luni, 29 iunie 2009

Despre efort si lenea care ma caracterizeaza

De cand ma stiu nu am fost un mare fan al efortului fizic, iar de ceva ani buni mi-am descoperit o pasiune arzatoare pentru mancarea cat mai nesanatoasa, acompaniata de bauturi “ingrasatoare”. Pentru mine nu e nimic mai frumos decat sa stau pe canapea la televizor cu o punga de chipsuri si o bere sau, si mai bine, cu o pizza mare in fata. Si daca ies la un suc aleg ceva acidulat sau o ciocolata calda cu frisca. Chiar si cand gatesc, mi se pare o mare arta sa combin pastele cu cele mai nesanatoase si grase ingrediente, intrucat incropirea unei salate e ceva prea simplu si nesolicitant d.p.d.v gastronomic pentru mine. Si de ce, Doamne iarta-ma sa merg pe jos, atat timp cat pot sa-mi urc dosul puturos in masina si sa nu ma misc deloc? Dar incepand din aceste zile am decis sa ma schimb, sa nu mai mananc toate porcariile si sa nu mai rontai intr-una chipsuri si covrigei. Din pacate, conceptul in sine de sala ma scoate din sarite. Sa pedalez pe o bicicleta care sta in loc, langa zeci de musculosi transpirati si indopati cu steroizi, nu e tocmai idealul meu in viata. Asa ca de ieri am decis sa ma mobilizez, avand in vedere galma din dreptul stomacului, care incepuse sa creasca simtitor. Si am mers la stadion sa alerg. Nu am reusit sa alerg decat sase ture, dar promit sa ma tin de treaba. M-am simtit mult prea bine cand am ajuns acasa, parca eram Forrest Gump care a scapat de protezele de la picioare!

3 comentarii:

  1. Mda, am vazut ca a scris la un moment dat ca a fost la alergat. Din pacate nu. Poate daca o sa reusesc sa merg mai des o sa ne intalnim. Tu vii sau preferi lenea?

    RăspundețiȘtergere
  2. Iulia,

    Raspunsul scurt este: prefer lenea.
    Raspunsul lung este: pentru mine ideea de sport/miscare trebuie sa contina in ea si ceva placere; tocmai de aceea nici eu nu sunt un fan a mersului la sala; pur si simplu nu imi place ideea de a face un sport care nu iti si place. De aceea momentele mele de miscare insemnau, pana acum ceva timp, un iesit la fotbal (din pacate am ceva probleme cu un genunchi si nu prea mai pot apela la acest fel de miscare) sau, desi ceva mai rar, tenis de camp.

    Cu toate astea, ideea de alergare nu imi displace si, fara sa fi stiut intentiile tale sau ale Gabrielei, ma tot gandeam de ceva vreme sa incep sa alerg dimineata inainte de a pleca la munca. Ba chiar mi-am si pus ceasul sa sune de cateva ori, dar pana acum se pare ca nu am gasit motivatia necesara si n-am reusit sa ma trezesc inca niciodata pentru a face asta si imi zic mereu ... poate maine.

    RăspundețiȘtergere