Vreau sa cunosc romani fericiti! (poveste cu final necunoscut)

Tweet

In ultimele saptamani nu am vazut in jur decat frustrari si mizerie si parca puroiul asta din societatea romaneasca se extinde si incepe sa ma inghita si pe mine. De mult nu am mai intalnit oameni impliniti atat profesional cat si emotional. Dar acum o sa ma refer strict la partea profesionala. Oare doar criza face ca totul sa se opreasca in loc, sau si mai rau, sa o ia la vale? Firmele mici si mijlocii nu si-au primit banii de la stat de anul trecut, dar sunt obligate sa plateasca taxe si impozite, oamenii sunt neplatiti sau concediati, iar cei care raman pe baricade sunt porcaiti si demoralizati. A fost odata o fetita care avea o pasiune. Sa scrie. Orice. Poezii, povestioare. Statea in camera sa si scria. Niciuna din operele sale nu-i era pe plac. Taia jumatate din randurile scrise si mai apoi arunca foile la gunoi. Atunci cand a crescut a vrut sa scrie din nou. Povestioarele de altadata au devenit suparatoare, oamenii ii cereau socoteala, se intamplau tot mai multe lucruri, era tot mai mult de scris. Cartile in care se afunda si gandurile asternute sincer pe hartie se pierdeau printre povestioarele scrise de umplutura, povestioare care n-o faceau nici fericita si nici instarita. Pe deasupra, i se cerea socoteala si pentru greselile altora si pentru nimicurile pierdute si primea in schimb bombonele mici, putine si lipsite de culoare. Continuarea povestii inca nu o stiu. Ce ar trebui sa faca fetita?