marți, 22 iunie 2010

Un caldă, alta rece, da’ la munte totul trece

Pentru că atmosfera se încinsese de-a binelea la Focşanigeles, iar sesiunea se apropia vertiginos, am tulit-o la munte în weekend. A fost pentru prima dată când am respirat aerul tare al pădurii de sub stâncă vara. Ce să mai, litoralul rămâne prost! Cred că nu există ceva care să te remonteze mai bine decât o plimbare prin valurile de căldură molcomă împletite cu cele de răcoare cu miros de brad. A fost, de departe cel mai odihnitor weekend de până acum.

Da’ cum concediile în ţară nu pot fi simple şi frumoase ci trebuie să aibă musai şi întâmplări care includ semeni mai puţin bine dispuşi, vă recomand cu căldură să evitaţi pe cât posibil restaurantul Caraiman din Buşteni. Ciorbele cam diluate, peştele învechit şi pizza de dimensiunea unui sendviş ne-au făcut pe noi cei de la masă să nu lăsăm deloc bacşiş. Ba mai mult, unii au lăsat chiar fise în plicul pentru notă. Asta n-ar fi nimic dacă la plecare chelnerii n-ar fi aruncat cu măruntul după noi că deh, doar nu voiau să mai şi revină clienţii ăştia idioţi care au greşit restaurantul. Asta după o experienţă şi mai interesantă la mare, weekend-ul trecut, când chelnerii spuneau că n-au apă plată şi pizza, până când le-am văzut la alte mese... Dar cum poţi fi supărat, când crapi pleoapele dmineaţa şi vezi Crucea de pe Caraiman învăluită în nori?

11 comentarii:

  1. Asta este si va ramane un obicei prost in Romania...
    Cat despre munte eu intotdeauna am spus ca e foarte frumos vara la munte caci e racoare si placut, iar toamna sa mergi la mare sa te plimbi pe faleza si sa simti briza marii. Desi recunosc ca si vara e bine la mare, dar sa nu mananci in cine stie ce restaurante:))

    RăspundețiȘtergere
  2. @Midsummer- Muntele e bun daca vrei sa te relaxezi, mie mereu mi s-a parut mai distractiv litoralul. E pacat ca gasim restaurante bune cam rar. Eu am tot felul de experiente horror pe unde am mai mancat in concediu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow...tot timpul ma "secat" atitudinea asta a micului afacerist...noi clientii eram parca niste milogi, in loc sa faca tot posibilul sa ne simtim cat mai bine, nu frate servicii proaste pe bani cat mai multi! Super, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Marius- Dap, pe principiul sa lungim ciorba ca merge, las' ca nu mor astia daca-i pestele mai vechi, etc. Dar asta cu aruncatul cu banii dupa noi e o premiera!

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta chiar nu o cred cu aruncatul maruntisului !!! Nu pot crede !!! In rest te felicit pentru ca "te-ai racorit " !!!
    Postarea cea mai recenta a lui omulvaly http://omulvaly.wordpress.com/2010/06/22/e-cald-e-bine/

    RăspundețiȘtergere
  6. @omulvaly- Din nefericire, e pe bune...Am stat si m-am gandit, oare mai exista vreun loc in lumea asta in care sa se intample asa ceva?

    RăspundețiȘtergere
  7. Un amic mi-a spus ca inainte sa intre intr-un restaurant din romania, se uita sa vada daca are lipit cu scoci vre-un afis de angajare. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. @Tudor- E si asta o metoda... Eu de exemplu, nu mananc in restaurante aproape goale, ca e clar si cat de proaspata e mancarea. Din pacate pentru noi, restaurantul asta fiind printre putinele din Busteni, era destul de plin, de-asta ne-am incumetat sa intram. Plus ca e genul ala de cantina comunista, nitel renovata.

    RăspundețiȘtergere
  9. Stii cum e vorba aia "avem o tara frumoasa, pacat ca e locuita"; asta este, nu ai cum sa educi taranii veniti la oras sa se faca ospatari... uite de asta cand merg la munte prefer sa merg cu conserverele in rucsac si sa stiu ca mananc de ma satur cu aceiasi bani ca si acasa, decat sa merg la vreun restaurant unde sa platesc cat nu face.

    Oricum priveste partea buna a lucrurilor... ai fost la munte, te-ai relaxat, totul e OK. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. @Bogdan- Oricum am privit partea buna, ca daca as sta numai sa o privesc pe cea rea as intra in depresie :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Cand am fost ultima data la Cruce am mancat la cabanier - isi prajea niste carniti si m-am dus la el. Stiu ca i-am lasat mai mult ca in Busteni, dar macar i-am mancat cu pofta. La plecare amandoi am fost multumiti - traiasca alternativele

    RăspundețiȘtergere