Nu vreau sa fac copii. Nu acum.

Tweet

A innebunit lupu’. Adica lumea. Nici nu am apucat sa ma marit bine, ca au si inceput intrebarile duioase, aruncate printre dintii imbratsati de zambete, printre care se strecoara mesajul subliminal „Nici nu stii cat de bine e!”. Parinti, socri, prieteni. Nu mai zic, atunci cand am nasit, mi s-a pus intrebarea „Ai copii?”, la care am raspuns nu. Simplu si hotarat. Reactia? O grimasa mascata de un suras stramb. Bai, voi nu va uitati la mine? Ce diferenta e intre mine si un copil? Sunt mereu nehotarata, mereu vreau sa schimb lumea, dar eu nu-mi fac ordine in program. Nu sunt in stare sa-mi asez hainele in dulap cand ajung acasa. Nu sunt in stare sa imi asez foile de curs in ordine, desi vreau de vreo cinci luni. Imi propun sa citesc, sa invat, si ajung sa pierd doua ore uitandu-ma la vreo comedie de doi lei. Si ce sa fac eu?!? As putea eu sa am grija de o mogaldeata care asteapta mai mult de la mine decat sa ne jucam impreuna? Ca la asta ma pricep, sa dau in mintea copiilor, fiind eu insumi inca un copil. Si pana la urma, unde scrie ca trebuie sa faci un copil imediat dupa casatorie? Daca eram si eu om mare, puteam sa-l fac si inainte, ca nu ma deranjeaza prejudecatile stupide. Stergerea la fund a fratiorului meu, cu carligul de rufe strangandu-mi nasul, inca ma mai bantuie, iar ideea de a sta in casa tot timpul ma infioara. Eu inca astept sa ma fac mare!