Hai sa ne refugiem in propria tara

Tweet

Si acum inca mai primesc ceva comentarii la postarea cu emigrarea. Oameni care nu mai suporta Pet-urile aruncate pe mijlocul strazii, aglomeratia si poluarea din oras, craterele din asfalt sau nesimtirea semenilor. Mie una mi-a venit o idee. Sa ne mutam cu totii la sat. Cu banii din vanzarea unui apartament iti faci o casa cocheta, cu un petec de pamant verde in fata. Asa am avea tot ce ne-am dori. Liniste, curatenie, mai ales sufleteasca, si multa verdeata. Eu una nu mi-as fi dorit sa traiesc in epoca medievala, stransa intr-un corset incomod si inconjurata de crinolina rece de fier. Mi-ar fi placut sa traiesc la sat. Dar la acel sat plin de voiosie, sa-l astept pe badita la poarta si sa mergem impreuna la hora. Cum o fi sa-ti incepi ziua trezindu-te incet, mangaiat de soarele racoros de munte, sa bei o cana de lapte cald si sa pleci la plimbare prin padurea umbroasa? Satele erau singurele locuri din lume unde sufletul se mentinea pur, dragostea nu cunostea latura perfida a interesului, iar viata curgea lin precum paraul izvorat din munti. Mereu am crezut ca iubirea de natura innobileaza sufletul. Cea mai imaculata si frumoasa imagine, pentru mine, e cea a ciobanasului cocotat in varf de deal, singur cu oile sale si cu cantecul fluierasului care coloreaza vesel vaile. Oare noi nu am putea aduce lumea asta inapoi?