R.I.P.

Tweet

Doar adevaratele tragedii ne pot demonstra cat de repede poate fi curmata o viata, si cum e nevoie de doar o secunda pentru a pune punct. Ieri am aflat ca o colega de liceu a plecat dintre noi. Fata cu ochii mari, cu ambitie nemasurata si care daruia mereu zambete celor din jur nu mai e. Nu am fost cele mai bune prietene, dar sunt sigura ca daca as fi incercat macar, nu as fi fost dezamagita. Am incercat sa-mi alung gandurile negre care ma tot patrund de cateva zile, dar nu pot. Nu pot sa ma impac cu ideea ca oamenii care ar fi putut avea ceva de zis, care vedeau o lumina in tot intunericul ce ne-nconjoara pot sa ne paraseasca atat de usor. Ca a fost indeajuns o clipa pentru a declansa atata durere, indignare si tristete si pentru a distruge vietile tuturor celor ce o pastrau in inima. Un singur moment de teribilism, de nebunie tinereasca. Intamplarea asta, care ma bantuie intruna, ma face sa imi pun niste intrebari cu vedere la cum trebuie traita viata. Pe mine aproape mereu m-a caracterizat simtul masurii, teama de necunoscut, prudenta. Am ajuns chiar aproape de a-mi detesta partea asta a caracterului care cred ca mi-a rapit multe momente memorabile. Oricat te-ai feri din calea secundei fatale, ea poate veni cand nici nu te astepti; poate sa te izbeasca in spinare ca un pumnal. Cui nu i s-a intamplat sa mearga cu un sofer care calca prea tare pedala de acceleratie? In locul Oanei puteam fi noi toti, dar destinul a ales-o pe ea in locul meu, al vostru. Merita atunci sa te eschivezi de la a alege calea mai dificila din teama sau prudenta, atat timp cat moartea te poate alege pe tine intr-o clipita, fara sa tina cont de caracter, inteligenta, pacate sau bani?