vineri, 15 iulie 2011

Cum te adresezi soacrei?

Pe o planetă în care lumea moare de foame şi de sete, unii oameni au probleme şi mai grave de atât. Cum ar fi asta:

Cum, Doamne iartă-mă, să mă adresez mamei soacre?!? Mai jos avem câteva variante, una mai proastă ca alta:

1.Mamă soacră- Sună ca un fund de maimuţă. Mic, delicat, dar aspru şi păros. Naşte grimase, iar la simplul său auz deja îi vezi ochii îngustaţi din care se preling lacrimi de neputinţă.

2.Soacră- Simplu şi lejer, nu? Ei aş! Asta deja pute a acreală, a luat la mişto, a presiflare. Urmează construcţiile “Poamă acră”, “Carne macră”, etc.

3.Mamă-Total exclus! Felicitări totuşi celor cu inima mare, care au lansat acest trend de multiplicare a uterelor din care poate ieşi un copil, celor cu suflet curat, celor plini de iubire şi de generozitate care pot să spună aşa ceva.

4.Pe nume-Până la un moment dat am crezut că e ok, dar se pare că am deranjat, deşi spuneam aşa doar când vorbeam cu alţii la telefon. Asta deja pune un fel de egalitate între două fumei, deci unde-i mumă respectul, ha?

5. Să nu-i spui în niciun fel-Ei bine, asta-i abordarea mea, de genul “Auziţi” şi alte cele, adresate de obicei chelnerilor şi vânzătoarelor, deci iarăşi e naşpa.

În speranţa că minţi strălucite mă vor lumina şi pe mine să-i fac femeii o bucurie şi să scap de mâncărimile limbii când vreau să-i spun câte ceva, Ajutoooor!!!

12 comentarii:

  1. Când nu e de față, pe nume. În rest, apelez cu succes la varianta 5: "știți, auziți,"... Deocamdată la mine merge perfect, nu s-a plâns nimeni. :)
    Dacă e vreo soluție mai bună, și eu aș vrea s-o știu :)

    RăspundețiȘtergere
  2. pistol_mada@yahoo.com15 iulie 2011 la 14:01

    auziti? ....eu cam asa votez..impersonal totusi dar atat de benefic

    RăspundețiȘtergere
  3. @ex-silentio- Vezi mai jos alternativa data de Dan :))

    @Mada- Aham, deci e metoda universala. Ma asteptam la mai multi sentimentali care se adreseaza cu "mama"

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamna _nume de familie_ ai incercat? Daca tine la eticheta, probabil o sa-i placa :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @Mihai- In niciun caz! Ea vrea mai multa apropiere, cred eu :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Mai e si varianta Mama_lu'_numelecopiluluieisisotuluitau. E de pe langa blocuri insa e:
    - aproape de "Mama" - dorinta perversa a femeii_mama_de_baiat de a fura tot ce poate fura de la o alta femeie si
    - departe de a face compromisul ce presupune sa-ti uiti mama ce te sustine si sa primesti in sufletul tau o noua mama critica, cicalitoare si despotica.
    Zic si eu din auzite :).

    RăspundețiȘtergere
  7. helau! am citit cateva postari, m-am oprit sa comentez aici...si eu am un pitic pe creier cand trebuie sa ma adresez cumva soacrei..si la fel, cu "auziti" "stiti" fara nume :)))
    am o prietena care a ajuns sa i se adreseze cu "fata" , imprumutand de la soacra-sa formula. hih.. asa finut.. "fata.. ce poseta am vazut intr- vitrina.."
    mda, nu stiu, pare cam ciudat, dar e funny, mai ales ca ele se inteleg si bine.respectul, nu tine neaparat de modul de adresare. numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  8. Vreau să-i mulțumesc foarte mult DR Dawn acuna pentru munca minunată pe care a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să-mi salvez căsnicia, soțul meu a cerut divorțul din cauza micii neînțelegeri în care am avut-o În ultimele luni, nu mi-am dorit niciodată asta. pentru că îmi iubesc atât de mult soțul și toată investiția noastră a fost o asociere în comun și nu vreau să fiu departe de familia mea și de cei doi copii drăguți ai mei. Prietena mea mi-a povestit despre DR DAWN ACUNA și despre cum a ajutat-o ​​cu problemele ei conjugale, așa că a trebuit să-l contactez pentru că vreau să-l opresc pe soțul meu să-și completeze scrisoarea de divorț și vreau să-mi țin familia unită și, după ce am contactat-o. , mi s-a spus ce sa fac si cand urma sa incep sa vad rezultatul, am facut cum mi-a spus DR DAWN ACUNA si dupa cateva zile m-a sunat sotul meu si a inceput sa-si ceara scuze si totul a fost un vis pentru mine si traim cu totii. din nou fericiți împreună datorită DR DAWN ACUNA. Contactați-o astăzi ajutor prin.
    *Dacă vrei liniște în casa ta.
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul tău.
    *Dacă vrei o căsnicie frumoasă.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    *Dacă vrei o vrajă de noroc.
    *Dacă doriți să vă îndepliniți dorințele.
    Si etc,
    Scrie-i Whatsapp: {+2348032246310}
    E-mail: { dawnacuna314@gmail.com }

    RăspundețiȘtergere
  9. Marea mea mărturie despre modul în care concep cu ajutorul DR DAWN, am reușit să rămân însărcinată, dar mi-a fost foarte greu să rămân însărcinată, am fost diagnosticată cu PCOS și insuficiență ovariană prematură, dar după mulți ani de încercare încă nu a fost posibil concepe până când am dat peste DR DAWN, am cumpărat de la el un medicament pe bază de plante pentru sarcină cu ingrediente naturale și mi l-a trimis prin UPS și după ce l-am folosit așa cum mi-a spus el, două săptămâni mai târziu eram însărcinată și această știre m-a făcut cea mai fericită femeie de pe pământ, am născut un băiețel frumos, tot cu ajutorul lui DR DAWN, sunt însărcinată în 8 luni acum, voi sfătui pe toți cei care caută ajutor pentru a rămâne însărcinată. sau poate pentru a vă împăca cu iubitul sau partenerul lor, puteți contacta acest medic grozav, a ajutat o mulțime de oameni pe care i-am prezentat, este o persoană foarte sinceră și de încredere, scrieți-i pe Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  10. Căsătoria mea era aproape la sfârșit când am văzut un comentariu despre un bărbat pe nume Dr DAWN, care îi ajută pe oameni să-și recapete soțul și l-am contactat, din fericire pentru mine, a făcut vrăji după 24 de ore, iubitul meu s-a întors la mine de atunci, căsnicia mea a avut loc. a fost stabil, mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, vă asigur că luați legătura cu el,
    este priceput cu următoarele vrăji:
    * vrăji de dragoste
    * vrăji de căsătorie
    * magia banilor
    * vraja norocului
    * Vrăji de atracție sexuală
    * SIDA Cure Magic
    * Casino Cave
    * Peșterile blestemate au fost eliminate
    * Vraja de protecție
    * Magic Loterie
    * Vrăji norocoase
    * Vraja de fertilitate
    * Inel de telekineză 💍
    WhatsApp: +2349046229159

    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  11. Un mare mulțumire de la Maria Fieraru către DR DAWN pentru că m-ai ajutat să-mi reconstruiesc casa spartă. Incoerența a fost la ordinea zilei în casa și în căsătoria mea. Soțul meu a avut o problemă al naibii și îmi sfâșie carnea de când am început să avem prea multe dezacorduri. În unele zile tocmai a plecat și nu s-a întors decât în ​​ultimele săptămâni. Am fost devastat și am încercat tot ce am putut pentru a remedia problemele, dar nu am reușit. A trebuit să caut ajutor și am fost îndrumat de un prieten să contactez DR DAWN, ceea ce am făcut. Nu am știut niciodată că va fi posibil pentru că problemele persistaseră timp de doi ani întregi. DR DAWN m-a liniştit şi mi-a spus să am încredere în el şi să cred că dorinţele mele se vor împlini. Mi-a reparat căsnicia cu relația sa puternică de reuniune de dragoste și casa mea este din nou grozavă și soțul meu este cu mine pentru a nu pleca niciodată. Contactează-l și tu și crezi că te poate ajuta pentru că nu are înregistrări proaste. Doar WhatsApp-i +2349046229159
    sau e-mail-i prin: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere