vineri, 25 iunie 2010

Homo victimorus

Dacă nu cunoaşteţi niciun exemplar din ăsta ar trebui să pupaţi pământul de sub picioruşele voastre pentru că sunteţi nişte norocoşi. În primul rând, el este singurul care munceşte, care duce în spate toate greutăţile din jurul său, precum anticul Atlas. Dacă nu iese în evidenţă concret prin nimic, asta e doar pentru că munca titanică pe care o depune este, într-un mod inexplicabil, neobservată de nimeni. Dar nu-i nimic, are el grijă să afle toată lumea cât efort suprauman depune, mai ales prin comparaţii cu ceilalţi care nu fac altceva decât să piardă vremea. Chiar dacă realitatea îl contrazice şi eforturile celorlalţi sunt materializate, are el grijă să explice că fraierii din jurul său fac o treabă de mântuială, incomparabil mai proastă decât el. Dar nu-i nimic, se sacrifică tot el, de parcă ar fi prima dată. Offf, nimeni nu-l apreciază...

Este indspensabil. Convins că fără el totul se prăbuşeşte. Nu, n-are motive să creadă asta, cifrele îl contrazic. Dar a deprins atât de bine arta văitatului încât simplul fapt că nu câştigă dublu faţă de prezent îi pare o nedreptate cruntă pe care are grijă să o expună unde trebuie. Soarta îi aplică lovituri pline de cruzime. Toţi îl urăsc sau cel puţin îl invidiază. Şi, bineînţeles, are grijă să afle toată lumea ce destin mizerabil are sărăcuţul. Nimic nu e mai greţos decât falsa modestie care cere pupături în dos şi îmbrăţişări prefăcute, acompaniate de zâmbete false. În categoria asta intră şi gagicile care se plâng de dimensiuni astronomice ale fundului, doar pentru a smulge un “Dragă, dar arăţi minunat! Cum poţi spune aşa ceva”? Homo victimorus e tot un fel de Homo superiorus în mintea sa, dar mult mai uns cu alifiile prefăcătoriei şi deprins cu lacrimile unsuroase de crocodil.

13 comentarii:

  1. Cum sa nu cunoastem?? Se numesc politicieni.

    RăspundețiȘtergere
  2. @BdV- Si, bineinteles, mereu e vina altora pentru esecurile lor...

    RăspundețiȘtergere
  3. E ceva de genul "Eu fac, eu dreg si nimeni nu-mi recunoaste meritele" :-j

    RăspundețiȘtergere
  4. Oamenii au in general tendinta de a crede ca ce li se intampla lor sunt cele mai importante lucruri de pe fata pamantului.

    RăspundețiȘtergere
  5. @alibus- Asta nu ar deranja, daca tot teatrul asta nu ar fi doar pentru a-i discredita pe altii.

    RăspundețiȘtergere
  6. off topic: La ce materii ai dat pentru admiterea la jurnalism si unde ai facut? si apropo felicitari pentru renuntarea la fumat!

    RăspundețiȘtergere
  7. Cel putin la fata cu gagicile care se plang ca au fundul mare sau ca s-au ingrasat am o solutie: ma uit atent la ele dupa care le spun, mda... sa stii ca ai dreptate, daca vrei pot sa-ti dau numarul unui antrenor de fitness; stau bosumflate toata seara, dar a doua oara nu se mai risca cu asemenea observatii / intrebari. :))

    RăspundețiȘtergere
  8. @Bogdan Epureanu- O idee grozava! Am incercat si eu de cateva ori si da, merge!

    RăspundețiȘtergere
  9. si atitudinea asta critica este una, pana la urma, victimizatoare... observ, citindu-te, ca in afara de tine, totul in jur e murdar, imperfect, jegos, etc... pana la urma, lumea pe care o traiesti e aceea pe care o accepti... bonus: nu ii judeca pe ceilalti dupa modelul tau

    RăspundețiȘtergere
  10. @Kaos Moon- Departe de mine gandul de a critica fara argumente, cred ca acest lucru s-a vazut. Am scris eu ca sunt perfecta pe undeva si nu imi amintesc? Pana si tu critici in momentul asta, daca e sa ne aruncam in discutii "productive". Daca voiam sa scriu de floricele colorate pe campii si lumea perfecta din jur imi faceam blog hippiot si bagam iarba pe malul marii zambind suav spre cer.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Midsummer- Vorbim mai multe pe mess cand ne-om gasi, ca e mult de discutat.

    RăspundețiȘtergere