Din cartea “Un pamant nou” a lui Eckart Tolle, mi-a ramas in minte un capitol in care autorul spunea ca ne pierdem sinele pe zi ce trece intrucat in fiecare zi a vietii noastre jucam cate un rol: rolul de sotie sau fiica model, de angajat silitor sau de prieten devotat. Trebuie sa recunosc ca, de multe ori, m-am sfortat sa fiu cat mai intelegatoare, mai buna, mai zambitoare in clipe in care poate imi venea sa plang, caci eu sunt cea puternica, cea calma, cea care nu se supara si nu se enerveaza niciodata si cel mai important, cea care stie sa-si asculte apropiatii si sa-i ia in brate. In plus, niciodata nu mi-a placut sa ma vait, fara sa iau masuri pentru a schimba ceva. In cartea asta mi s-a spus din nou ceea ce stiam demult: ca trebuie sa ma bucur de nimicurile din fiecare zi, fara sa tot despic firul in patru sau sa interpretez lucrurile in o mie de feluri, ci sa le iau ca atare cu zambetul pe buze, dar in primul rand sa invat sa zic NU. Sunt multe pasaje interesante in scrierea lui Tolle, dar o sa redau doar unul, care m-a pus pe ganduri: “In locul fiintelor umane, cele care interactioneaza sunt de fapt imaginile mentale conceptuale. Cu cat se identifica mai mult oamenii cu rolurile respective, cu atat mai neautentice devin relatiile lor. De aceea nu este surprinzator faptul ca exista atat de mult conflict in cadrul relatiilor. Relatiile nu sunt adevarate”. Daca va apucati de aceasta carte, va sugerez sa nu o luati ca atare, ci doar ca pe o noua perspectiva, un punct de vedere diferit, nu fara a va pune problema ca poate autorul are dreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu