Am decis sa va povestesc o intamplare care m-a indignat peste masura, petrecuta la dulcele nostru spital judetean. Insusi cuvantul „dulcele” este de o ironie macabra. Tatal meu este bolnav de cativa ani de diabet de tip doi. Acum ceva ani a fost intepat de o albina si a facut soc anafilactic, fiind mai apoi dus cu salvarea la spital. Ajunsi la urgente, era doar unul din numeroasele cazuri de acolo, un pat ocupat in plus. Desi eram impreuna cu mama, nimeni nu ne-a intrebat nimic despre sanatatea lui, desi are o varsta si dupa cum stim, de la o vreme incolo nu mai suntem lipsiti de probleme, si sanatatea ne ramane bunul cel mai de pret. Ei bine, nimeni nu a intrebat nimic, ni s-a spus ca starea sa este stabila, asa incat ne-am indreptat spre casa.
Pe drum, mama a avut, deodata, o imagine sumbra in fata ochilor. Si-a amintit ca, stand langa pat, a vazut cum i se baga tatalui meu in vena glucoza si ne-am intors imediat. Si astazi ma intreb ce s-ar fi intamplat daca nu ne intorceam. Si am aflat, dintr-un caz similar, incheiat tragic. Sotia unui profesor din Adjud s-a stins anul acesta din acelasi motiv. A avut o urgenta, a fost dusa la spital, iar din cauza glucozei pompate in organism, in conditiile in care avea diabet, a murit. Nimeni nu a dat socoteala. Au spus ca a murit din cauza afectiunii pentru care ajunsese la urgente, nicidecum din cauza glucozei din sange. Cine ii poate contrazice?
Asa ca nu pot sa nu ma intreb cat mai valoreaza o viata si cum trebuie traita. Se merita sa te consumi pentru nimicuri, sa renunti la pasiunile tale, sa cauti tot timpul sa le faci pe plac altora si sa uiti de tine? Daca ai sti ca mori maine, cu cine te-ai intalni? Cui i-ai multumi? Cine ar fi alaturi de tine? Si, mai presus de toate, ce ar ramane in urma?
Mie mi se pare ca lipseste cu desavarsire o baza de date nationala a pacientilor. O baza de date care sa contina trecutul medical al lui X si al lui Y, cu afectiunile de care sufera, cu alergiile si cu medicatia potrivita. Asta lipseste si medicii comit erori din nestiinta. E un fapt ca daca pic pe strada in TM, de exemplu - eu fiind din NT, cei de acolo habar nu au (nici n-ar avea cum) ca eu sunt alergic la menta. E un exemplu.
RăspundețiȘtergerenu ai cum sa citesti tot ceea ce scriu, e firesc...am scris despre asa ceva acum vreo saptamana!
RăspundețiȘtergereeste trista conditia noastra atunci cand ajungem in spital.eu am diabet zaharat tip 2...nu asta e o (mare)problema...tin un regim si astept sa mor cand o vrea doamne-doamne!din fericire, pentru mine, fac parte din aia de isi permit vizite la medic si sa-si plateasca tratamentul...dar cei care nu isi permit?
altfel, moartea unui semen de-al nostru , mai ales in conditiile date ca ale femeii devenita victima unui dement, este ceva sumbru.
nu avem legi sa ne apere, pe mine de un omor, pe tine de un viol, pe un copil de un abuz sexual...suntem o tara de kkt, condusa de politicieni de tot rahatul!pentru un pumn de arginti isi vand ce au mai scump...vezi cazul catalin voicu, PSD...nu ca cei din PDL sau din PNL s-ar simti mai bine.
imi cer scuze pentru vehementa...
@Neamtu- Din pacate ne lipsesc multe si nu inteleg de ce nu se face nimic, in schimb se prefera ascunderea acestor lucruri sub pres. Eu cred ca ar fi putut macar sa ne intrebe daca sufera de vreo afectiune, daca tot eram acolo.
RăspundețiȘtergereCapca1- Chiar nu ai de ce sa-ti ceri scuze. Cretinii astia care trebuie sa ne asigure siguranta merita vorbe mult mai aspre. Si sa stii ca citesc mai tot ce scrii, dar moartea acestei femei m-a afectat peste masura, mai ales ca sunasem la spital dupa incident, iar medicii dadeau asigurari ca starea ei e stabila.
Cel mai mult mi-e frica de moarte,mi-e frica pt viata parintilor mei,care au si ei o varsta de acum... .Deaceea traiesc clipa,nu vreau sa regret nimic,desi ma mai ia uneori gura pe dinainte:| e un defect:D
RăspundețiȘtergereCat despre acea doamna,observ cat de insensibil sunt unii...
Îmi pare foarte rău de tatăl tău şi de întâmplările prin care aţi trecut. Din păcate în România nu doar spitalele sunt un astfel de exemplu ci aproape toate instituţiile, de unde şi ideea că românului îi lipseşte educaţia morală, sufletească...nu ne mai pasă.
RăspundețiȘtergereNu ne mai pasă din diverse motive: remuneraţie mizeră, sărăcie, oboseală, sumenaj, egoism, nesimţire, răutate, etc
Dintre toate, spitalele dor cel mai mult deoarece acolo ar trebui să ne simţim în siguranţă, dar de multe ori stăm bolnavi acasă până murim - de teama de a merge la spital!
Cât despre ultima parte...trebuie să îţi pese de oameni în limita sufletului tău :) şi trebuie să îţi pese despre ce se vorbeşte în limita respectului de sine :).
Eu de exemplu mă simt bine cu mine însămi şi nu mă voi schimba pentru nimeni. Ar însemna să mă dezbrac de mine, de caracterul meu, de moralitatea mea, de sufletul meu şi nu cred că ar fi corect faţă de mine însămi şi cei care mă cunosc, mă acceptă şi mă iubesc pentru ceea ce sunt :).
O seară frumoasă îţi doresc Iulia!
mda...buna concluzie...eu a trebuit sa plec din tara ca sa imi dau seama de asta...bine ca nu e prea tarziu! Profita de viata la maxim, sa nu faci sacrificii aiurea pt nu stiu eu ce... :)
RăspundețiȘtergereDin pacate nu ne dam seama cat de mult valoreaza viata noastra decat atunci cand vedem cum se sting altii..Apoi uitam si revenim la aceeasi rutina :(
RăspundețiȘtergereEu o sa raspund doar la intrebarile de la sfarsit:
RăspundețiȘtergereSe merita sa te consumi pentru nimicuri? NU
sa renunti la pasiunile tale? NU
sa cauti tot timpul sa le faci pe plac altora si sa uiti de tine? in caz ca mai exista dubii..NU!
Daca ai sti ca mori maine, cu cine te-ai intalni? In mod sigur cu Dumnezeu :) inainte insa as vrea sa-i am aproape pe ai mei parinti,prieteni,batbatii iubiti :))
Cui i-ai multumi? tuturor si nimanui in mod special. :)
Cine ar fi alaturi de tine? habar n-am,probabil parintii.
Si, mai presus de toate, ce ar ramane in urma? din pacate nimic si tocmai de aia inca nu-mi doresc sa mor. :D
Of,n-am fost deloc concisa Iulia,sper sa ma ierti. :)
De fapt tot ce voiam sa zic:sa ne traim viata asta ca pe cealalata nu se stie daca o mai primim.