marți, 16 iunie 2009

O carte citita prea tarziu


Cu greu si cu mari sfortari am reusit sa termin de citit “Panza de paianjen” de Cella Serghi. Sunt convinsa ca acum 5, 6 ani as fi fost incantata peste masura de povestea Dianei Slavu, de lupta cu ea insasi si de cautarile ei permanente si obositoare in scopul intalnirii iubirii absolute, complete. Din pacate, romanele de dragoste nu sunt tocmai genul meu preferat, dar dupa atatea laude si vorbe marete auzite despre acest roman, plus faptul ca era la oferta in Jurnalul, m-au facut sa o cumpar si s-o citesc. Diana este un personaj neincadrabil in categoriile oamenilor buni sau rai. Ajungi sa o iubesti si sa o admiri intr-un capitol, si sa aproape sa o detesti in urmatorul si pe tot parcursul romanului reuseste sa iti starneasca un fior de invidie pentru modul in care trece peste obstacolele nemeritate, dar aparute in calea sa printr-o palma din partea destinului necrutator. Dar in clipa urmatoare, te ravaseste mila si compasiunea pentru un suflet aflat intre iubiri incomplete, cuprins de frustrari sociale si ros de constiinta neiertatoare in fiecare zi. „Cine ne-a purtat pasii? Cine s-a jucat cu noi, cum te joci cu pionii de sah? O coincidenta, privita din afara, nu e decat curioasa; traita e naucitoare, te ingheata. Ce paianjen nevazut a tesut panza asta de care ma simt prinsa, de care nu ma pot dezlipi, orice as face”, se intreaba protagonista. Triunghiul amoros format din Petre Barbu, iubirea imposibila mereu prezenta, Michi Ionescu, sotul cu personalitate plata, dar care starneste compasiune si Alex Dobrescu, un iubit fara viitor si fara contur, o arunca pe Diana intr-un val de nemultumiri, un val de nefericire din care nu poate evada. Ce nu mi-a placut la cartea asta e faptul ca sentimentele protagonistilor sunt exacerbate si patetice, iar unele pasaje descriptive din text imi par nelalocul lor, mai bine zis „de umplutura”. Asta nu inseamna ca nu e un roman reusit, ca nu e bine inchegat sau prost scris.

2 comentarii:

  1. Am citit si eu cu multi ani in urma cartea, insa intentionez sa o recitesc..este chiar frumoasa

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt convinsa ca la o recitire, cartea ti se va parea diferita, o vei vedea cu un ochi mai critic.

    RăspundețiȘtergere