Despre efort si lenea care ma caracterizeaza

Tweet

De cand ma stiu nu am fost un mare fan al efortului fizic, iar de ceva ani buni mi-am descoperit o pasiune arzatoare pentru mancarea cat mai nesanatoasa, acompaniata de bauturi “ingrasatoare”. Pentru mine nu e nimic mai frumos decat sa stau pe canapea la televizor cu o punga de chipsuri si o bere sau, si mai bine, cu o pizza mare in fata. Si daca ies la un suc aleg ceva acidulat sau o ciocolata calda cu frisca. Chiar si cand gatesc, mi se pare o mare arta sa combin pastele cu cele mai nesanatoase si grase ingrediente, intrucat incropirea unei salate e ceva prea simplu si nesolicitant d.p.d.v gastronomic pentru mine. Si de ce, Doamne iarta-ma sa merg pe jos, atat timp cat pot sa-mi urc dosul puturos in masina si sa nu ma misc deloc? Dar incepand din aceste zile am decis sa ma schimb, sa nu mai mananc toate porcariile si sa nu mai rontai intr-una chipsuri si covrigei. Din pacate, conceptul in sine de sala ma scoate din sarite. Sa pedalez pe o bicicleta care sta in loc, langa zeci de musculosi transpirati si indopati cu steroizi, nu e tocmai idealul meu in viata. Asa ca de ieri am decis sa ma mobilizez, avand in vedere galma din dreptul stomacului, care incepuse sa creasca simtitor. Si am mers la stadion sa alerg. Nu am reusit sa alerg decat sase ture, dar promit sa ma tin de treaba. M-am simtit mult prea bine cand am ajuns acasa, parca eram Forrest Gump care a scapat de protezele de la picioare!