vineri, 27 august 2010

Stranierii şi “şmecherii” care rămân acasă

Luna august e întotdeauna una aglomerată, o lună în care războiul tacit între oamenii care au rămas în ţară şi cei care au plecat peste hotare se declanşează, arzând ca un foc mocnit, dar gata oricând să explodeze la cea mai mică scânteie aurie. Pe internet, zeci de opinii în contra acestor oameni, care din cauza unor specimene cu tendinţe cocălăreşti ajung să fie terfeliţi şi umiliţi până în punctul în care simt că nu mai aparţin nimănui, că n-au ţară, n-au prieteni şi că nu sunt cu adevărat înţeleşi de nimeni.

Stau şi mă întreb… De unde atâta ură, atâta mizerie în noi, când ar trebui să fim primii care să-i încurajăm pe aceşti oameni care au avut puterea şi mai ales tăria de caracter să iasă de sub coada aspră a vacii, să uite de izul de balegă care le-a cotropit nările şi să se aventureze către tărâmuri necunoscute şi chiar neprietenoase cu singurul scop de a-şi câştiga un trai decent prin muncă?

Parcă mereu uităm să ne îndreptăm privirea către majoritate, preferând fără excepţie să scoatem în faţă exemple nedemne, nereprezentative ale unei categorii umane. Avem, se pare, o plăcere sadică de a explora cotloanele murdare ale celor de lângă noi, de a rânji în faţa insucceselor lor, de a le scuipa în faţă toate nereuşitele, toate defectele, de a generaliza în mod absolutist trăsăturile unei categorii de cetăţeni. Mergem până aproape de demonizare, de arderea pe rug.

Şi parca tabloul dezumanizării e cel mai bine expus în satele de unde au plecat “nesimţiţii”. Oameni murdari, urâţi la chip şi la inimă, înecaţi în vaporii puturoşi de ţuică ieftină, aruncă venin către cei care au avut puterea şi dorinţa de a schimba ceva, putere care multora dintre noi ne lipseşte. Cât de uşor e să faci mişto în timp ce rachiul îţi cufundă mintea în prostie zi de zi, râzând de cei care după un an de muncă asiduă îşi trag puţin sufletul! Şi dacă tot pleacă în curând, oameni buni, luaţi-vă adio cum se cuvine. Mâine aţi putea fi în locul lor. Dacă doar aţi avea curaj.

11 comentarii:

  1. Sin eu ii injur pe acesti nemernici care incalca orice regula de buna purtare si convietuire: ii intalnesti in magazine vorbind tare si imbulzindu-se, prin piete vorbind la fel de tare despre "merkaturile" lor si despre ce au mai furat ei de prin tarile in care "lucreaza", dar mai ales pe sosele incalcand reguli elementare de circulatie... Astia schimba ceva? Nu schimba nimic...Nu i-a schimbat cu nimic "regula" si legea din tarile civilizate pe care le imputetsc cu existenta lor mizerabila si ne fac de ras... Tot ceea ce li se interzice acolo vin aici si defuleaza... Astia sunt in majoritate. Sunt si oameni seriosi dar foarte putini... Garantat!

    Emil Onea

    RăspundețiȘtergere
  2. D-le Onea- Nu, ei nu reprezinta mjoritatea, doar ca find foarte vocali ies mai mult in evidenta. Cel putin din satul de unde sunt bunicii mei, majoritatea celor care au plecat pe afara sunt oameni la locul lor. Pacat ca din cauza a doi, trei indivizi, bagam in aceeasi oala sute de mii de oameni.

    RăspundețiȘtergere
  3. O picatura de apa de canal intr-un butoi cu vin....
    EI sunt majoritatea, ei isi fac casele de prost gust in satele bunicilor dvs. si al parintilor mei, ei aduc gunoaiele Europei si le varsa in aceleasi sate curate si cu traditii.
    Anul trecut, la Viena, am tinut foarte mult sa iau cina cu sotia mea intr-un restaurant decent. Liniste, muzica in surdina, chelner sobru dar amabil si corect, pana cand a aparut grupul de romani, tot din cei "plecati" care au inceput sa vorbeasca tare, sa comenteze tot si toate, asa incat s-a dus toata placerea acelei seri pe care am terminat-o ca si in crasmele de doi bani din Romania, unde muzica e data la maxim si oamenii urla unii la altii. Prin urmare, nu am de ce sa nu injur masa asta de indivizi fara dram de civilizatie, carora nici macar regulile si legile tarilor pe care le "ocupa", nu i-au invtat nimic. Ei au si "votat" marlania pe care o avem acum peste tot si e politica de stat
    Putini sunt cei care sunt civilizati si in banca lor, dar aceia au plecat de acasa cu cei 7 ani... Aceia au fost si sunt oricum de admirat, fie ca ar fi trait in Romania, fie in alta parte!

    Emil Onea

    RăspundețiȘtergere
  4. N-a zis nimeni ca e de acord cu marlanii care se comporta astfel oriunde s-ar duce, dar chiar si statistic, majoritatea e alta.

    Am povestit si eu o intamplare similara, dar in Grecia Aici

    RăspundețiȘtergere
  5. Iulia eu tind sa fiu de parere cu domnul Emil, intradevar stiu si eu oameni care sau dus doar sa munceasca sa trimita bani copiilor ca nu se descurcau aici in tara cu banii si stau acolo doar pentru ca acasa nu ar putea trai si care vin in tara si sunt pur si simplu oameni care sunt bucurosi sa fie in tara lor cu familia, si cu astia nu are absolut nimeni nimic, dar vine al doilea grup care eu consider ca este mai numeros: cei care au facut aici un liceu, au pierdut cativa ani prin bodegi si baruri someri ca nu lea placut munca si apoi au plecat in afara ca au auzit ca se castiga bani mai usor ,fie la munca fie la furat, astia nu lucreaza pentru a strange un ban sau a intretine o familie, si cu banii care ii castiga isi ia o masina de 1-2 k euro, pe care o fugaresc pe toate strazile ca doar ei sunt din italia, se sparg in figuri pe aici cu cati bani au ei, poate poate agata vro pitipoanca, se plimba prin toate bodecile, cluburile, restaurantele ca doar sunt in vacanta si se comporta ca tiganii aia la satra.
    Daca ar fi doar prima categorie nu ar fi nici un strain din alta sa zica ceva despre noi, si maicamia e plecata in afara si spune ca se comporta cu ea ca si cum ar fi una de a lor, dar cand a fost perioada aia cand ne urau italienii iau spus ca daca nu o cunostea nu ar fi vazuto la fel. Si din cauza lor neam facut cunoscuti peste tot, de multe ori nu mai faci diferenta ca sunt tigani sau romani ca se poarta cam la fel.

    RăspundețiȘtergere
  6. acum cateva postari in urma ai scris despre cei ce au tendinta de a exagera.
    daca as fi intr-o stare buna as putea filosofa mult pe tema asta! daca as fi...dar, nu sunt si nici nu cred ca parerea mea conteaza in vreun fel.
    sunt de acord cu ceea ce ai spus tu in fondul postarii...solutia de a munci "afara" a fost una care a zambit unora care nu-si gaseau locul aici.
    oamenii sunt diferiti, uite ce am descoperit eu! diferiti in sensul in care, la nivel egal de acces la cultura, civilizatie sau mai stiu eu ce, fiecare va acumula diferit!
    faptul ca ai plecat, la munca, la furat, la f***t in strainatate nu-ti confera nici un drept , in plus, fata de cei care au ramas in tara.
    faptul ca ca te chinui sa traiesti in romania, la munca, la furat sau la f***t, la fel, nu-ti confera nici o aura fata de cei ce sunt afara!
    ne cautam albia, fiecare vrea sa traiasca mai bine, caile prin care alegem sa facem asta ne apartin si rapsundem pentru ele.
    nimeni nu-i detinatorul adevarului absolut, fii atenta, iulia, azi sunt extrem de destept, am mai descoperit si asta!... asa ca nu putem decat sa ne dam cu presupusul despre diferite teme, nu?
    domnule Onea, nu vreau sa intru in polemica cu dvs, dar, e de preferat sa-si construiasca viloaie decat sa ramana in case de lut, ce stau sa se surpe.oricum, vilele lor sunt la fel de urate ca si gesturile cocalarilor si pitzipoancelor din romania, care nici macar nu muncesc , nu ?
    pana la urma este exact cum a spus iulia, fiecare are un punct de vedere pe care si-l apara! daca incercam sa-l demontam nu e decat greseala noastra!ce este dialogul decat o incercare de-a impune celuilat punctul nostru de vedere ?

    RăspundețiȘtergere
  7. Iulia, dupa cum bine ai zis...asta e defectul nostru cel mai mare : nu am stiut sa iesim in fata cu ce este mai bun, vedem doar chestiile nasoale, exact ca si cu romanii plecati sa isi incerce norocul pe alte meleaguri! Nu toti fura si dau in cap! Daca era bine in tara nu cred ca ar fi facut aceasta alegere, vezi si cazul meu! Sa nu credeti ca aici ( pe meleaguri straine) nu sunt indivizi de o joasa calitate...BA DA. Dar cei de aici, nu ca ascund lucrul acesta, dar macar nu se "lauda" cu el! Iar faza cu prostul gust reflectat de ex. in casele celor care se reintorc in tara...cine e mai vinovat de chestia asta respectivul individ care o idee ( buna , rea, nu conteaza ) sau dobitocul care lucreaza la primarie( care se presupune ca are ceva in cap din moment din ce ocupa un post de conducere ) si a aprobat proiectul respectiv??? Ce usor e sa aruncam cu cacat si sa scoatem INTODEAUNA oe altii vinovati! ( Marius - Jurnal de bord, dar care acum s-a transformat in Bumblebee's hive...defapt din ianuarie dar e alta poveste! )

    RăspundețiȘtergere
  8. @Alin- Eu doar spun ca ma deranjeaza generalizarea inutila. Daca se "sparg" cativa in figuri, nu inseamna ca reprezinta intreaga categorie a cetatenilor plecati la munca peste hotare.

    Capca1- Da, asta sustin si eu, nicio categorie nu e mai presus de alta. Daca e sa punem problema asa, doctorii iau spagi si isi bat joc de pacienti, politistii stau la panda sa mai faca un ciubuc, profesorii fac meditatii cu elevii de la clasa pe bani grei si neimpozabili, etc. Nu face bine nimanui generalizarea asta.

    @bumblebee- Baai, ce te mai muti... Chiar ma bucur ca ti-ai spus punctul de vedere, mai ales ca tu chiar esti in situatia asta. Cat despre casele de rahat, sunt de aceeasi parere, nu e doar vina oamenilor. Avem locuri minunate, peisaje superbe, stricate de cartiere pline de case cu turnulete in toate culorile curcubeului.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu am un respect foarte mare pentru cei care pleaca acolo, care au facut ceva, am destui prieteni plecati de 8,9 care nu au uitat nimic, cand vin acasa nu incep ca nu stiu ce como se dice si faze dinstea de italian lucru pe care il urasc la persoanele care au fost plecate cateva luni si nu numai asta cred ca uraste toata lumea la persoanele care au fost plecati si au venit inapoi, eu cred ca toata lumea i-ar respecta daca nu au venii cu aere si nu ar mai fi asa zisul razboi.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Shmen- La cati de-astia cu aere avem permanent in tara, eu una nici nu mai fac diferenta :))

    RăspundețiȘtergere
  11. la mine la sat e ca si o traditie ca atunci cand copilul e major sa se duca la munca... la inceput pleaca din sat la oras, iar la scurt timp peste granita si se intorc acasa cu mii de euro din italia ca sa refaca casa batraneasca intr-o vila cu piscina. Cu toate ca nu au scoala, facultate, ei vin inapoi la parinti si ii ajuta cum poate.

    RăspundețiȘtergere