duminică, 21 martie 2010

Desertul pentru totdeauna- Octavian Paler


Pentru mine, desertul se aseamana teribil de mult cu marea, insa cu o mare luminoasa, calda, fina, mereu in miscare si totusi fara viata. O intindere infinita de dune care, precum valurile, iau in fiecare clipa o noua forma, parca de fiecare data mai frumoasa decat cea anterioara. Fata in fata cu enorma Sahara, m-am simtit ca o frimitura uitata intr-un colt al mesei, insignifianta, dar peste poate de impresionata de marimea acestui ocean uscat. „De ce ma obsedeaza oare deserturile? Doar fiindca singuratatea a facut mereu parte din destinul meu? Nu cred ca explicatia e pe de-a intregul valabila, de vreme ce -m-am convins de asta de nenumarate ori- nu-mi sunt suficient mie insumi. Fac parte din specia lupilor singuratici care nu pot trai linistiti departe de haita.(...) Un desert nu-mi sugereaza moartea, ci puterea iluziilor de a rezista indeosebi in conditii vitrege”, scrie Paler, in volumul sau scris din suflet, in marturia sa sincera, directa. La fel ca in „Convorbiri cu Octavian Paler”, m-a impresionat sinceritatea autorului, pesimismul sau molipsitor si modul in care trateaza existenta, dar si moartea. Nu cu bravura, ci cu ezitare, cu teama fireasca de necunoscut. In atatea pasaje ale cartii am simtit ca ma identific cu Paler, incat deseori am simtit ca sunt acolo, in locul lui. (Mai ales ca in Bucuresti am stat pe aceeasi strada unde rezida „unchiul George” si unde Paler a descoperit dragostea sa pentru literatura).

Cumpana in care autorul s-a aflat inainte de a incepe scrierea acestui volum, infarctul, a venit ca zgomotul sacaitor al unui ceas desteptator, care a dat startul unei analize a existentei sale, dar si a izvorului de amintiri care se revarsa in fiacre pagina. Pe mine cel mai mult m-a impresionat dubla personalitate a lui Paler. Pe de o parte cea a baiatului simplu din Lisa, pe de cealalta parte cea a intelectualului de oras, pozitie in care autorul nu se simte prea confortabil, toata fiinta sa fiind rupta intre cele doua etape. „Desi ma aflu de peste 60 de ani in Bucuresti, sunt si azi un „imigrant”, caci nu ma pot compara cu bucurestenii get-beget. Imi amintesc foarte vag cum e sa privesti, culcat in iarba, noaptea, un cer spuzit de stele.(...) Ceea ce a facut din mine un caz aparte, de om cu identitate nesigura, a fost descoperirea, consolidata cu timpul, ca, in Lisa, sensibilitatea mea excesiva mi-ar fi creat serioase dificultati, daca as fi ramas acolo”. E o carte pe care v-o recomand cu drag!

13 comentarii:

  1. Iulia,

    Paler este probabil autorul roman pe care eu il simt cel mai aproape de sufletul meu. Uneori simt o frica ciudata sa ma apuc de o alta carte de-a lui, frica pe care mi-e greu sa o explic.

    RăspundețiȘtergere
  2. @alibus- Poate pentru ca este de o sinceritate debordanta; scrie lucruri pe care mie, cateodata, mi-e teama sa recunosc ca le simt.

    RăspundețiȘtergere
  3. uite ca nu e asa de greu de explicat pe cat credeam :))

    RăspundețiȘtergere
  4. octavian paller a fost un scriitor si un analist franc, care nu s-a sinchisit niciodata sa infrumteseze uratul care traieste alaturi de noi.
    tin minte, cu ani in urma, scria in revista "Flacara" lui adrian paunescu...

    RăspundețiȘtergere
  5. io si spontaneismul meu, cumva celebru...da' pe unde-ai umblatara fata de nu ne dadushi reteta in week-ul asta, de trecu?

    RăspundețiȘtergere
  6. @capca1- Mai gateste omu' si cate o omleta, o friptura la gratar, o pasta. Doar n-am sa le postez pe toate...

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu mi s-a parut una din cele mai excelente carti ale lui Paler. Dar omul este extraordinar.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Ioana- Eu l-am descoperit recent, asa ca nu am cum sa fac o comparatie. Ce imi recomanzi?

    RăspundețiȘtergere
  9. Recomand eu, recomand eu...

    Viata pe un peron

    RăspundețiȘtergere
  10. @alibus- pe asta am si vrut sa o cumpar, dar nu mai era la librarie cand am fost ultima oara.

    RăspundețiȘtergere
  11. Sunt oarecum surprins ca in aceasta epoca de aur a mitocaniei mai sunt si oameni care il citesc pe proscrisul Paller, omul care s-a opus cu vehementa starii politice pe care o inghitim acum... Paller a fost supapa de defulare a tineretii mele, a vremurilor in care ma ghidau colectiile "Idei contemporane" in care "scapau" marii analisti sociali si economici ai lumii, cartile lui Buzura sau Paller, filmele lui Tarkovski si muzica de la Europa Libera...
    Imprumut amatorilor carti ale lui Paller ...

    RăspundețiȘtergere
  12. @Emil,

    Eu marturisesc ca nu am impartasit 100% parerile politice ale lui Octavian Paler, dar asta nu are nimic de-a face cu opera sa.

    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere