luni, 31 mai 2010

Singura noastră scăpare...

Să rămânem toţi la mare! Sunt convinsă că ştiţi versurile. Eh, pe mine m-a pălit aşa un dor de litoral de numa’ numa’. Şi nu de litoralul altora, ci de al nostru. Nu de plajele pline până la refuz, acoperite de PET-uri şi alte mizerii, ci de micile mele petice de paradis, ascunse de vederea ageră a celorlalţi. De plaja MEA, pe care doar eu şi câţiva iniţiaţi o ştim, pe care se coboară cu greu, pe cărări de pământ aspru, printre fire viguroase de iarbă uscată de vânt. Unde rocile aspre şi cenuşii iau locul nisipului care-ţi mângâie tălpile şi unde marea se înspumează mai abitir ca în oricare alt loc. Mi-e dor de plaja plină de scoici cărnoase, de alge proaspete ce miros a viaţă, de tăcerea rece a valurilor. Niciodată dimineţile nu mi-au fost mai răcoroase şi niciodată soarele abia trezit nu mi-a părut mai luminos. E locul în care apa îmbracă un albastru simplu, pământesc, real, verosimil, fără fasoane. Locul în care liniştea absolută nu e spartă decât de cântecul strident al pescăruşilor. Nici ei nu mai disting albastrul cerului de cel al mării şi după ore întregi de dans prin aer îşi odihnesc oasele pe pătura gri de nisip şi pietre, fără teamă de răutatea omului. Aici, pe plaja ascunsă sub stâncă, suntem toţi la fel. E locul unde omul e una cu peştii, păsările, meduzele, pietrele, cu el însuşi.

10 comentarii:

  1. esti melancolica, asta e clar! marea inseamna si melancolie, cel putin pentru mine.
    dar, curaj, fii barbata iulia, mai e o luna si vine concediul !!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. @capca1- Pentru mine marea e si melancolie, si fericire si prietenie, e de toate... Cat despre concediu... Poate doar cateva weekend-uri sa plec, ca peste cateva saptamani am sesiune :(

    RăspundețiȘtergere
  3. Recunoaste ca ti-a venit dorul vazand pozele mele, nope?! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @BdV- Sa stii ca au contribuit la umplerea butoiului cu melancolie in care am cazut.

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar astazi in drum spre casa simteam adierea vantului si chiar mi-am amintit ce placut este sa simti briza marii...:(

    RăspundețiȘtergere
  6. si mie de plaja salbateca de la "3 papuci" din Constanta, unde ajungeam in 5 minute de la plecarea din camera, coborand in slapi din camin, pe niste pante abrupte...
    e drept apa nu era precum in Mamaia, incat sa mergi 1 km pt a ajunge macar la brau.
    dar, cu atat mai bine : erau de ajuns 4-5 m incat apa sa fie numai buna.
    ps : iti mai zic un secret :)
    dupa 4 ani de studentie, cele mai frumoase amintiri sunt legate de noptile calduroase cand nu puteam dormi si ieseam co colegii la o baie racoritoare seara pe la 11-12.
    in dese cazuri, reuseam sa facem si un mic foc supravegheat, unde sacrificam niste carne si destupam o bere rece la cutie. daca se lunega treaba, ne inveleam in paturile carate din camera, chiauni de somn traiam clipele cele mai frumoase, incat atipeam pan'dimineata la rasarit...
    ce poate fi mai frumos ?
    baie-n mare noaptea, cand apa se stie ca e mai calda si linistita, un suc sau bere cu fetele si baietii de pe palier, bonus : un rasarit de toata frumusetea ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Midsummer- Eh, lasa ca e bine de tine, ai vacanta :)

    @PatrickDan- Sunt sigura ca ai avut o studentie faina la Constanta, mie chiar mi-ar fi placut sa ma mut acolo. Iar baia in mare noaptea e minunata!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. mie mi-e greu sa mai concep senzatia asta. locuiesc la mare de cand ma stiu si probabil d-asta sentimentul ala de eliberare despre care vorbesti tu mi-e oarecum strain. da, tin minte ca in trecut si eu ma simteam la fel. acum, nu stiu, am nevoie de sleata mea de prieteni ca sa ma mai simt asa liber cand merg la mare. altfel, e doar acasa si atat...

    RăspundețiȘtergere
  9. Vacanta in care muncesc pentru a merge la mare... daca o sa castig suficient:))

    RăspundețiȘtergere
  10. @ShortCutt- Cred ca tu ar trebui sa-ti petreci vacantele si pe la munte :)

    @Midsummer- Spor la treaba si la bani! Daca vrei cazare ieftina da un buzz pe mess :)

    RăspundețiȘtergere