Sinceritatea, o virtute subevaluata

Tweet

Daca doar pentru o zi toate gandurile noastre ar putea fi exprimate in plinatatea lor, fara menajamente si fara falsa pudoare, a doua zi ar fi una de lumina interioara, dar si de blamare si dispret social. Cati dintre noi nu vedem lucrurile intr-o alta aura prin vartejul gandurilor, pentru ca vorba sa expuna tocmai opusul? De cate ori nu am crtiticat cu vehementa atitudini pe care privindu-le sincer cu mintea le-am fi adjudecat intr-o clipita? Daca macar o data, un ilustru personaj acuzat la televizor si in ziare de colaborare cu securitatea ar recunoaste brusc ca DA, a turnat. Ca a stat cu castile in urechi si si-a spionat prietenii de o viata pentru a scrie manuscrise intregi in lumina obscura a rusinii si a umilintei in fata superiorilor, si ca pur si simplu nu a scapat de tentaculele lacomiei si ale nevoii de a avansa prin metodele trisorilor de la cazino. Cum ar fi? M-as duce a doua zi sa il pup cu tot respectul pe mijlocul fruntii sale acum descretite de eliberarea data de sinceritate. Toata lumea ar fi scarbita si revoltata, iar respectivul ar ajunge in mod sigur in prapastia dispretului colectiv si a mizeriei umane. Si atunci cum mai putem spune ca e valabil dictonul „Minciuna are picioare scurte”? Le are chiar lungi, de fotomodel, si as putea adauga ca nu-i lipsesc nici reale abilitati atletice. Minciuna face parte din noi, e asemeni microbilor si bacteriilor care salasluiesc in organism si asteapta un singur semn pentru a dezvolta o maladie irecuperabila. Minciuna e cancerul zilelor noastre. Din pacate, nici in cazul asta nu exista antidot.