Despre lichele şi alte creaturi parazite

Tweet

Sunt peste tot. Îţi zâmbesc frumos, te iau de mână, te laudă când nu te aştepţi şi uşor, uşor încep să-ţi inspire încredere. Încetul cu încetul, renunţi la vechile mecanisme de autoapărare şi te gândeşti că poate, de această dată, îţi permiţi să ai încredere în oameni. Dar realitatea dură te loveşte din nou, când nici măcar nu ai apucat să te simţi bine. Vrem să trăim într-o societate care evoluează pe zi ce trece, dar căutăm mereu căi să-l săpăm pe cel de lângă noi. Are o maşină mai frumoasă? Are noroc cu tac-su sau cu mă-sa, că ea oricum e un nimic, o proastă care fără ceilalţi n-ar fi în stare nici să ridice botul de pe podea. Şi oricum se îmbracă mai rău ca dracu’ şi e şi crăcănată.

Aş fi ipocrită să spun că nu bârfesc, la fel ca orice persoană care afirmă acest lucru. Dar când se depăşeşte limita şi glumele, sărate sau nu, devin săgeţi prin care cauţi să-i sfâşii pe cei din jur pentru a te ridica tu precum un înger, când, de fapt, nu eşti decât o lichea infectă care se hrăneşte din nefericirea altora, atunci mi-e scârbă de tine. Mi-e greaţă de voi, secăturilor, voi cei care răstălmăciţi cuvintele după bunul vostru plac. Voi, zdrenţelor, care vă credeţi buricul pământului, când sunteţi doar pielea...

Voi, hienelor, vă hrăniţi din supărările altora cu plăcere orgasmică. Atunci când mâinile voastre se întind pentru îmbrăţişare, nu sunt altceva decât tentacule murdare care îmi înţeapă spatele. Sub zâmbetul alb ca neaua zac bulgări împuţiţi de rahat şi fiecare clipă din existenţa voastră ar fi amară dacă nu am exista noi, proştii, pe care să îi analizaţi şi pe care să căutaţi să-i înfundaţi cu ajutorul limbii voastre despicate de atât venin.

Otrava voastră face zadarnică munca noastră, căci o răutate plasată bine poate sfărâma truda de luni de zile a fraierilor. Doar că, otrepelor, viaţa voastră, aşa palpitantă cum vi se pare, e goală, e vid. Sunteţi doar nişte nimicuri care cresc datorită nouă, celor pe care căutaţi să-i doborâţi. La fel ca paraziţii, existaţi pe spinarea altora. Opriţi-vă o clipă şi priviţi-vă în oglindă. Ce s-a ales de viaţa voastră? Chiar sunteţi mai fericiţi decât cei cărora le săpaţi groapa? Aveţi prieteni pe care nu îi detestaţi şi care vă preţuiesc cu adevărat? Aveţi iubire? Puteţi zâmbi şi când nu scuipaţi venin?