In momente de-astea ma bucur ca n-am vreun bolid de ultima generatie. Nu de alta, dar cred ca as plange, caci am tendinta bolnava de a ma atasa de obiecte, cateodata mai mult decat de vietuitoare. Macar obiectele nu mint, nu iti inseala asteptarile si de multe ori iti aduc lumina in privire fara sa ceara nimic in schimb. Numai ganditi-va cata pasiune poate starni un singur tablou sau cate persoane zac melancolice recitand cateva versuri. Cat lupta unii oameni pentru o casa si o masina, cateodata pana la moarte, in sensul propriu. Nu am auzit pe nimeni sa munceasca de dimineata pana seara tarziu pentru dragoste, pentru prietenie, pentru o imbratisare. Dragostea pentru lucruri fara de suflet este una pura, neintinata, certa, liniara, fara surprize, fara batai intense ale inimii, dar tot dragoste e.
P.S.- Slava Domnului ca nu s-a intamplat asa ceva cand conduceam masina asta, nu-i asa Dan?
Sa stii ca si eu tin la lucrurile neinsufletite. Tin la telefon si la calculator ca la ochii din cap:)) :D
RăspundețiȘtergere@Midsummer- Eu ma mai atasez si de locurile unde am stat. Cateodata mi-e tare dor de garsonierele in care am locuit la Bucuresti, dar si de casuta bunicilor...
RăspundețiȘtergerece e de facut sa nu devenim dependenti? ufffff
RăspundețiȘtergere@bucur- Nu cred ca exista vreo solutie, trebuie doar sa ne bucuram de dependenta asta si sa nu intrecem masura!
RăspundețiȘtergereCred ca atat timp cat te simti bine intr-un loc nu ai cum sa-l uiti vreodata...
RăspundețiȘtergereAsa este, ai perfecta dreptate...
RăspundețiȘtergereDoar ca am vazut articolul prea tarziu.. ;)