la televizor si in ziare. Cred ca sunt sociopata... Mereu ma situez pe inversul scarii de valori promovate cu atata heirupism prin presa de succes. Oare e ceva in neregula cu mine daca nu mi-am dorit niciodata un bosorog cu multi bani sau daca nu vreau case de cinci etaje si masini de lux, ci calatorii in toata lumea? Incep sa ma simt si prost ca apreciez mai mult o seara sub plapuma cu o carte exceptionala in brate decat o noapte in Bamboo, in acordurile muzicii create parca de un ciocan care loveste intr-un craniu neanderthalian.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nici eu nu vreau bosorogul cu bani, casele si masinile de lux....pastrez calatoriile si cartile si adaug un “zambet de milioane “ sub plapuma...;) nici eu nu-s normala?... oricum discursurile vin si trec, hotii vin, iau si pleaca...numai noi ramanem mereu aceiasi...si cine mai poate da definitia “omului de succes” in Romania?!... cu siguranta, nu prima pagina si nu vesnic invocatul “rating”!!!
RăspundețiȘtergerestrict, doar despre privitul la TV si massmedia, din postarea ta :
RăspundețiȘtergerea fost o saptamana vara trecuta si 2-3 zile in toamna cand fusei plecat pe la Bruxelles cand am resimtit lipsa stirilor si a 2-3 emisiuni ce le urmaresc, constant ! de fapt, recunosc - nu pot sta, fara tv, fara sa fiu la curent, sa fiu informat.
un fapt incept prin clasa a 12-a si, mentinut constant, pana mi-am deschis "pravalia" (bebelusul - blogul :D ) si, am constatat ca, informatia, vine mai rapid si mai diversificata, prin internet (saituri, bloguri).
e drept, riscul e destul de mare, dezinformari, informatii pe surse si stiri aruncate neverificat (nu neaparat din 3 surse) sunt cu duiumul. dar, sunt obisnit cu cititul printre randuri si reusesc uneori sa ma feresc de intoxicarile firesti de pe net.
tot de cand am internet acasa (circa 3 ani) si presa obisnuiesc sa o citesc pe net. desi aveam o placere imensa in studentie cand mergeam dimineata la chiosc sa iau 2 ziare (Gazeta si unul din ziarele locale din CTA) aproape zilnic si sa le citesc la o cafea cu colegii din camera.
presa scrisa a pierdut mult prin trecerea ei pe net. putine publicatii reusesc sa atraga suficienta reclama in mediul on-line incat sa compenseze din cheltuieli. incercarile merg catre promovarea unor forumuri de discutii, in fapt "tarcuri pt invective" intre partizanii unor diferite puncte de vedere !
abonamentele au scazut la persoane fizice. nu ma feresc sa spun ca partidele fac abonamente la ziare (e si cazul VN) in fapt, o forma mascata de finantare si de a avea un sprijin in diverse momente din ciclul electoral.
o alta metoda, folosita frecvent, in zilele noastre, doar de marile publicatii, este cea cu cartile oferite pe langa ziar. initiativa e laudabila, pretul este mult sub cel real, insa tendinta este de a pune pe plan secund ziarul ba, chiar a-l refuza, luand doar cartea.
de acord si cu celelate ganduri ale tale. "deci in concluzie" - suntem, oarecum, supusi "dictaturii majoritatii", care ne decide soarta!
uichend placut, zambete si soare !
@mirolara- exact la asta ma refeream, in jur vedem doar modele false de succes, cele reale nu ies aproape niciodata la iveala
RăspundețiȘtergere@patrickdan- ai vazut ce discutii au aparut si referitor la cartile date aproape cadou. Pe mine ma deranjeaza la cartile "Adevarul" ca nu au prefata sau date despre autor, informatii mai mult decat folositoare
ai perfecta dreptate, Iulia !
RăspundețiȘtergeream luat si eu, prima data de la Adevarul, ieri, "Idiotul" si, sincer, nu-mi place cum se prezinta :D Cam multe mofturi pt o suma atat de acceptabila, nu ?
la JN au o "cronologie", si "referite critice" la final, mai mult decat interesante. culoarea visinie si materialul in sine, de la JN, is mai ok, fata de Adevarul.
chiar si asa, campania e ok. dar, cand vrei sa-ti arogi locul 1 in topul "quality", cate nu faci, pt cititori !
eu abia astept ceva de Henry Miller sa apara, sa vedem cine face primul pas ! n-au cum sa evite un asemenea autor !