luni, 14 septembrie 2009
Munca, bratara de datorii
Cand timp pentru tine aproape ca nu mai ai, cand te imparti intre serviciu, casa, prieteni, iar la numaratoarea finala ramai cu portofelul cam gol, te gandesti daca se mai merita sa faci vreun efort. Cam asa gandeste un mare procent din romani, care au ales ajutorul social si stau acasa pretextand boli inchipuite. Acum incep sa nu-i mai condamn deloc. Zilele trecute, cand ma plimbam prin Bucuresti, nu am putut sa nu observ familiile intregi de romi, care lancezeau in case monument istoric, de o frumusete rara candva, acum ajunse la stadiul de ruine. Nicio grija, niciun stres, doar o dulce leneveala in curte, sub soarele racoros de septembrie. De cand eram mica am visat sa stau intr-o altfel de casa, sa am mobila stil Ludovic al XV-lea si tapet fin de matase. Pe atunci credeam ca daca voi munci, voi avea tot ce imi doresc. Nimic mai gresit! Am ajuns intr-o cutie de chibrituri, presata de nevoia de a lucra pentru a plati chiria exorbitanta, privind la fericitii care beneficiau fara niciun efort de casa visurilor mele infantile, pe care o ruinau. Acum imi dau seama ca daca vreau un sfert din ce visam, trebuie sa ma zbat intre credite, datorii catre stat sau catre banci. Am ajuns cu totii sa ne muncim tineretea pentru o locuinta, pentru ca la 60 de ani sa incercam sa ne odihnim. Culmea, tocmai atunci cand rodul muncii noastre de zeci de ani incepe sa se degradeze.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Iulia,
RăspundețiȘtergereAi dreptate. Nu de putine ori trec pe langa astfel de cladiri care daca nu sunt demolate pentru a face loc unei cladiri de birouri ajung adevarate focare de infectie si creeaza o imagine deloc favorabila orasului. Pacat ca aceste cladiri, care te mai duc inca cu gandul la acel Bucuresti, ajung fie demolate fie lasate in paragina. :(
numai la noi se intampla sa muncim acum pentru a trai bine mai incolo...
RăspundețiȘtergerema gandesc, daca nu ne traim acum frumos viata, ce rost are mai incolo ?
cat despre acele case, s-ar putea face niste evacuari inopinate. asta doar daca administratia publica locala, alaturi de unii politicieni, de comunitatea si liderii tiganilor (nu folosesc "rromi") n-ar avea interese comune.
casele sa fie sigilate, nu stiu, cumva inchise si, eventual, daca primariile nu detin fonduri suficiente pt restaurare, sa se organizeze licitatii la care sa participe cei interesati sa le restaureze pt a face un ban.
spun asta amintindu-mi de un caz similar, cu implicarea fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu, care detine asa ceva in Bucuresti. stiu ca in interior a organizat si un "targ de antichitati" apreciat de cei interesati sa cumpere, dar si de simplii vizitatori. iata, o solutie...
@PATRICKdan
RăspundețiȘtergereEu imi amintesc ca atunci cand eram in primul an de facultate si ma plimbam prin centrul vechi al Bucurestiului, care era plin pe vremea aia de magazine de obiecte sanitare, imi spuneam ca acolo ar trebui sa fie cafenele ,terase, galerii de arta etc. ei bine in ultimul timp am vazut astfel de schimbari. eu cred ca treburile se misca cumva, dar relativ lent. mai sunt multe cladiri inca in paragina si multe de facut.
sa apucam noi 60, zici? sa ne odihnim, atunci? cu ce? pe banii cui? cu ce punem acum deoparte? :))
RăspundețiȘtergere@mirolara- ce-i drept, pana acum n-am strans nimic :)
RăspundețiȘtergere