Prima zi de scoala

Tweet

Ieri, plimbandu-ma prin curtea scolilor, am fost napadita de franturi de amintiri din primele mele zile de scolar. Nu era desfatare mai mare a sufletului, emotie mai luminoasa si mai intensa, iar curiozitatea apasatoare de a-mi cunoaste noii colegi s-a mentinut de fiecare data cand am trecut la alt nivel, de fiecare data cu simtaminte noi. Ghiozdanul, caietele, stiloul, toate miroseau a un nou si minunat inceput. Dar, cum e si firesc, tot intamplarile mai neplacute se mentin proaspete. Dupa ce am dat admiterea pentru clasa a V-a la „Cuza” si la „Unirea” si am luat la amandoua, a ramas sa ma duc sa-mi fac actele. Am inceput cu „Unirea” pentru ca era mai aproape de scoala la care invatasem in I-IV. Cum am intrat eu, mica si hotarata (fara parinti, ca intotdeauna, caci orgoliul de a ma descurca singura imi depasea emotiile), m-au luat de la usa cum ca ei acolo ii mananca pe copiii care intra. In naivitatea mea, i-am crezut si am zburat dincolo. La „Cuza” totul a decurs bine, pana in prima zi de scoala. Dirigintele striga clasele nominal, iar eu nu ma regaseam nicaieri. Pentru prima si ultima data am plans din cauza scolii. M-am dus sa cer socoteala, dar mi s-a raspuns taios „Ai luat si la „Unirea”, ce mai cauti aici?”. Si nu stiu cum se facea, aveam un loc din 25 ocupat prin examen, acum erau 30, dar eu... nicaieri!! In fine, dupa rauri de lacrimi si un scandal monstru totul s-a rezolvat. Din pacate, de atunci, amintirile din prima zi de scoala au devenit mai amare. Dar n-am mai plans niciodata. Nici macar cand am ramas fara lacasul copilariei mele, casa bunicilor.